Nu ne propunem sa smulgem lacrimi. Nu alergam dupa rating sau admiratori. Vrem doar sa vorbim despre aceasta realitate din viata foarte multor romani: neputinta de a avea un copil. “Neputinta” neinsemnand impotenta – simtim nevoia sa precizam, pentru ca, din pacate, aceasta este o conceptie curenta, chiar printre oameni care au mai mult decat bacalaureatul la baza. Infertilitatea este o neputinta in sensul de boala, putand avea cauze anatomice, genetice, infectioase, imunologice, toxice, endocrine sau cauze necunoscute, inexplicabile. Precizam ca, in ciuda unei perceptii comune, nu doar femeile sunt afectate de aceste cauze, ci la nivel european se estimeaza ca in mai mult de o treime dintre cazurile de infertilitate factorul masculin este cel responsabil.
Infertilitatea este, in foarte multe cazuri, o boala vindecabila. Tratamentul este insa lung, greu si costisitor. O procedura de tip fertilizare in vitro reprezinta o experienta dificila pentru un cuplu, in plan fizic si mai ales psihic, care se accentueaza dramatic atunci cand la aceste dificultati se adauga un obstacol insurmontabil de ordin financiar. Posibilitatea de a avea un copil nu trebuie insa sa reprezinte un lux, nu trebuie sa fie conditionata de restrictii financiare - de aceea am initiat aceasta pagina web, pentru a trage un semnal de alarma asupra acestei probleme.
Pentru a ii face sa inteleaga si pe cei care au sansa de a nu avea probleme de fertilitate ceea ce inseamna lupta cu aceasta boala, am creat aceasta pagina de marturii, de istorii personale. Cum spuneam la inceput, nu cautam sa cream un subiect lacrimogen sau sa obtinem audienta. Vrem doar sa incercam sa aducem un subiect dureros pe agenda publica si, poate, sa modificam ceva in privirea de care au parte de obicei cuplurile infertile. Infertilitatea trebuie sa inceteze sa fie un subiect tabu in Romania.
Aici oferim cuplurilor care se confrunta ori s-au confruntat cu probleme de fertilitate posibilitatea de a isi spune povestea (puteti folosi pseudonime). Scopul acestor marturii este INFORMAREA.
Redam pe pagina o selectiune din testimonialele prezente la comentarii:
Felicia:
Povestea noastra este asemanatoare cu a multor cupluri care se confrunta cu aceasta boala. Suntem un cuplu tanar (30, respectiv 33 de ani), cu o casnicie fericita, despre care cunoscutii zic: nu le mai lipseste decat un copil. […]
Infertilitatea iti afecteaza toate aspectele vietii. Un simplu drum la magazin poate deveni un chin emotional (vezi un copil dragalas si iti spui ca ar fi putut fi al tau… intalnesti un vecin binevoitor care te priveste cu subintels: “cand va vad cu un pui de om de mana?”… multe se pot intampla pe drumul scurt pana la magazin!).
Sa programezi vizitele medicale in timp ce trebuie sa faci fata unui job solicitant, sa iti pastrezi zilele de concediu pentru atunci cand trebuie sa mergi la medic si nu stii cat vei sta la coada la usa cabinetelor… Sa faci dragoste la comanda…sa te intrebi daca va mai fi vreodata la fel ca inainte… Sa planifici concediul in functie de tratamente, atunci cand “administrezi finantele” sa nu uiti sa aloci o parte importanta cheltuielilor medicale… – toate acestea si multe altele pot fi foarte dificile.
Infertilitatea intra adanc in suflet, amenintand unele dintre cele mai dragi visuri, asteptari, credinte. Iti simti inima zdrobita, te simti “incomplet”. Credinta poate fi pusa la grea incercare, iar optimismul, greu de pastrat. Zilnic trebuie sa faci fata sentimentului de izolare, de multe ori esti cuprins de manie, invidie, depresie, si aceste sentimente pe care incerci sa le inlaturi, dar nu reusesti intotdeauna, fac stima fata de sine sa scada tot mai mult….
Dupa fiecare esec, iti recompui din ramasite intreaga fiinta, nu stii de unde, dar gasesti puterea de a merge inainte, cu speranta ca poate candva copilul mult asteptat iti va fi daruit…
Felix:
Si noi facem parte dintre cuplurile infertile. Am facut doua inseminari, din pacate nereusite! Din cauza spermogramei nu tocmai bune a sotului meu, probabil vom apela in curand la FIV.
Pe langa tot traumatismul psihic indus de infertilitate, analize, cozi pe la doctori (sunt foarte multe cupluri cu probleme, cine este interesat poate merge la clinicile si spitalele care fac FIV si IA), apare si problema finantarii procedurilor si tratamentului! Unele cupluri isi permit, altele trebuie sa faca diverse credite! Noi romanii, din pacate, suntem doar cu numele in Comunitatea Europeana. Pentru cresterea natalitatii, alte tari comunitare suporta o parte din finantarea procedurilor, la noi nu se suporta ABSOLUT NIMIC! Si asta doare al naibii de tare pentru ca nu ne este permis sa tinem la piept copilul pe care ni-l dorim cu inversunare! Speram din suflet sa ne auda cineva strigatul de disperare, dar…
Kora:
Sunt una dintre femeile pentru care singura sansa de a avea un copil este FIV. Am facut pana acum 4 FIV-uri, nereusite din pacate… Suntem casatoriti de 2 ani si jumatate si in loc ca banii pe care ii strangem sa ii folosim pentru a ne cumpara un cuibusor al nostru candva, noi trebuie sa ii cheltuim pe tratamente, analize si fertilizari in vitro, dar oricum nu ne ajung si fara ajutorul financiar de la parintii mei nu as fi avut cum sa fac cele 4 FIV-uri… Nu am reusit, nu stiu inca sigur ce voi face de acum incolo. Poate am sa mai incerc o data si in paralel am sa incep sa fac dosarul cu actele necesare adoptiei… O multime de medicamente de care avem nevoie nici macar nu se gasesc in Romania si numai cu relatii, rude si o multime de bani poate reusim, unele dintre noi, sa le facem rost din alte tari. Sper ca sa beneficiem si noi, cuplurile cu probleme de infertilitate, cat mai curand de ajutor din partea statului. Nu dorim decat un copilas pe care sa il crestem cu toata dragostea, sa ii oferim o educatie buna si cat mai corecta. Nu numai ca ar spori natalitatea, dar poate ca am avea si viitori oameni de calitate care la randul lor ar face ceva util pentru tara noastra. Nu cerem mila, dar nici bataia de joc care este acum privind costul medicamentelor necesare unei fertilizari in vitro nu poate ramane asa la nesfarsit. Vrem sa fim la fel ca si cetatenii tarilor civilizate? Pai atunci sa luam exemplul lor!
Daria:
Sunt o ex-neinteleasa, care credeam ca e usor sa devii mama, credeam ca important e sa ai unde sa cresti si sa educi un suflet.
Insa cand minunea nu se mai intampla si trec anii, cand toata lumea reusea doar eu nu, cand toata lumea te intreaba tu de ce nu vrei sa ramai gravida, cand singurul lucru pentru care te trezesti e dorinta de a deveni mama, acest gand e singurul care te tine in viata, totul devine o lupta, o lupta cu cei care te cunosc, cu cei care ar trebui sa-ti dea raspunsuri, dar mai ales cu timpul!!!
Pentru unele femei, sa devii mama e o povara, pentru altele e un lucru cat se poate de natural, insa pentru foarte multe femei acest lucru devine imposibil din cauza lipsei de bani. Incredibil ca un vis atat de normal sa fie conditionat de sume enorme, de ordinul a mii de euro!
Sunt alaturi de voi in acesta lupta! Sper ca legislatia din Romania sa i se alinieze celei UE in ceea ce priveste FIV/IA, dar mai ales ca birocratia ce impanzeste toata tara sa nu mai fie un impediment in plus!
Tamamryllis:
Povestea noastra… Tineri (29, respectiv 31 de ani), incercam de doi ani sa concepem un copil. […]
Dupa diagnosticul pus in urma laparoscopiei am plans pana nu am mai avut lacrimi. Practic mi s-a luat si colacul care ma tinea la suprafata: speranta! Asta pentru ca nu mai pot spera niciodata ca poate luna asta o sa fie luna cea mare!
Imi e foarte greu sa ma uit la prietena mea care este insarcinata, nu ii pot privi burta, ma uit doar in ochii ei, pentru ca in caz contrar simt ca imi vine sa plang… si nu este invidie! E un sentiment pe care orice femeie in situatia mea il poate avea! Imi e foarte greu sa raspund la intrebarea “Voi cand faceti un copil?” Am ajuns sa ma port urat cu persoanele in cauza, sa par o ciudata! Imi e foarte greu sa ma uit la o gravida fara sa ma gandesc: de ce eu? Ea de ce poate si eu nu?
Nimeni (in afara sotului si a prietenelor de suferinta intalnite pe forum), nu ma intelege in adevaratul sens al cuvantului! Recunosc ca pana sa ma confrunt cu dificultatea asta, infertilitatea nu mi se parea o mare problema! Oricum, fara sa exagerez, ma simt ca o persoana cu handicap! Un handicap care nu se vede!
Singurul aspect pozitiv este ca nu fac parte din categoria persoanelor care fac un imprumut pt a face un FIV. Fac cu greu fata factorului emotional si nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa mai am si problema banilor! Dar ma gandesc daca nu iese primul fiv, al doilea, voi mai avea oare resurse financiare pentru a continua?
Meritam sa fim tratati cu respect, asa cum sunt tratate toate fiintele intr-un stat civilizat! Nu ne putem alinia la cerintele Uniunii Europene decat in ceea ce priveste obligatiile! Trebuie sa avem si garantia respectarii unor drepturi! Speram sa ne auda cineva!
Bianca:
Da, avem nevoie de o abordare sincera a acestui subiect. La noi, la romani, e o rusine sa nu poti avea copii, esti catalogata ca stearpa iar comentariile rautacioase, inclusiv din partea familiei, nu mai contenesc. Am suferit ani de zile de stigmatul ‘femeii sterpe’ iar pe mine infertilitatea m-a afectat mai mult psihic decat fizic. Indur orice tratament, orice analize, oricat de dureroase ar fi, dar va implor sa opriti aluziile caci acestea sunt mai dureroase ca o operatie laparoscopica fara anestezie!
Am trecut prin experienta unui FIV si recunosc ca suntem printre putinii fericit ce au reusit de la prima incercare. Dar, din toata familia asta mare a noastra (si eu si sotul suntem cate patru copii la parinti), doar doua persoane stiu cum am ramas insarcinata! Mi-e frica de ce comentarii ar putea sa mai apara, iar psihicul meu e prea fragil!
Ce sa mai spunem de suportul statului roman care e absolul nul! Atata timp cat nu vom vorbi deschis despre infertilitate, nici autoritatile nu vor recunoste gravitatea si importanta luarii unor masuri.
Elena:
Dorinta noastra de a avea un copil e atat de mare incat reusesti sa te aduni si sa o iei de la capat, iar acum astept cu nerabdare rezultatul celui de al doilea FIV. Sper sa fie rezultatul dorit si tot acest calvar sa se sfarseasca. Pot spune ca ne numaram printre cei norocosi ca am reusit sa facem o fertilizare in vitro chiar daca am facut un credit pentru asta si ca am reusit sa o facem si pe a doua, e drept ca tot cu un credit la banca. Nu mi se pare corect ca atata timp cat muncesc si platesc la stat asigurari sociale sa nu beneficiez de ele atunci cand AM NEVOIE. Le platim pentru a beneficia de ele atunci cand suntem bolnavi. Infertilitatea e boala noastra si nu e corect ca noi sa nu beneficiem de asigurarile pentru care platim. […]
Dorinta noastra de a avea copilul nostru nu este un moft, desi multi cred asta.
Si eu am dreptul sa simt cum creste in mine o fiinta si eu am dreptul sa traiesc bucuria unei nasteri. Am dreptul sa ma simt femeie.
Ana-Domnica :
Pentru noi, cele care ne luptam pentru a avea copii, drumul pana la realizarea visului pare si chiar este un drum de Sisif. Bolovanul pe care trebuie sa-l urcam tocmai in varf de munte nu isi are greutatea doar in boala infertilitatii, ci si in lipsa sprijinului atat afectiv, cat si financiar. Suntem cetateni ai unei tari careia nu vrea sa-i pese de durerea noastra, o ignora. Durerea insa exista! Astazi ne afecteaza pe noi, maine va afecta o tara intreaga din cauza scaderii natalitatii, care si asa este la pamant. O tara care nu-si sprijina cetatenii atunci cand acestia doresc popularea ei cum o putem numi? Dar tara suntem si noi, noi toti, noi toate. Si ridicam astazi glasul, inaltam plansul nostru pana pe culmile muntelui: VA RUGAM, AUZITI DUREREA NOASTRA! VA RUGAM, FITI ALATURI DE NOI! VA RUGAM SA NE SPRIJINITI!
.
Puteti citi comentariile / testimonialele in intregime mai jos (sunt mai multe pagini, apasati pe “older comments”).
[Un articol despre prejudecatile cu care se confrunta cuplurile infertile puteti citi aici.
Cititi si "un fel de credo"]
Salutare tuturor ! In primul rand tin sa o felicit pe LUCA pt initiativa luata .Din pacate am avut ocazia sa aflu ce inseamna aceasta boala INFERTILITATEA . De doi ani ne chinuim sa avem un bebe si am facut tot felul de analize si investigatii . Acum o luna si jumatate am fost operata laparoscopic iar diagnosticul a fost ENDOMETRIOZA. Medicii imi dau sanse foarte mici pt a ramane insarcinata , singura varianta ar fi un FIV dar din pacate nu imi permit asemenea costuri .In urma operatiei am ramas si fara trompa stanga .A fost foarte dureros sa aflu aceasta veste .Incerc din rasputeri sa imi pastrez calmul si sa sper ca in curand viata mea se va schimba . Cele care sufera de ENDOMETRIOZA stiu prin ce dureri trebuie sa treci zilnic si ce efort pshihic trebuie sa faci .Mai mult, a trebuit sa imi cumpar niste fiole Dipherelline pe care am dat 900 ron cu reducere de 50% obtinuta de la Casa de Sanatate . Ma intreb oare cate femei sufera de aceasta boala si nu numai, si nu isi permit aceasta suma ? Iar din pacate acest tratament nu ajuta la vindecare , el ajuta pt moment ca boala sa nu mai avanseze . Este groaznic cand ma gandesc ca poate nu voi avea sansa sa simt miscarile propiului copil , ca nimeni niciodata nu imi va spune MAMA .Am citit mesajele de mai sus , era o femeie care spunea ca nu ii poate privii burtica prietenei care este insarcinata ………ei bine am ajuns si eu in aceasta faza ! Am multe prietene care se bucura acum de zambetul unui ingeras .
Nu le pot intelege si incep sa le urasc pe cele care fac avort ( fara motiv intemeiat ) si carora nu le pasa nici macar o secunda de acel sufletel .Asta este viata …..si din pacate nimeni nu ne ajuta cu nimic.
Am uitat sa precizez ca am numai 25 ani iar sotul 27 . Va doresc din suflet sa fiti sanatoase si in curand sa va bucurati de un sufletel . D-zeu sa ne ajute !
Niciodata nu mi-am putut imagina ca exista atatea cupluri care se confrunta cu aceeasi problema cu care ne luptam si noi de ceva timp. Nu cred ca mai e nevoie sa mai enumar si eu cate tratamente am facut, cate drumuri si vizite la medici care mai de care mai specialist, cate sperante, cate rugaminti, cate lacrimi, cat timp… Am citit pe nerasuflate toate mesajele de mai sus si am plans, pentru ca in fiecare din ele m-am regasit macar in mica parte. Am plans si m-am rugat in gand pentru fiecare dintre voi ca Dumnezeu sa ne dea sansa de a avea si noi parte de minunea nasterii.
Am citit cateva dintre postarile voastre si m-a apucat plansul…stiu atat de bine prin ce treceti.
Cu ce sa incep? cu faptul ca toata viata mi-am imaginat cum este sa fii insarcinata, cum este sa fii mama; toata viata de-abia am asteptat sa fiu mama.
Ei si iata ca a venit vremea…eu 25 atunci, el 23 tot atunci am discutat si ne-am decis ca cel mai important lucru pentru noi este sa avem copii. Si de aici a inceput totul…
O luna, doua luni, un an, de ce nu “ramanem insarcinati”? Repede la doctor, analize peste analize, amandoi, toate bune, duceti-va acasa si mai incercati, iar analize, tot bune, clasat cu “infertilitate inexplicabila”. Stiti cat doare? Stiu cei care nu vor sa aprobe legea sau nici macar sa o propuna?
Este unul dintre cele mai dureroase diagnostice, pentru ca nu stii de unde sa o apuci si ce sa faci. Dar nu ne-am oprit aici…am continuat, am citit mult despre asta, am vorbit cu juma’ de Bucuresti de doctori, si am inceput cu alte analize si operatii: histeroscopie, histerosalpingografie, laparoscopie, peste o suta de ecografii, bani, multi bani cheltuiti, multe intepaturi pentru alte si alte analize, tratamente de tot felul, ceaiuri, tincturi si potiuni, ca de’ am zis sa incercam si pe cale naturista…zeci de litri de ceai scarbos la gust, dar nu mai conta, scopul era suprem: sa avem sufletelul nostru si nimic nu mai conta in afara de asta.
Am intrat in depresie, plangeam cand vedeam o femeie insarcinata pe strada, cand vedeam un bebelus, cand una dintre prietenele mele ramanea insarcinata, cand propria mea sora, mai mica, a ramas insarcinata…si nu era gelozie, credeti-ma, ca imi iubesc nepoatele enorm si le-am si botezat, era neputinta de a fi eu insami MAMA, ma sfasia intrebarea “de ce eu, de ce noi, cu ce am gresit?”…nu mai stiam ce sa fac, incotro sa o apuc, cu ce sa continui, pentru ca totul era ok, nu aveam nimic nici unul dintre noi…
Stiti cate teste de sarcina am facut? zeci…stiti prin cata speranta, prin cata dezamagire, prin cati nervi, prin cata incordare trece un cuplu si apoi si iar speranta, “lasa, ca poate o sa ramai luna viitoare, sau anul viitor…”. Si nu ramai nici luna viitoare si o iei de la capat. Pana cand? Du-te la monitorizari, vezi, ovulezi? da, dar nu ramai…
Ah si cred ca cei care au scris pana acum au uitat sa precizeze ceva: de cate ori ati facut, stimabili parlamentari si stimabili politicieni SEX PROGRAMAT? Stiti cum este sa iti suni sotul si sa-i spui: “hai acasa, ca peste o ora tre’ sa facem sex, ca poate raman…”. Si peste 2 zile la fel si peste inca 3 zile inca o data, ca poate se prinde, ca nu trebuie nici prea des, sa-si revina “micutzii”, nici prea rar, ca sa aiba calitatea cea mai buna… Stiti cum este?
Stiti cum este sa iti imaginezi simptome in fiecare luna si chiar sa crezi cu tarie ca le ai, ca esti insarcinata (ca de’, psihicul ne joaca feste)…
Urmeaza alte crize de nervi, alte plansete, alte dezamagiri, alte sperante, urmate de inseminari, ca zic doctorii: “ai mai multe sanse asa”. Le faci, stai cuminte, speri, faci test si e negativ. Si mai faci cateva luni, ca poate “de data asta e…”.
Si te intreaba lumea: “dar voi nu faceti un copil?” si spui: “ba da, am vrea, dar nu putem” si te arata cu degetul si spun “saraca…
Si te decizi sa faci FIV, strangi bani si doctorii iti spun “mai du-te si tu in concediu” si vii insarcinata, eu sunt un caz fericit, dupa o lupta crancena, de ani de zile, am reusit sa-mi strang puiul in brate. Si este minunat, si va doresc tuturor.
Dar…nu s-a terminat aici. Ne incapatanam sa ne mai dorim inca un copil. Si am ramas insarcinata, am trimis 3 ingerasi la Doamne Doamne si am ramas si fara o trompa in urma unei extreauterine. Si acum iar, singura speranta este FIV-ul…
Si va intreb iar pe voi, domnilor parlamentari, credeti ca aveti dreptul sa ne spuneti sa nu fim PARINTI???
Ce as putea sa zic in plus?Si noi suntem in aceeasi situatie:cuplu care isi doreste un copil si care are probleme de infertilitate masculina.Din fericire pentru noi-daca se poate spune asa- problema financiara nu este o problema sa de mare ca a celor care fac credite.Este cumplit!Si noi am facut credite si noi am avut datorii…Cea mai dureroasa problema este sentimentul de neputinta. VREI dar NU POTI.SI NIMENI NU NE AJUTA!Nu este corect!Meritam o sansa.Eu zic ca nu ne dorim ceva de lux:un copil. Domnilor guvernanti oare niciunul din dvs nu s-a confruntat cu astfel de probleme?Ma indoiesc pt ca suntem din ce in ce mai multi .AJUTOR!ESTE DREPTUL NOSTRU DE A FI PARINTI!
Ingeras……..cat adevar ai putut scrie !… imi sterg lacrimile de pe obraz si iti spun ca m-a impresionat fffffff mult povestioara ta si ma bucur din suflet ca ai reusit sa iti vezi visul implinit ! Sper sa ai parte si de al doilea ingeras si sa fiti foarte fericiti .
Povestea mea se aseamana cu a ta , insa eu nu am reusit sa imi strang copilul in brate pana acum . Sper sa ma ajute D-zeu !
Tb sa LUPTAM fetelor ! Sanatate multa
Povestea noastra …. un cuplu tanar, 33 respectiv 35 de ani. De 5 ani incercam sa devenim parinti. In aceasta toamna ni s-a recomandat, ca ultima solutie, FIV. Este foarte greu. E prima data cand vorbesc despre “boala” mea. Ovarele mele nu contin foliculi. Singura sansa de a deveni mama e “donarea” de ovocite. Cum la noi in tara nu exista o astfel de banca, va imaginati ce costuri implica. Ni s-a spus ca procurarea unui ovul din strainatate ar costa in jur de 6000 Euro, la care se adauga tratamentele si costurile FIV. Din pacate, nu avem acesti bani, iar un credit nu putem face prea curand.
Ne dorim foarte mult sa devenim parinti, iar eu, fiind invatatoare, sunt inconjurata zilnic de copii.
Ne-a ramas speranta ca intr-o buna zi STATUL sa ne intinda o mana de ajutor si noua. Sper ca atunci cand o va face sa nu fie prea tarziu pentru noi.
si povestea mea seamana cu a celor mai multi dintre voi: singura posibilitate e fiv. Sotul a plecat in strainatate sa putem stringe bani pentru procedura si ne e foarte greu departe unul de altul. Dar avem un vis mare care speram sa se implineasca ! Va sustin intru totul si sunt alaturi de voi!
Subscriu si eu aici pentru ca fac parte dintre oamenii care, pentru a avea copii au ca singura sansa FIV. Eu si sotul meu lucram in invatamant iar veniturile noastre nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile ce ne tin departe de a ne vedea cel mai mare vis implinit. Ca urmare, ingrosam si noi randurile celor care cer acestei tari sa faca ceva si pentru noi. Chiar nu cerem de pomana pentru ca am muncit, vom munci si vom plati cu varf si indesat datoriile noastre catre buget pentru bunastarea celor care carmuiesc tara.
Cora, iti multumesc din suflet.
O sa ne ajute Dumnezeu (si o sa-l ajutam si noi:)) sa avem si al doilea copil.
Si o sa va ajute si pe voi, nu renuntati, nu va dati batuti, luptam cu toate puterile!
ingeras … n-ai pentru ce !
Asa este … Dumnezeu ne va ajuta pe toate !
Important este sa fim optimiste si sa credem cu tarie in visul nostru.
[...] si stadiul in care se afla cadrul legislativ referitor la ea. Veti gasi printre comentarii povesti uimitoare despre oameni care s-au inglodat in datorii ca sa poata avea un copil pentru ca fiecare fertilizare [...]
Si noi ne aflam in aceeasi situatie,de cinci ani ne zbatem ,voi stiti cel mai bine ce inseamna sa faci un fiv nereusit si embrionii sa nu spreavietuiasca pana la urmatorul transfer,acum ne pregatim pentru fiv numarul doi,problema noastra este masculina .In legatura cu petitia ,am aflat ceva mai tarziu dar chiar in momentul asta, cineva din cunoscutii mei sau cei de pe forumul animale semneaza,le-am cerut ajutorul si sunt alaturi de noi cu labutele si blanitele lor.Asa ca fruntea sus ,vom reusi sa ne tinem bebe nostru in brate,Dumnezeu si Maica Domnului sa ne ajute
Dupa doua operatii de endometrioza inca mai sper sa nu se complice si mai mult situatia. Este greu fara copii (copil) dar si mai greu este cand sanatatea ta se agraveaza. Am de facut o colonoscopie pentru ca se pare ca s-a extins si la colon. Sunt disperata pur si simplu…asa cum am spus: am doua operatii la activ si tratament cu dephereline 3 luni de zile.
Medicul care mi-a descoperit boala in 2001, mi-a spus (in ianuarie 2009) ca am metestaze de endometrioza.
ce sa ma fac??????
Trei inseminari nereusite (2500 ron), urmeaza a patra inseminare, si apoi pregatirile pentru FIV. Sotul are astenoteratospermie, am descoperit acest lucru dupa aproape 3 ani de investigatii (facute de mine). Sotul a facut acum 2 ani o spermograma la un laborator privat, care, cica, era OK (cred ca nici n-au bagat in seama recipientul cu sperma si au scris pe foaie valorile normale, iar eu m-am chinuit unutil: 2 colposcopii, foarte multe ecografii, 2 histerosalpingografii, 1 histeroscopie si 1 celioscopie ambele cu anestezie generala, 1 chiuretaj biopsic, tratamente naturiste etc. si foarte multe drumuri (din pacate, doctorii ginecologi de la mine din oras nu fac decat avorturi si cezariene)). Nu am tinut o evidenta a banilor cheltuiti, dar au fost destui.
Am gasit intamplator blogul tau, felicitari pentru idee. Noi avem 2 ani de cand luna de luna speram sa vina si la noi un puiut. Eu am ovar polichistic si progesteronul mult sub limita normala. Tratamente, sperante, deziluzii, depresii… Va inteteleg si va sustin in aceasta cauza
Multumim mult tuturor pentru ceea ce ati scris. O parte dintre “marturiile” voastre au fost preluate in documentul nostru de prezentare a campaniei, pentru ca si cei care nu s-au confruntat nici macar indirect, colateral, cu infertilitatea – sa inteleaga cat de dureros si frustrant poate fi. Cum spuneam: informare.
Corina, bun venit, nu este blogul “meu”:), ci al nostru, e un blog colectiv, iar in campanie asteptam voluntari si idei. Te poti implica, scrie-ne pe mail. Sau urmareste-ne constant aici, pe blog, uneori facem apeluri publice la voluntari.
povestea mea….
Problemele mele au inceput cand aveam 20 ani cand am fost operata in urgenta cu diagnosticul pelviperitonita, piosalpinx pioovar stang apendicita cronica…Toate acestea de la o banala apendicita care nu a fost depistata la timp.Inca de atunci mi-am pus intrebari in privinta fertilitatii dar medicul care m-a operat m-a asigurat ca am o “parte buna“. M-am mai linistit de moment multumindu-i Domnului ca m-a lasat in viata( asa cum spunea mama). La 23 ani m-am casatorit. Vremea trecea si eu nu reuseam sa raman insarcinata. Am inceput sa-mi fac griji si am mers la medic. Dupa tratamente de stimulare hormonala, temperatura luata zilnic timp de o luna si alte etape au urmat seriile de insilatii care sunt f dureroase apoi histerosalpingografia unde s-a pus prima data diagnosticul categoric de infertilitate primara. La histero se vedea cum singura trompa pe care o mai aveam era infundata chiar langa uter.Durerea fizica era mica pe langa cea psihica. Medicul mi-a sugerat f.i.v. A inceput perioada de disperare. Eram demoralizata total.Asta se intampla in anul 2000. Am incercat sa ma impac cu gandul ca fa fi cum vrea Domnul(asa cum incerca sotul meu sa ma sustina). Ne-am gandit o perioada sa adoptam un copil dar imi era teama ca nu sunt stapana pe mine deoarece ani de zile am facut atacuri de panica pe stres si caderi de calciu. Am avut perioade in care imi era teama sa plec singura pe strada. Anii au trecut intre timp am mai consultat si alti medici din oras am ajuns chiar si la Bucuresti dar din pacate toti imi sugerau sa fac f.i.v…desigur dupa alte analize si histero…Nu putem. Este atat de greu pt noi sa suportam o suma asa mare. Ne dorim un copil dar..cum am mai spus in alt comentariu…nu ne permitem sa-l avem…Au trecut 12 ani de cand ma lupt cu aceasta boala si inca sper intr-o minune.
Asta este drama noastra care sper ca va fi vazuta si inteleasa de cine trebuie asa incat macar o parte din noi sa ne vedem visul implinit.
Dumnezeu sa va ajute in aceasta lupta.Va inteleg disperarea si stiu ca o femeie care isi doreste sa fie mama , e in stare sa faca minuni.Noi am fost BINECUVANTATI de DUMNEZEU si copilul nostru s-a nascut in 2000 (FIV).Are acum 9 ani stie ce mult am luptat sa o avem, stie si procedura prin care am facut-o,si tocmai de aceea se simte deosebita si speciala.Nu am facut un secret din asta,toata lumea stie si o admira pentru inteligenta ei. Va doresc sa traiti minunea si bucuria de a fi mame.Merita sa luptati pentru acesta.
Vreau sa stiti ca va inteleg suferinta si nemultumirea de a nu putea concepe un copil…imi pare rau ca in ziua de astazi sunt tot mai multe cupluri care sufera de aceasta problema si care se simt neimplinite in lipsa unui copil…societate de astazi este o lume a contrastelor…pe de-o parte, anual, milioane de copii sunt avortati, pe alta, se cheltuiesc atatia bani cu tratamente si cu proceduri de reproducere asistata. Nu vreau sa va supar, inca o data, repet ca va inteleg durerea, dar eu cred ca toate pe lumea asta se intampla cu un rost. Daca un cuplu are greutati in a concepe, atunci poate ce acest lucru este lasat de Dumnezeu asa si acel cuplu se poate orienta spre solutia adoptiei. Sunt atatia copii institutionalizati care au nevoie de parinti, de educatie si pe care daca i-am adopta, i-am salva dintr-un mediu care-i pregateste pentru a deveni infractori. Ar fi un act de milostenie. Personal cred ca acesta este sensul neputintei de a procrea…astel ii putem ajuta pe cei care au avut nesansa de a se naste din parinti care nu i-au dorit…si acesti copii sunt ai nostri…nu e musai sa-i fi purtat in pantece, ii purtam apoi in suflet si ne leaga de ei dragostea. Cred ca deja stiti ca in cazul FIV se produc extra-embrioni care n-au toti sansa de a fi implantati…si acestia ar putea fi copiii dvs. Viata umana exista din momentul conceptiei si orice embrion poseda toate calitatile necesare pentru a deveni o fiinta umana adulta. Actul distrugerii acestor extra-embrioni sau si mai trist, cand dupa transferul a multor embrioni in uter apare sarcina gemelara care prezinta riscuri atat pentru mama, cat si pentru feti, doctorul face reductie de embrioni, deci ucide in pantecele mamei cativa embrioni, echivaleaza cu avortul. Imi pare rau, dar acesta-i adevarul…trebuie sa avem puterea sa-l privim in fata…chiar daca asta inseamna sa renuntam la ultimele mijloace ramase la dispozitie pentru a avea un copil. Eu va sfatuiesc sa cititi cartea “Darul sacru al vietii” a preotului ortodox amarican John Breck. Se gaseste in librarie. Contine un capitol despre Reproducerea asistata.
Va doresc putere si sa va ajute Dumnezeu!
Elena,
Desi nu suntem de acord cu ceea ce ati spus, nu am moderat comentariul, pentru ca noi nu cenzuram. Noi informam. Din pacate, nu am timp acum sa va raspuns personal la mesaj, va redau insa un raspuns pe care l-am scris unui “coleg” al dvs. (banuiesc ca tot pe filiera Provita/ASCOR veniti, “argumentele” sunt identice, difera doar abordarea un pic).
Deci, raspunsul nostru la un mesaj similar, o sa intelegeti de ce nu suntem deloc de acord cu ceea ce ati scris:
Buna ziua.
Multumim pentru mesaj. Va anunt, insa, ca am o opinie diferita de a dvs.
Precizez ca sunt crestin-ortodoxa si cred cu tarie ca Dumnezeu ma va ajuta sa am copiii mei.
Sa va explic unde va inselati: fertilizarea in vitro nu este nicidecum un “avort multiplu”!!
Pe cale naturala, sansele de conceptie sunt de 20-25%; deci in trei sferturi din cazuri, ovulul oricum nu se fecundeaza si …moare. Procentul in cazul in care se face fecundarea in eprubeta este acelasi!
Asta ca prima etapa.
Apoi, dintre embrionii rezultati, care pot fi doi-trei sau, in cazurile fericite, cinci-sase. De obicei, se implaneaza doi (foarte rar se pun trei si extrem de rar se obtine o sarcina tripla). In cazul in care raman embrioni evolutivi, acestia se congeleaza in vederea unei implantari ulterioare. Va asigur ca acele cupluri care ajung la fiv sunt cele care isi doresc copii din tot sufletul si sunt foarte preocupate de binele copiilor lor incipienti!
Revenind la cifre si la comparatia cu conceptia naturala. Cu siguranta nu stiati, dar rata avorturilor spontane in primul trimestru de sarcina este de 25%!! Daca se adauga avorturile menstruale (sarcini nestiute – care sunt considerate de cate femei simple intarzieri ale menstruatiei, dar in fapt este o nidare care nu reuseste sa evolueze), procentul depaseste 30%. O sarcina naturala din trei se incheie printr-un nedorit avort! :( :( Statisticile arata ca cifrele in cazul sarcinilor obtinute prin fiv nu difera cu nimic!
Iar o data instalata, o sarcina obtinuta prin fiv nu difera CU NIMIC de o sarcina naturala.
Concluzia: in procesul de conceptie naturala, “pierderile”, avorturile spontane si opririle din evolutie ale fatului exista. Ce sa facem, sa nu mai fim de acord cu conceptia pe cai naturale?!
Singura problema reala este cea a reductiei embrionare, care intr-adevar este un avort – insa dvs. faceti confuzii grave in raspunsul din comentariu “fiv implica reductie embrionara, adica avort multiplu” – nici o legatura! Fiv-ul nu implica reductia embrionara, care este o circumstanta marginala, nedorita si regretabila. Reductia embrionara se face in cazurile complicate si EXTREM DE RARE ale unor sarcini cu tripleti sau+, si doar in conditiile in care medicii decid ca este pusa in pericol viata celuilalt/celorlalti fetusi si/sau a mamei. In rest, cum v-am explicat mai sus, nimeni nu “ucide” embrioni, in nici un caz parintii, care isi doresc din tot sufletul acesti copii.
Adoptia si FIV-ul nu se exclud, adesea se completeaza!
Si apoi, eu cred ca, cu siguranta, daca acesti copii se nasc este pentru ca sunt doriti de Dumnezeu.
Nu intru in amanuntele legate de cazul meu, personal, dar va asigur ca nu se vor gasi nicicand argumente de ordin religios care sa ma razgandeasca in lupta mea pentru a imi tine copilul in brate. Dumnezeu inseamna iubire, iar eu la randu-mi am multa iubire de daruit.
Va multumesc pentru mesaj, as vrea sa cred ca va veti gandi la ceea ce v-am comunicat, si va urez o viata lipsita de complicatii. :)
Cu cele mai bune ganduri,
Raluca
Dna Elena,
ati incercat sa adoptati sau vorbiti pur ipotetic? Stiti cat de greu se gasesc copii adoptabili in ziua de azi? Ce cozi sunt si cu ce “interventii” sunt necesare pentru a gasi un copil. A, si spagi. Da, spagi.
Statul prefera sa-i tina pana la varsta de x ani acolo, poate-poate naturala se razgandeste. Dupa ce ca sunt putini nici acei putini nu sunt adoptabili.
Cine reuseste sa se “invarta” ii ia direct din spital, desi conform legii nu este legal.
Carti putem scrie toti, asta nu da valoare de adevar parerilor noastre.
Buna ziua,
sunt in aceeasi situatie cu dvs., eu 27 de ani sotul 30, sotul meu a fost diagnosticat cu azoospermie,a facut punctie testiculara ,i-am congelat spermatozoizii,urmeaza tratament pentru FIV si bani in sine pentru procedura FIV .Nu am bani pentru FIV iar acest lucru ar trebui sa il vada si autoritatile .
Ne dorim foarte tare un copil!
Multumesc frumos pentru raspuns. Consider ca ati dat dovada de respect permitand mesajului meu sa apara pe blog. Nu am vrut si nu vreau sa supar sau sa jignesc pe cineva, mesajul nu l-am scris pe un ton incisiv, de atac, ci am vrut sa-mi exprim umila mea parere in legatura cu acest subiect.
Din raspunsul pe care mi l-ati dat, am aflat lucruri pe care marturisesc ca nu le stiam si poate ca este adevarat ce mi-a raspuns Diana, ca este greu sa adopti un copil. Intr-adevar, eu am vorbit la nivel teoretic, ipotetic.
Sunt de acord cu ce mi-ati scris…ca pierderile in cazul conceptiilor naturale sunt numeric egale cu cele din conceptiile pe cale artificiale.
Raman totusi cu o intrebare. Mi-ati scris urmatorul lucru : “In cazul in care raman embrioni evolutivi, acestia se congeleaza in vederea unei implantari ulterioare.” Ce se intampla cu acesti embrioni, ce face efectiv un cuplu daca primul embrion care a fost implantat reuseste si sarcina se produce? Am ramas cu aceasta nedumerire. Mi-as dori, in masura timpului dvs liber, sa-mi dati un raspuns. Sincer, de acest lucru ma tem, ca acesti embrioni, care eu cred ca sunt fiinte umane si ei, conform ideii ca viata umana exista de la zamislire, ar putea fi aruncati, uitati pana cand mor. Si nu mor niste celule, mor fiinte umane in devenire. Lucrul acesta ma ingrozeste, va spun sincer.
Va dorsc toate cele bune si mult ajutor in toate!
Elena , eu sincer ,daca as reusi sa fac un copil cu primul embrion transerat si as mai avea embrioni nu as ezita sa-i transfer si pe ceilalti,am fi foarte fericiti sa avem mai multi copii.Nu as putea sa-i dau uitarii.
Ar fi minunat daca as obtine mai multi embrioni. Categoric i-as transfera toti in“copilasi“:)in burtica mea pe rand. Elena, recunosc , nu am studiat f mult aspectul religios si sunt de acord ca poate platesc tribut pt greselile mele sau ale familiei sau ale cui or mai fi dar, viata este o lupta, nu pot sta cu mainile in san, rugandu-ma doar la Dumnezeu. Sunt o buna crestina, altruista, dar sunt si f realista. Nu ma indoiesc ca Dumnezeu exista dar prefer sa ma rog si in acelasi timp sa fac tot ce tine de mine sub orice forma sa obtin un bebe sau mai multi. Si iti mai spun ceva f sigur..“niciodata sa nu judeci pe nimeni pt ca nu vei intelege un lucru decat daca te confrunti personal cu el si mai ales se poate intoarce oricand impotriva ta direct sau indirect..asta ti-o spun din proprie experienta“.
Elena, poate te va ajuta raspunsul meu.
Eu am 1 copil si am si embrioni congelati. Ii voi transfera pe toti, Dumnezeu decide cati vor ramane cu noi.
Frica mea cea mare este sa nu fie un rezultat negativ, nu ca voi avea prea multi copii.
Eu cred ca daca ai ajuns sa apelezi la FIV, care nu e deloc distractiv(bani multi, injectii la ore fixe, cozi la cabinete etc.) iubesti prea mult copiii ca sa te gandesti ca am unul, gata, restul nu-mi mai trebuie.
Ai dreptate, Loredana, nu este bine sa judeci pentru ca se poate intoarce impotriva ta mai devreme sau mai tarziu. Este usor sa critici, mai greu este sa te pui in locul celuilalt, sa-i intelegi durerea. Eu cred ca pot sa o inteleg, de aceea am scris cu jena si cu teama ca sa nu supar pe cineva. Nu am vrut sa judec, nicidecum, mi-e teama sa judec,ci doar sa spun ce ma sperie la aceste tehnici de reproducere asistata.
Va doresc tuturor copilasi frumosi si sanatosi si sa va bucurati de ei!
Elena, multumim pentru intelegere, ne-am dori ca toti cei care au initial ideea ca noi ne-am omori(!!) embrionii/copiii sa fie capabili sa accepte ca se insala.
Cat despre pus in locul celuilat, da, e greu de imaginat pentru o persoana care nu se confrunta cu infertiliatea (categorie din care banuiesc ca faceti parte). Dar incercati un alt scenariu: fiul/fiica dvs. constata ca nu poate avea copii in mod natural (este o varianta pe care trebuie sa o luati in serios, un cuplu din sase are probleme in a concepe, deci statistic scenariul asta e credibil) – copilul dvs. deci isi da seama ca singura sansa de a va face bunica este reproducerea asistata. Sprijinul medicilor. Ce faceti in acest caz?
Ma numar si eu printre persoanele afectate de aceasta boala, am trecut deja printr-un FIV, acum ne indreptam spre al doilea. Va sustin si va felicit pentru demersurile voastre.
semnez si eu “condica” alaturi de voi…
eu am deja 33 de ani, si ma lupt cu infertilitatea de 8 ani. “sterilitate primara” si “endometrioza”, 2 laparoscopii, insemnirari, ani intregi de stimulari, 2 ture de menopauza indusa de diphereline. fiv inca nu am facut din lipsa de bani, dar si din cauza faptului ca nu sunt sigura ca organismul meu ar mai rezista. singurul lucru bun care a iesit din toata povestea asta e fetita mea, pe care am adoptat’o in urma cu 3 ani.
sansele mele sunt aproape nule, dar totusi nu mi’am pierdut speranta ca voi reusi la un moment dat sa ii fac fetitei mele o surioara sau un fratior…
Si noi facem parte din cei care se lupta cu infertilitatea, suntem un cuplu oligo. Analize lunare, tratamente costisitoare, care ne-au adus dezechilibru financiar si psihic. A trecut 1 an si jumatate de la prima spermograma proasta, un an si jumatate de chin, si nu trece o zi in care sa nu ma gandesc la copil, la un copil, al nostru. Nu am ajuns inca la IA sau la FIV, momentan sunt scumpe pentru posibilitatile noastre.
Inferilitatea este o boala, o boala fizica si sufleteasca in acelasi timp. Avem nevoie de ajutor si de sprijin, de implicarea autoritatilor.
Sa dea DOMNUL sa devenim cu totii parinti!
Si sa ne auda si sa se implice autoritatile in rezolvarea problemelor noastre.
Suntem un alt cuplu care are probleme de infertilitate. Endometrioza.Pe langa problemele financiare ne confruntam cu problemele psihice. Dupa o laparo reusita din punctul medicilor de vedere, extirpare de chisturi ovariene bilaterale, o histeroscopie reusita, o stenoza rezolvata, ni s-a recomandat FIV direct din cauza endometriozei. Si ne-am oprit! Din pacate sumele pentru FIV sunt fff mari, medicamentele costa fff mult. Oare autoritatile noastre stiu ca acesta boala alaturi de stres domina acest secol? Oare nu ar trebui sa se faca ceva in acest sens? Nu mai spun cum sunt tratate persoanele care sufera de endometrioza! De cate ori mi-a fost rau si am stat la servici neputand sa imi iau o zi de concediu medical! Deoarece in Romania endometrioza nu e o boala grava!
Si noi facem parte dintre cuplurile care se confrunta cu problema infertilitatii. Ajunsi la 29-30 ani, dupa ce an dupa an, am urmarit sa ne asiguram o situatie cat mai stabila posibil astfel incat sa putem sa oferim conditii cat mai bune de viata unui copil, am aflat ca incercarile noastre de a avea copii esuau din cauza oligospermiei severe. Nimic din viata noastra n-ar fi indicat ca am fi avut vreo problema; nici eu, nici sotul meu n-am avut niciun fel de probleme de sanatate, iar abuzuri nu facem: nu fumam, nu bem, avem o viata ordonata. Ne-am confruntat insa cu mult stres la job. Eu am acum 30 de ani; am facut deja 5 inseminari si astept cu infrigurare rezultatul ultimei inseminari si ma gandesc in fiecare moment ca sunt la un pas numai fie de o mare bucurie, fie de o noua dezamagire. Din august, anul trecut, am descoperit problema si de atunci fiecare luna din viata noastra este organizata in functie de ce mai trebuie sa facem pentru a obtine ceea ce ne dorim cel mai mult. Si suntem deschisi sa facem tot ce este medical posibil ca sa avem copilul nostru (si pe care sa ni-l permitem financiar).
Buna ziua!Recent am aflat despre acest blog si laud initiativa dumneavoastra…Legat de acest lucru citeam un articol pe net referitor la o clinica din Oxford- Marea Britanie care pe langa FIV mai realizeaza si IVM(in vitro maturisation), adica ovulele sunt prelevate fara a se face tratament anterior si maturizate in stare asistata in eprubeta dupa care implantate.Costul acestei operatiuni spre deosebire de FIV ar fi mai redus(s-ar elimina costul tratamentului de stimulare).Un alt avantaj al acestei proceduri ar fi acela ca se elimina riscul ca in urma tratamentului de stimulare pacientele sa raman permanent cu acest sindrom de stimulare ovariana.In ceea ce ma priveste ..consider ca mi s-ar potrivi mai bine acest procedeu denumit IVM(in vitro maturisation) deoarece eu nu pot urma tratamente hormonale de nici un fel( am suferit in trecut de tromboflebita cauzate de contraceptive, motiv pentru care orice tratament hormonal imi este interzis).Avand in vedere ca la varsta de 18 ani mi s-a extirpat ovarul stang..sansele mele de a ramane insarcinata pe cale naturala sunt cam 50%(adica o data la 2 luni cand ovuleaza ovarul ramas).O astfel de procedura ar costa in Marea Britanie cam 5000 euro.Aveti aici un mic articol despre rezultatele obtinute la aceasta clinica http://www.oxfordradcliffe.nhs.uk/news/newsrecords/0710/071025ivm.aspx
http://www.kids-shop.ro/articol_846_Noua-tehnica-de-fertilizare-in-vitro.htm
In speranta ca toate ne vom putea bucura de mangaierea si atingerea propriului nostru copil( fie ca este conceput pe cale naturala, asistata, cu ajutorul bancii de ovule, sperma etc) va urez multa sanatate si noroc!
V-am gasit de citeva zile de cind am inceput din nou sa intru pe net, am avut citeva luni in care am renuntat la tot: si la net si la doctori si poate un pic si la speranta, dar mi-am revenit. acum am gasit un alt medic si o luam da la capat FIV am vb la banca de imprumut si incepem treaba. Am si eu o intrebare. Marturii despre doctori sunt multe si pro si contra, voi ati avut probleme in a gasi unul bun? ca mie mai intii imi comunicau ca o sa ma coste tare mult, e drept ca trebuia sa stiu, dar e atit de greu sa disculti cu un om despre problema si apoi despre pret. Pentru ca oricum cine trece prin asta stie ca ar plati si ce nu are pentru bucuria de a isi tine copilul in brate.
Am citit cu interes aproape tot ce s-a scris aici , eu am inceput procedura la IVI Barcelona , protocolul e cam la fel (se face in plus determinarea cariotipului) , ce e diferit aici e ca in momentul in care iei legatura cu clinica imediat ti-au facut programare cu psihologul clinicii, apoi ginecologul samd. Din pacate, citesc si sunt uimita ca doctorii din Romania nu se gandesc in primul rand la psihicul viitorilor parinti !
Un alt lucru trist pe care vreau sa-l subliniez e ca se expoateaza mult nefericirea unor familii , costurile tratamentelor de fertilitate e un lux in toata lumea. Spunea cineva mai sus nu te poate intelege decat o persoana care a trecut sau trece prin cosmarul infertilitatii: platesti contravaloarea facturii, platesti de fiecare data cand dai explicatii celor care te intreaba de ce nu faci si tu un copil , platesti cu toate durerile ce insotesc procedura si mai ales platesti cu multa durere ca nu poti avea copii in mod normal !
Felicitari pentru initiativa!
Am citit toate mesajele de pana acum. Cred ca mi-am plans jumatate din lacrimile mele. Ma regasesc in fiecare postare de mai sus.
Amandoi avem 30 de ani si ne dorim copilasi de trei ani.
In acest timp, mi-am vazut toate rudele si prietenele insarcinate si am plans infundat de fiecare data. Nu mai spun ca ma innebuneste si pe mine intrebarea: “Voi ce asteptati sa faceti un copil?”. Nu mai pot vedea carucioare, nu mai pot merge in parc, nu mai pot iesi linistita pe strada de teama ca voi fi agresata de aceeasi intrebare care ma ucide de fiecare data.
Pana sa descopar forumurile de infertilitate, aveam impresia ca sunt singura careia i se intampla asta, ma invinovateam, ma uram. Ajunsesem se studiez pe ascuns femeile care tineau de mana un copil si sa ma intreb in gand: “Oare de cate zile are ciclul?”, “In ce zi ovuleaza?” si tot felul de aiureli. Simteam ca o iau razna. Teste peste teste, le faceam cam la 10 zile de la ovulatie…
Dupa un an si ceva de incercari am mers la medic: analize, echografii, spermograma. Pana acum problema s-a descoperit a fi la sot: oligoastenospermie severa. A fost un soc, eram sigura ca eu am ceva. Aveam cicluri lungi, de 35 de zile, insa regulate. Mai am investigatii de facut la mine: HSG, histeroscopie… Off.
Se pare ca tot spre FIV ne indreptam si ma gandesc cu groaza de unde vom scoate atatia bani, avem deja credite pentru altele si abia facem fata cu ele.
Avea cineva dreptate mai sus, in loc sa ne bucuram de tinerete, ne-o scaldam in lacrimi.
Cateodata simt ca nu mai pot, efectiv nu mai pot…
Ma rog mereu la Dumnezeu si astept o minune, sa nu trebuiasca sa fac FIV.
Va rog sa aveti incredere in Dumnezeu si sa cititi Acatistul Sfintilor Ioachim si Ana.
Dumnezeu sa ne ajute.
Nu pot decat sa felicit aceasta initiativa.
Suntem un cuplu de 34 si respectiv 33 de ani; nu va lasati inselati, sotul meu este mai tanar. Pana acum 2 ani, habar nu aveam ca infertilitatea este o boala, mai ales ca eu am ramas insarcinata in primii ani de casnicie, dar din pacate, am pierdut ambele sarcini. Apoi speram luna de luna…si degeaba. Medicii din orasul meu de provincie, care nu stiu ce inseamna infertilitate, nu-mi spuneau decat “esti tanara, mai ai timp”…Si uite asa anii au trecut peste noi, dar pana la urma am luat initiativa si am luat calea medicilor din capitala noastra draga. Din pacate, in ciuda renumelui, am dat peste un medic, care nu si-a dat interesul. Nu vroia decat sa ma vada la FIV. dar cum Dumnezeu nu ne paraseste niciodata, am reusit sa gasesc un medic, care a vazut dincolo de analize si de o histerosalpingografie, buna se pare in aparenta si care m-a programat pentru histeroscopie suspectand o insuficienta tubara. Ar fi una din problemele noastre. Cealalta ar fi de ordin masculin, sotul meu fiind diagnosticat cu oligoteratoastenospermie severa, si de data asta soarta a fost de partea noastra, gasind un medic, care ne-a recomandat tratament pentru asta; cam costisitor, undeva la 1400 lei pe luna. Dar am reusit sa o facem si pe asta si se pare ca spermograma s-a imbunatatit considerabil. Si la noi s-a pus problema FIV-ului, numai ca ma rog mereu bunului Dumnezeu sa ne ajute, nu numai pe mine ci pe toate fetele aflate in aceasta situatie, pentru ca stiu ce inseamna durerea de a vedea in jurul tau copii, carucioare, gravidute. Femeile gravide au o stralucire aparte, radiaza dragoste, intelegere, liniste….Si atunci eu cum sa nu ma gandesc de ce mie mi-a fost data cumpana asta?
Poate strigatul nostru de ajutor va sensibiliza autoritatile si ne vor ajuta cumva. Prin tratamente decontate de CAS, prin proceduri gratuite; pentru ca noi nu am vrut sa fim aici, ne-am dorit sa fim femei care sa-si tina pruncii in brate, sa ii vedem crescand, sa ne bucuram de rodul dragostei noastre.
Dumnezeu sa ne ajute!
felicitari pentru initierea acestui site si sa reusim, sa nu ramana la stadiul de initiativa, proiect, vis….
am 35 de ani si din septembrie 2007 am inceput sa bat drumul la medici…analize, stimulari, monitorizari, ecografe, tratamente…si bebele tot nu vine…
am inceput cu HSG, am facut analize hormonale, analize de secretie, stimulari ale ovulatiei….au iesit toate mai mult sau mai putin bune, am urmat tratamentul recomandat pana cand, la repetare analizelor, acestea au iesit bine…am incercat si procedeul de IA, de 4 ori chiar, cu doctori diferiti, dar fara un rezultat pozitiv…
in ceea ce priveste spermograma, am avut diverse surprize, ba ieseau 4 milioane, ba 80, ba 1 milion jumate…am pierdut o gramada de timp bazandu-ne pe niste analize care probabil nu erau bune…nu stiu ce sa mai fac, ce sa mai cred si in cine sa am incredere….
acum am luat o pauza (de parca am avea timp!) si ne limitam doar la niste vitamine….si asteptam….ni s-a recomandat sa incercam FIV…probabil acolo vom ajunge…..
sper din suflet ca ceea ce ne dorim, un bebelus, sa se implineasca cat mai curand si sa ne auda si sa ne ajute si e noi cineva….
Doamne ajuta!
corinuka
sintem si noi un cuplu de 30, respectiv 33 ani, iar de doi ani incercam si noi sa avem un bebe, pe care ni-l dorim ff mult. locuim in paris, am inceput sa facem toate analizele si supriza: sperma sotului nu este de foarte buna calitate, asa ca ne-am indreptat spre in vitro. sintem in stadiu de analize. aici statul francez iti face patru fertilizari in vitro gratis, asteptam ca asigurarea medicala sa-si dea acordul si speram ca va fi bine. ar trebui si statul roman sa faca la fel, pentru cuplurile infertile. am o sansa ca sint aici si nu mai duc si grija banilor. succes tuturor si mult curaj!
ma numar si eu printre sustinatoarele acestei campanii, in masura posibilitatilor (am semnat petitia impreuna cu cat mai multe persoane: familie, prieteni, colegi, am postat bannerul pe blogul meu personal si urmaresc cu interes si reguralitate postarile pe acest site)…
de asemenea, impartasesc aceeasi problema expusa aici: impreuna cu sotul meu ne luptam de 6 ani sa avem un copilas. povestea noastra seamana cu zecile postate aici: in urma nenumaratelor investigatii medicale, se pare ca sufar de o afectiune a trompelor si solutia pentru a ne realiza visul de a deveni parinti ramane FIV.
ca orice femeie in aceasta situatie, simt ca am ajuns cateodata la capatul puterilor (2 laparoscopii, injectii pentru impermeabilizare, tratamente, consultatii, doctori, pareri care mai mereu difera, timp care trece cateodata mult prea repede si alta data mult prea greu, de bani nici nu mai vorbesc, nervi si rabdare de fier, presiunea celor din jur care te tot intreaba “pe cand si voi un copilas?” -avem 33, respectiv 35 de ani- si cate si mai cate).
desigur ca am luat in calcul si varianta adoptiei, dar inca mai sper ca am sa pot privi in ochii copilului mei si am sa regasesc in ei pe cei ai sotului. desigur, ne pregatim pentru prima incercare, dar nimeni nu poate sti daca vom reusi din prima.
nici nu stiu cum sa va felicit pentru aceasta initiativa. in situatia noastra orice gest de acest gen inseamna inca o speranta si inca un motiv de a privi inainte. pentru ca daca peste toate iti faci putere sa treci, problema banilor ramane din nefericire cel mai mare dintre obstacole. ar fi o mare presiune in minus daca ne-am alinia si noi politicilor europene, mai ales ca infertilitatea ia amploare la noi in tara (in spitalele si clinicile in care am fost, am intalnit cu o multime de cazuri asemanatoare cu al meu) si natalitatea scade ingrijorator… ca sa nu mai vorbesc de faptul ca ar trebui sa simtim mai ales la nevoie efectul cotizatiilor platite la casa de sanatate…
sunt atat de multe de spus despre acest subiect, despre aceasta lupta titanica! felicitari si succes tuturor!
Buna,
Sunt printre sustinatoarele ” Infertilitatea este o boala”.
Am citit postarile voastre si gasesc ca sunteti mult prea delicate cu autoritatile.
Sa le fie rusine domnilor burtosi de la conducere.
Cred ca foarte putini alesi ai nostri au dorit sa ajunga la conducere pentru a face ceva pentru populatie. Fiecare isi vede interesul sa se imbogateasca.
Zic si eu , daca nu am dreptate, cer iertare.
Este inaceptabil si intolerabil ca in Romania anului 2009, cand natalitatea a scazut drastic, sa nu se faca ceva pentru cuplurile care au aceasta problema .
Nimeni nu vorbeste aici de DIVORTURILE generate de aceste probleme ( lipsa banilor pt tratamente, certurile, implicatiile psihologice asupra partenerilor si a celor din jur).
Multa bafta tuturor.
Sunt cu sufletul alaturi de voi, stiu prin ce treceti pt ca si noi un an si jumatate am stat cu frica in suflet ca nu avem alta sansa sa avem un bebe decat prin FIV. Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu sa raman natural, dar am sa sustin mereu orice demers posibil pt a se face ceva in tara asta si pentru cuplurile care trebuie sa ajunga la FIV
Buna, sustin din tot sufletul aceasta cauza, este ingrozitor sa nu poti sa ai ceea ce iti doresti cel mai mult in viata asta – un “ingeras”. Si eu am trecut prin multe incercari pana sa reusesc sa port in burtica aceasta binecuvantare dar am fost o norocoasa… multe alte femei nu au norocul meu… Sunt alaturi de voi, fiti tari si nu abandonati ….
sustin si eu campania
Va felicit pentru initiativa. Va sustinem cu drag. DOamne ajuta sa fie bine.
buna, si eu sustin aceasta cauza … trebuie ajutati toti cei care nu pot avea copii haideti sa dam cu totii o mana de ajutor
Sustin aceasta campanie…felicitari pentru aceasta initiativa
Am o prietena care nu poate face copii. A avut pana acum 2 sarcini extrauterine. Acum a facut o inseminare si nu i-a reusit. A ramas si cu datorii, si cu visul neimplinit.
Un subiect delicat care doare mai presus de orice. Sustin aceasta initiativa! Dumnezeu sa va protejeze si sa daruiasca prunci la toata lumea!