Nu ne propunem sa smulgem lacrimi. Nu alergam dupa rating sau admiratori. Vrem doar sa vorbim despre aceasta realitate din viata foarte multor romani: neputinta de a avea un copil. “Neputinta” neinsemnand impotenta – simtim nevoia sa precizam, pentru ca, din pacate, aceasta este o conceptie curenta, chiar printre oameni care au mai mult decat bacalaureatul la baza. Infertilitatea este o neputinta in sensul de boala, putand avea cauze anatomice, genetice, infectioase, imunologice, toxice, endocrine sau cauze necunoscute, inexplicabile. Precizam ca, in ciuda unei perceptii comune, nu doar femeile sunt afectate de aceste cauze, ci la nivel european se estimeaza ca in mai mult de o treime dintre cazurile de infertilitate factorul masculin este cel responsabil.
Infertilitatea este, in foarte multe cazuri, o boala vindecabila. Tratamentul este insa lung, greu si costisitor. O procedura de tip fertilizare in vitro reprezinta o experienta dificila pentru un cuplu, in plan fizic si mai ales psihic, care se accentueaza dramatic atunci cand la aceste dificultati se adauga un obstacol insurmontabil de ordin financiar. Posibilitatea de a avea un copil nu trebuie insa sa reprezinte un lux, nu trebuie sa fie conditionata de restrictii financiare - de aceea am initiat aceasta pagina web, pentru a trage un semnal de alarma asupra acestei probleme.
Pentru a ii face sa inteleaga si pe cei care au sansa de a nu avea probleme de fertilitate ceea ce inseamna lupta cu aceasta boala, am creat aceasta pagina de marturii, de istorii personale. Cum spuneam la inceput, nu cautam sa cream un subiect lacrimogen sau sa obtinem audienta. Vrem doar sa incercam sa aducem un subiect dureros pe agenda publica si, poate, sa modificam ceva in privirea de care au parte de obicei cuplurile infertile. Infertilitatea trebuie sa inceteze sa fie un subiect tabu in Romania.
Aici oferim cuplurilor care se confrunta ori s-au confruntat cu probleme de fertilitate posibilitatea de a isi spune povestea (puteti folosi pseudonime). Scopul acestor marturii este INFORMAREA.
Redam pe pagina o selectiune din testimonialele prezente la comentarii:
Felicia:
Povestea noastra este asemanatoare cu a multor cupluri care se confrunta cu aceasta boala. Suntem un cuplu tanar (30, respectiv 33 de ani), cu o casnicie fericita, despre care cunoscutii zic: nu le mai lipseste decat un copil. […]
Infertilitatea iti afecteaza toate aspectele vietii. Un simplu drum la magazin poate deveni un chin emotional (vezi un copil dragalas si iti spui ca ar fi putut fi al tau… intalnesti un vecin binevoitor care te priveste cu subintels: “cand va vad cu un pui de om de mana?”… multe se pot intampla pe drumul scurt pana la magazin!).
Sa programezi vizitele medicale in timp ce trebuie sa faci fata unui job solicitant, sa iti pastrezi zilele de concediu pentru atunci cand trebuie sa mergi la medic si nu stii cat vei sta la coada la usa cabinetelor… Sa faci dragoste la comanda…sa te intrebi daca va mai fi vreodata la fel ca inainte… Sa planifici concediul in functie de tratamente, atunci cand “administrezi finantele” sa nu uiti sa aloci o parte importanta cheltuielilor medicale… – toate acestea si multe altele pot fi foarte dificile.
Infertilitatea intra adanc in suflet, amenintand unele dintre cele mai dragi visuri, asteptari, credinte. Iti simti inima zdrobita, te simti “incomplet”. Credinta poate fi pusa la grea incercare, iar optimismul, greu de pastrat. Zilnic trebuie sa faci fata sentimentului de izolare, de multe ori esti cuprins de manie, invidie, depresie, si aceste sentimente pe care incerci sa le inlaturi, dar nu reusesti intotdeauna, fac stima fata de sine sa scada tot mai mult….
Dupa fiecare esec, iti recompui din ramasite intreaga fiinta, nu stii de unde, dar gasesti puterea de a merge inainte, cu speranta ca poate candva copilul mult asteptat iti va fi daruit…
Felix:
Si noi facem parte dintre cuplurile infertile. Am facut doua inseminari, din pacate nereusite! Din cauza spermogramei nu tocmai bune a sotului meu, probabil vom apela in curand la FIV.
Pe langa tot traumatismul psihic indus de infertilitate, analize, cozi pe la doctori (sunt foarte multe cupluri cu probleme, cine este interesat poate merge la clinicile si spitalele care fac FIV si IA), apare si problema finantarii procedurilor si tratamentului! Unele cupluri isi permit, altele trebuie sa faca diverse credite! Noi romanii, din pacate, suntem doar cu numele in Comunitatea Europeana. Pentru cresterea natalitatii, alte tari comunitare suporta o parte din finantarea procedurilor, la noi nu se suporta ABSOLUT NIMIC! Si asta doare al naibii de tare pentru ca nu ne este permis sa tinem la piept copilul pe care ni-l dorim cu inversunare! Speram din suflet sa ne auda cineva strigatul de disperare, dar…
Kora:
Sunt una dintre femeile pentru care singura sansa de a avea un copil este FIV. Am facut pana acum 4 FIV-uri, nereusite din pacate… Suntem casatoriti de 2 ani si jumatate si in loc ca banii pe care ii strangem sa ii folosim pentru a ne cumpara un cuibusor al nostru candva, noi trebuie sa ii cheltuim pe tratamente, analize si fertilizari in vitro, dar oricum nu ne ajung si fara ajutorul financiar de la parintii mei nu as fi avut cum sa fac cele 4 FIV-uri… Nu am reusit, nu stiu inca sigur ce voi face de acum incolo. Poate am sa mai incerc o data si in paralel am sa incep sa fac dosarul cu actele necesare adoptiei… O multime de medicamente de care avem nevoie nici macar nu se gasesc in Romania si numai cu relatii, rude si o multime de bani poate reusim, unele dintre noi, sa le facem rost din alte tari. Sper ca sa beneficiem si noi, cuplurile cu probleme de infertilitate, cat mai curand de ajutor din partea statului. Nu dorim decat un copilas pe care sa il crestem cu toata dragostea, sa ii oferim o educatie buna si cat mai corecta. Nu numai ca ar spori natalitatea, dar poate ca am avea si viitori oameni de calitate care la randul lor ar face ceva util pentru tara noastra. Nu cerem mila, dar nici bataia de joc care este acum privind costul medicamentelor necesare unei fertilizari in vitro nu poate ramane asa la nesfarsit. Vrem sa fim la fel ca si cetatenii tarilor civilizate? Pai atunci sa luam exemplul lor!
Daria:
Sunt o ex-neinteleasa, care credeam ca e usor sa devii mama, credeam ca important e sa ai unde sa cresti si sa educi un suflet.
Insa cand minunea nu se mai intampla si trec anii, cand toata lumea reusea doar eu nu, cand toata lumea te intreaba tu de ce nu vrei sa ramai gravida, cand singurul lucru pentru care te trezesti e dorinta de a deveni mama, acest gand e singurul care te tine in viata, totul devine o lupta, o lupta cu cei care te cunosc, cu cei care ar trebui sa-ti dea raspunsuri, dar mai ales cu timpul!!!
Pentru unele femei, sa devii mama e o povara, pentru altele e un lucru cat se poate de natural, insa pentru foarte multe femei acest lucru devine imposibil din cauza lipsei de bani. Incredibil ca un vis atat de normal sa fie conditionat de sume enorme, de ordinul a mii de euro!
Sunt alaturi de voi in acesta lupta! Sper ca legislatia din Romania sa i se alinieze celei UE in ceea ce priveste FIV/IA, dar mai ales ca birocratia ce impanzeste toata tara sa nu mai fie un impediment in plus!
Tamamryllis:
Povestea noastra… Tineri (29, respectiv 31 de ani), incercam de doi ani sa concepem un copil. […]
Dupa diagnosticul pus in urma laparoscopiei am plans pana nu am mai avut lacrimi. Practic mi s-a luat si colacul care ma tinea la suprafata: speranta! Asta pentru ca nu mai pot spera niciodata ca poate luna asta o sa fie luna cea mare!
Imi e foarte greu sa ma uit la prietena mea care este insarcinata, nu ii pot privi burta, ma uit doar in ochii ei, pentru ca in caz contrar simt ca imi vine sa plang… si nu este invidie! E un sentiment pe care orice femeie in situatia mea il poate avea! Imi e foarte greu sa raspund la intrebarea “Voi cand faceti un copil?” Am ajuns sa ma port urat cu persoanele in cauza, sa par o ciudata! Imi e foarte greu sa ma uit la o gravida fara sa ma gandesc: de ce eu? Ea de ce poate si eu nu?
Nimeni (in afara sotului si a prietenelor de suferinta intalnite pe forum), nu ma intelege in adevaratul sens al cuvantului! Recunosc ca pana sa ma confrunt cu dificultatea asta, infertilitatea nu mi se parea o mare problema! Oricum, fara sa exagerez, ma simt ca o persoana cu handicap! Un handicap care nu se vede!
Singurul aspect pozitiv este ca nu fac parte din categoria persoanelor care fac un imprumut pt a face un FIV. Fac cu greu fata factorului emotional si nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa mai am si problema banilor! Dar ma gandesc daca nu iese primul fiv, al doilea, voi mai avea oare resurse financiare pentru a continua?
Meritam sa fim tratati cu respect, asa cum sunt tratate toate fiintele intr-un stat civilizat! Nu ne putem alinia la cerintele Uniunii Europene decat in ceea ce priveste obligatiile! Trebuie sa avem si garantia respectarii unor drepturi! Speram sa ne auda cineva!
Bianca:
Da, avem nevoie de o abordare sincera a acestui subiect. La noi, la romani, e o rusine sa nu poti avea copii, esti catalogata ca stearpa iar comentariile rautacioase, inclusiv din partea familiei, nu mai contenesc. Am suferit ani de zile de stigmatul ‘femeii sterpe’ iar pe mine infertilitatea m-a afectat mai mult psihic decat fizic. Indur orice tratament, orice analize, oricat de dureroase ar fi, dar va implor sa opriti aluziile caci acestea sunt mai dureroase ca o operatie laparoscopica fara anestezie!
Am trecut prin experienta unui FIV si recunosc ca suntem printre putinii fericit ce au reusit de la prima incercare. Dar, din toata familia asta mare a noastra (si eu si sotul suntem cate patru copii la parinti), doar doua persoane stiu cum am ramas insarcinata! Mi-e frica de ce comentarii ar putea sa mai apara, iar psihicul meu e prea fragil!
Ce sa mai spunem de suportul statului roman care e absolul nul! Atata timp cat nu vom vorbi deschis despre infertilitate, nici autoritatile nu vor recunoste gravitatea si importanta luarii unor masuri.
Elena:
Dorinta noastra de a avea un copil e atat de mare incat reusesti sa te aduni si sa o iei de la capat, iar acum astept cu nerabdare rezultatul celui de al doilea FIV. Sper sa fie rezultatul dorit si tot acest calvar sa se sfarseasca. Pot spune ca ne numaram printre cei norocosi ca am reusit sa facem o fertilizare in vitro chiar daca am facut un credit pentru asta si ca am reusit sa o facem si pe a doua, e drept ca tot cu un credit la banca. Nu mi se pare corect ca atata timp cat muncesc si platesc la stat asigurari sociale sa nu beneficiez de ele atunci cand AM NEVOIE. Le platim pentru a beneficia de ele atunci cand suntem bolnavi. Infertilitatea e boala noastra si nu e corect ca noi sa nu beneficiem de asigurarile pentru care platim. […]
Dorinta noastra de a avea copilul nostru nu este un moft, desi multi cred asta.
Si eu am dreptul sa simt cum creste in mine o fiinta si eu am dreptul sa traiesc bucuria unei nasteri. Am dreptul sa ma simt femeie.
Ana-Domnica :
Pentru noi, cele care ne luptam pentru a avea copii, drumul pana la realizarea visului pare si chiar este un drum de Sisif. Bolovanul pe care trebuie sa-l urcam tocmai in varf de munte nu isi are greutatea doar in boala infertilitatii, ci si in lipsa sprijinului atat afectiv, cat si financiar. Suntem cetateni ai unei tari careia nu vrea sa-i pese de durerea noastra, o ignora. Durerea insa exista! Astazi ne afecteaza pe noi, maine va afecta o tara intreaga din cauza scaderii natalitatii, care si asa este la pamant. O tara care nu-si sprijina cetatenii atunci cand acestia doresc popularea ei cum o putem numi? Dar tara suntem si noi, noi toti, noi toate. Si ridicam astazi glasul, inaltam plansul nostru pana pe culmile muntelui: VA RUGAM, AUZITI DUREREA NOASTRA! VA RUGAM, FITI ALATURI DE NOI! VA RUGAM SA NE SPRIJINITI!
.
Puteti citi comentariile / testimonialele in intregime mai jos (sunt mai multe pagini, apasati pe “older comments”).
[Un articol despre prejudecatile cu care se confrunta cuplurile infertile puteti citi aici.
Cititi si "un fel de credo"]
Luca, te felicit pentru initiativa de a aborda cu curaj si sinceritate aceasta problema cu care se confrunta din ce in ce mai multe cupluri.
Din pacate, pana nu am aflat ca noi suntem afectati,stiam mult prea putine despre infertilitate.Credeam ca cel mai important este sa ii poti oferi copilului/copiilor un trai decent, un camin si multa dragoste. Pentru mult timp cariera a fost pe primul plan. Cand insa am hotarat ca e momentul potrivit sa avem un copil (avem amandoi 30 de ani )am primit un verdict care ne-a bulversat existenta: infertilitate masculina, sanse minime de a concepe un copil natural. Doar printr-un miracol.Asa s-a exprimat medicul cand ne-a dat diagnosticul de oligospermie severa.
Nu mai avem insa rabdare si nici putere sa credem in miracole.Din pacate tratamentul infertilitatii masculine este foarte putin eficient. Calea cea mai “rapida” recomandata a fost FIV.Asta din pacate inseamna in primul rand un efort financiar imens pentru noi, pentru ca in Romania, in ciuda faptului ca experienta in procedurile de reproducere umana asistata este minima, tratamentul si procedura in sine costa enorm, iar sansele de reusita …deja aici e alta poveste, pentru ca nu am gasit nici o statistica privind clinicile romanesti.
Suntem la inceput de drum in batalia cu acest diagnostic, avem momente cand gandim optimist si cand ne spunem ca vom face totul pentru ca visul nostru sa se implineasca. Realist vorbind insa nu vom putea “incerca” aceasta procedura decat o singura data, din cauza costurilor mari. Asta pentru ca traim in Romania, unde statul nu face nimic pentru a sprijini/subventiona procedurile de reproducere asistata. Uneori ne este greu sa ne gandim ce se va intampla daca procedura esueaza, pentru ca desi am dori sa avem un copil al nostru am luat in calcul si adoptia ca pas urmator. Insa nici a adopta un copil nu este simplu.Plutim intr-un ocean de birocratie.
Uneori ma gandesc ca ne-am nascut singuri, murim singuri, dar mi-e foarte teama sa nu traim tot restul vietii in singuratate….
Mi-as dori ca si in Romania sa se miste lucrurile in acest sens, sa se creeze un cadru legislativ, sa nu mai platim degeaba contributiile la asigurarile de sanatate, sa se deconteze partial sau integral FIV. Pentru mine cu siguranta va fi prea tarziu, dar macar pt cei ce vin din urma sa fie un sprijin. Multi dintre ei au nevoie de acest sprijin financiar.
Multumim pt initiativa si sper din tot sufletul ca d-nii viitori parlamentari sa ia in considerare problemele noastre si sa gaseasca si solutii pt rezolvarea lor, ca doar au nevoie de voturile noastre.
Cristina
As fi tare fericita si eu si toate cuplurile din Romania care se lupta cu INFERTILITATEA sa avem sansa ca fie recunoscuta INFERTLITATEA DREPT O BOALA. Sa scapam de stresul banilor, sa nu mai facem credite in banci. Eu am facut 3 fertilizari in vitro nereusite si la fiecare fertilizare am facut credit, acum am ramas cu creditele, greu sa mai facem o alta fertilizare. A 3a fertilizare am facut-o in Ungaria, costa mult mai putin decat la noi, iar pentru cetatenii unguri sunt suportate de stat 5 fertilizari (GRATIS!) si 6 inseminari artificiale. DE CE OARE NU SE POATE SI LA NOI?????
Multumim pentru initaiativa si sper ca ne auda si sa ne vada cineva care ne va ajuta si ne va ajuta sa dobandim DREPTUL DE A FI PARINTI!
buna seara!
Vrem sa fim PARINTI. Vrem sa purtam in pantec O FIINTA.
Nu toate persoanele isi permit sa achite sume ff mari catre diverse clinici particulare. Avem nevoie de sprijinul autoritatilor. COPII sunt VIITORUL . Haideti sa-l cladim.
Eu sufer de ENDOMETRIOZA si am o trompa infundata(anul trecut am fost diagnosticata in urma unei laparoscopii)…singura optiune este FIV.
Felicitari pentru site si initiativa!
Asa este, nimeni nu va plange pentru cele ce nu pot avea un copil. Doar daca vor trece prin asa ceva. Este o durere ce nu o poti alina. Sase ani am luptat pentru a avea copii, datorita unui FIV reusit (in Ungaria) au venit pe lume gemenii mei, apoi la un an si jumatate Bunul Dumnezeu mi-a dat un semn si am aflat ca sunt insarcinata natural. Ce credeti ? lumea m-a condamnat, la ce mai imi trebuie inca un copil?
Ar fi bine sa-i sensibilizam, dar cum? Sunt parinti carora le este rusine sa spuna ca au copii in urma FIV.
LUCA felicitari ! sunt mandra de tine si sa speram ca vei reusi sa ajuti cuplurile din Romania.
Facem si noi parte din cuplurile infertile,e foarte dureros sa stii ca venirea copilului pe lume e conditionata de niste bani.Bani pe care nu ii avem. Infertilitatea e o boala poate cea mai crunta pt. un cuplu.
Povestea noastra este asemanatoare cu a multor cupluri care se confrunta cu aceasta boala. Suntem un cuplu tanar (30, respectiv 33 de ani), cu o casnicie fericita, despre care cunoscutii zic: nu le mai lipseste decat un copil. Familia mea e numeroasa, am 2 frati si 8 surori, fiecare avand cel putin un copil… Noi, dupa 4 ani de incercari, analize, interventii chirurgicale (2 laparoscopii in vederea restabilirii permeabilitatii trompelor), 2 incercari nereusite de fertilizare in vitro, am cam ajuns la capatul puterilor.
E greu de explicat prin ce treci celor care nu s-au confruntat cu asa ceva… Infertilitatea iti afecteaza toate aspectele vietii. Un simplu drum la magazin poate deveni un chin emotional (vezi un copil dragalas si iti spui ca ar fi putut fi al tau… intalnesti un vecin binevoitor care te priveste cu subintels: “cand va vad cu un pui de om de mana?”… multe se pot intampla pe drumul scurt pana la magazin!).
Sa programezi vizitele medicale in timp ce trebuie sa faci fata unui job solicitant, sa iti pastrezi zilele de concediu pentru atunci cand trebuie sa mergi la medic si nu stii cat vei sta la coada la usa cabinetelor…Sa faci dragoste la comanda…sa te intrebi daca va mai fi vreodata la fel ca inainte…Sa planifici concediul in functie de tratamente, atunci cand “administrezi finantele” sa nu uiti sa aloci o parte importanta cheltuielilor medicale… – toate acestea si multe altele pot fi foarte dificile.
Infertilitatea intra adanc in suflet, amenintand unele dintre cele mai dragi visuri, asteptari, credinte. Iti simti inima zdrobita, te simti “incomplet”. Credinta poate fi pusa la grea incercare, iar optimismul, greu de pastrat. Zilnic trebuie sa faci fata sentimentului de izolare, de multe ori esti cuprins de manie, invidie, depresie, si aceste sentimente pe care incerci sa le inlaturi, dar nu reusesti intotdeauna, fac stima fata de sine sa scada tot mai mult….
Dupa fiecare esec, iti recompui din ramasite intreaga fiinta, nu stii de unde, dar gasesti puterea de a merge inainte, cu speranta ca poate candva copilul mult asteptat iti va fi daruit…
Da,in sfarsit CINEVA,adica LUCA a inceput o lupta extraordinara.Felicitari.
Despre noi…suntem un cuplu tanar care din pacate am descoperit ca nu putem sa avem copilasul nostru deoarece sotul a fost diagnosticat cu azoospermie.Am inceput sa facem o groaza de analize, investigatii pe la o gramada de doctori,deoarece refuzam sa acceptam realitatea aceasta zdrobitoare.
Sotul meu a facut biopsie si din fericire s-au gasit spermatozoizi care vor putea fi folositi pentru FIV.Am inceput alte investigatii,analize si am inceput si primul FIV care nu s-a finalizat deoarece eu nu am raspuns cum trebuia.
Costul tuturor investigatiilor si al analizelor s-au ridicat la aproximativ 6000 lei ,asta in conditiile in care nu am platit FIV-ul.Acesti bani ii aveam pentru alte lucruri dar a trebuit sa-i cheltuim.
Acum ma gandesc ca va trebui sa o iau de la capat cu analizele ,deoarece dupa 6 luni nu mai sun valabile si deci pe langa cei 3000 EURO pentru FIV o sa ne mai trebuiasca cam 2000 EURO pentru tratament si analize.
Este cumplit cand vezi ca toti cei din jurul tau au un copilas si tu nu poti,eu sunt intr-o depresie continua de 7 luni,plang in casa alaturi de sotul meu,iar cand plec la serviciu incerc sa par un om normal.Este cumplit cand auzi ..”voi nu faceceti un copil?”…ce sa le spun,ca nu pot. ca avem probleme,,nu nu pot deoarece oamenii inca nu stiu ce inseamna asa ceva,nu pot sa inteleaga suferinta noastra.
Probabil ca vom mai incerca dupa ce o sa-mi revin.
Pana atunci sper ca cei care trebuie sa faca ceva,sa auda tipatul din sufletele noastre sfasiate.Sa inteleaga ca este important sa faca ceva ………Sa ne ajuteeeeeeeeeeeeeeee!
Ma alatur cu tot sufletul acestei lupte cu toate ca nu cred ca se va schimba ceva , tot ca niste “ciudatenii” suntem privite de catre autoritati, dar totusi e ceva, decat nimic.
Pana nu cunosti problema nu crezi ca te poate transforma atat de mult, se intoarece cursul vietii la 180 grade, dezamagiri peste dezamagiri…lipsa banilor, lipsa doctorilor buni, fac in fiecare luna 300 km pentru o vizita de cateva min….am obosit psihic, nu ma regasesc nici cum….suntem plini de datorii o sa luam pauza pana reusim sa ne acoperim datoriile sa putem sa mai facem alte investigatii, alte proceduri…cine stie pentru cat timp vom mai avea forta.
In sfarsit cineva a inceput lupta…..o lupta grea, dar nimic nu e imposibil! Felicitari, Luca! Iti multumim atat tie cat si celorlalte fete care stiu ca stau aproape de aceasta campanie.
Si noi facem parte din categoria celor cu probleme de fertilitate….sunt 4.5 ani de cand umblam pe la usile doctorilor si inca nu s-a intamplat ” minunea”! Sumtem in pregatiri pentru FIV si ne rugam sa reusim ca intr-o buna zi sa ne tinem in brate copilasul…..
Este mai mult decat necesar ca statul sa se implice in aceasta problema, macar o mica subventie sa existe!!! Trebuie sa se inteleaga ca infertilitatea este o boala, o boala care te poate distruge din toate punctele de vedere.
Si noi suntem un cuplu tanar, putin peste 30 ani, care luptam de 4 ani si jumatate sa devenim parinti. In inconstienta noastra, am crezut ca se va intampla repede acest lucru, insa din pacate timpul a trecut, luna dupa luna, an dupa an, timp incarcat de asteptari, sperante, vise, dezamagiri. Am facut analize, interventii chirurgicale ( laparoscopie, histeroscopie, HSG ), ecografii, si eu si sotul, am cheltuit zeci de milioane pe drumuri la Bucuresti si investigatii, deocamdata fara rezultat. In urma acestor investigatii, mie mi s-a descoperit endometrioza ( tratamentul pentru aceasta boala costa in jur de 1800 lei, fiind compensat 50 %, insa pentru obtinerea acestei compensari fiind nevoie de dosare aprobate de CAS si stiti bine cat dureaza aceste aprobari ). Asa ca m-am lasat pagubasa si sunt nevoita sa il platesc integral. Si pe langa aceasta endoemtrioza,e posibil sa am si trompele infundate ( in urma histeroscpiei de luna trecuta asa s-ar parea ), iar daca este asa, singura noastra sansa de a deveni parinti este FIV-ul. Sunt multe cupluri care au facut si cate 3-4 FIV-uri si nu au reusit. Asa ca, din pacate, suntem nevoiti sa traim cu acest stigmat, sa luptam cu aceasta infertilitate care ne stoarce emotional. Din acest motiv, banii nu ar trebui sa fie o problema pentru un cuplu infertil, este destul de greu sa traiesti emotional cu infertilitatea, ce sa mai vorbesc sa ai si grija banilor. Sper ca cine trebuie sa auda, SA AUDA !!!
Si noi facem parte dintre cuplurile infertile. Am facut doua inseminari, din pacate nereusite! Din cauza spermogramei nu tocmai bune a sotului meu, probabil vom apela in curand la FIV. Pe langa tot traumatismul psihic indus de infertilitate, analize, cozi pe la doctori (sunt foarte multe cupluri cu probleme, cine este interesat poate merge la clinicile si spitalele care fac FIV si IA), apare si problema finantarii procedurilor si tratamentului! Unele cupluri isi permit, altele trebuie sa faca diverse credite! Noi romanii, din pacate, suntem doar cu numele in Comunitatea Europeana. Pentru cresterea natalitatii, alte tari comunitare suporta o parte din finantarea procedurilor, la noi nu se suporta ABSOLUT NIMIC! Si asta doare al naibii de tare pentru ca nu ne este permis sa tinem la piept copilul pe care ni-l dorim cu inversunare! Speram din suflet sa ne auda cineva strigatul de disperare dar…
Felicitari Luca pentru tot ceea ce faci pentru cuplurile cu probleme de infertilitate din Romania!Esti o persoana demna de admiratie in primul rand pentru ca tu de fapt locuiesti in alta tara si totusi te implici atat de mult si in al doilea rand pentru taria si caracterul tau…
Sunt una dintre femeile pentru care singura sansa de a avea un copil este FIV.Am facut pana acum 4 FIV-uri nereusite din pacate…Suntem casatoriti de 2 ani si jumatate si in loc ca banii pe care ii strangem sa ii folosim pentru a ne cumpara un cuibusor al nostru candva,noi trebuie sa ii cheltuim pe tratamente,analize si fertilizari in vitro,dar oricum nu ne ajung si fara ajutorul financiar de la parintii mei nu as fi avut cum sa fac cele 4 FIV-uri…Nu am reusit,nu stiu inca sigur ce voi face de acum incolo.Poate am sa mai incerc odata si in paralel am sa incep sa fac dosarul cu actele necesare adoptiei…O multime de medicamente de care avem nevoie nici macar nu se gasesc in Romania si numai cu relatii,rude si o multime de bani poate reusim , unele dintre noi, sa le facem rost din alte tari.Sper ca sa beneficiem si noi,cuplurile cu probleme de infertilitate,cat mai curand de ajutor din partea startului.Nu dorim decat un copilas pe care sa il crestem cu toata dragostea,sa ii oferim o educatie buna si cat mai corecta.Nu numai ca ar spori natalitatea,dar poate ca am avea si viitori oameni de calitate care la randul lor ar face ceva util pentru tara noastra.Nu cerem mila,dar nici bataia de joc care este acum privind costul medicamentelor necesare unei fertilizari in vitro nu poate ramane asa la nesfarsit.Vrem sa fim la fel ca si cetatenii tarilor civilizate?Pai atunci sa luam exemplul lor!
copilul …o binecuvantare pe care orice familie normala vrea sa o primeasca ; pornesti la drum cu mii de sperante , cu increderea ca , lasa daca nu a fost luna asta , e luna urmatoare , si ca daca nici luna urmatoare nu a fost , o sa fie … si tot asa .. un cerc viciios ?.. nu cred .. mai repede soarta; cupluri in care unul , amandoi , sau mai grav nici unul din parteneri nu are probleme ..si totusi , de ce nu apare bb?… dupa ce refuzi sa crezi ca tu , tocmai tu , care ai aranjat toate pt copilas , nu primesti acest dar .. o iei usurel pe drumul medicilor , cat mai specialisti ..te tratezi cu lunile (daca ai noroc) sau cu anii :(… si ti se spune sec .. sansa voastra este FIV … facem si asta , dar cu ce riscuri , cu ce efort sufletesc sa faci fata valului de hormoni , si imaginii de teama a parintilor cand vad ca , copilul lor , face un tratament care ii poate afecta sanatatea … si ultima si totusi cea mai nefericita abordare ..cea financiara .. te ajuta oameni pe care nu i-ai vazut niciodata , care ti-au devenit prieteni “virtuali” ,te sprijina , si incurajeaza , dar nu te ajuta statul cel la care cei mai multi dintre noi platim asigurari de sanatate , si taxe , si impozite ..si ..si…si …
inca nu am “epuizat” toate posibilitatile , insa mi-e teama ca , voi ajunge la FIV …. fac antrenament cu mintea si sufletul meu , strang bani , si ma rog .. ma rog la DD sa faca o minune ..
si te intrebi , oare in afara de Dumnezeu , cine ne mai ajuta intr-o tara europeana … ????din pacate pana acum … NIMENI
Luca pt efortul , daruirea , sprijinul , dar mai ales sentimentul ca , poate cumva lucrurile se vor schimba , iti multumesc din tot sufletul
va doresc ce imi doresc si mie un bb
In primul rand: Luca felicitari! Felicitari din tot sufletul pentru tot ceea ce faci, pentru ca esti o deschizatoare de drumuri, o femeie curajoasa care lupta si care alaturi de tine ne-ai strans si pe noi si ne-ai insuflat curajul si demnitatea de a duce aceasta lupta.
Pentru noi, cele care ne luptam pt. a avea copii, drumul pana la realizarea visului pare si chiar este un drum de Sisif. Bolovanul pe care trebuie sa-l urcam tocmai in varf de munte nu isi are greutatea doar in boala infertilitatii ci si in lipsa sprijinului atat afectiv cat si financiar. Suntem centateni ai unei tari careia nu vrea sa-i pese de durerea noastra, o ignora. Durerea insa exista! Astazi ne afecteaza pe noi, maine va afecta o tara intreaga din cauza scaderii natalitatii si asa la pamant. O tara care nu-si sprijina cetatenii atunci cand acestia doresc popularea ei cum o putem numi? Dar tara suntem si noi, noi toti, noi toate. Si ridicam astazi glasul, inaltam plansul nostru pana pe culmile muntelui: VA RUGAM, AUZITI DUREREA NOASTRA! VA RUGAM, FITI ALATURI DE NOI! VA RUGAM SA NE SPRIJINITI!
Cu inima alaturi de toate cuplurile ce-si doresc copii, Ana Domnica
Facem si noi parte din acesta categorie, careia, din pacate nu i se acorda nicio atentie din partea statului. Avem cinci ani de incercari:doua laparo, cinci inseminari doua FIV-uri nereusite, multe drumuri la Bucuresti, foarte multi bani cheltuiti(fara parinti nu putem incerca nimic). Practic suntem trei familii secatuite finaciar,nu ne mai putem permite sa mai incercam datorita acestui aspect.
Desi am fost diagnosticata cu endometrioza (sotul nu are probleme) sper intr-un miracol, ca deocamndata nu mai am puterea psihica, fizica si financiara sa mai incerc. Este singurul lucru care ma tine pe linia de plutire, speranta. Daca am avea un cat de mic ajutor din partea statului, in mod sigur mi-as reveni mai repede si as gasi resursele necesare pentru o noua lupta, o lupta din care am sperat de fiecare data sa ies invingatoare. Dar, din pacate……..Le doresc tututor multa putere pentru aceasta lupta si sa dea Dumnezeu (este SINGURL care ne ajuta) sa ne tinem si noi copiii in brate. Felicitari Luca pentru tot ce faci!
Sunt foarte multe cupluri care se confrunta cu aceasta problema si care nu se pot face “auzite” dintr-un motiv sau altul.
Ei spun ca infertilitatea nu este o boala raspandita… habar nu au ce vorbesc oamenii astia. si noi facem parte din aceeasi societate ca toti ceilalti . avem si noi nevoie de ajutorul lor. de ce ne intorc toti spatele? nu inteleg prin ce trecem. asa cum avem obligatii avem si noi drepturi in tara asta. AVEM DREPTUL DE A FI MAME. e un drept pe care l-am castigat cand ne-am nascut. chiar nu ne aude nimeni? avem nevoie de ajutor.
Un copil pentru unii inseamna ceva obisnuit. ceva normal. pentru altii inseamna o minune. altora nu le trebuie bani ca sa dea viata unui copil si apoi ii arunca in orfelinate sau mai rau ii omoara. noi avem nevoie de sprijin financiar sa dam viata unui copil. promitem ca vom fi cele mai bune mame.
Luca, sunt si eu alaturi de voi !
Sunt o ex-neinteleasa, care credeam ca e usor sa devii mama, credeam ca important e sa ai unde sa cresti si sa educi un suflet.
Insa cand minunea nu se mai intampla si trec ani, cand toata lumea reusea doar eu nu, cand toata lumea te intreaba tu de ce nu poti ramane gravida, cand singurul lucru pentru care te trezesti e dorinta de a deveni mama, acest gand e singurul care te tine in viata, totul devine o lupta, o lupta cu cei care te cunosc, cu cei care ar trebui sa-ti dea raspunsuri, dar mai ales cu timpul !!!
Pentru unele femei, sa devii mama e o povara, pentru altele e un lucru cat se poate de natural, insa pentru foarte multe femei acest lucru devine imposibil din cauza lipsei de bani. Incredibil ca un vis atat de normal sa fie conditionat de sume enorme in euro !
Sunt alaturi de voi in acesta lupta ! Sper ca legislatia din Romania sa i se alinieze celei UE in ceea ce priveste FIV/IA, dar mai ales ca birocratia ce impanzeste toata tara sa nu mai fie un impediment in plus !
Luca, multumim pentru initiativa, sa dea DD sa fie o reusita, sa dea DD ca toate femeile sa-si vada visul implinit !
Povestea noastra… tineri, 29 respectiv 31 de ani, incercam de 2 ani sa concepem un copil. In aceasta perioada am efectuat mai multe investigatii: monitorizari ale ovulatiei, spermograme, ecografii, analize, laparoscopie, histeroscopie. In urma laparoscopiei mi s-a pus diagnosticul de hidrosalpinx bilateral cu recomandarea ca 6 luni sa incerc natural, si dupa aceea scoaterea trompelor si fertilizare in vitro. Medicul mi-a spus ca trompele nu mai sunt functionale si ca doar printr-o minune pot ramane natural.
Concluzia e ca acum ne pregatim financiar pentru FIV.
Daca prin cuvintele folosite mai sus mi-am putut prezenta istoricul medical, cealalta poveste, aceea a infertilitatii din punct de vedere emotional, imi e foarte greu sa o descriu.
Dupa diagnosticul pus in urma laparoscopiei am plans pana nu am mai avut lacrimi. Practic mi s-a luat si colacul care ma tinea la suprafata: speranta! Asta pentru ca nu mai pot spera niciodata ca poate luna asta o sa fie luna cea mare!
Imi e foarte greu sa ma uit la prietena mea care este insarcinata, nu ii pot privi burta, ma uit doar in ochii ei, pentru ca in caz contrar simt ca imi vine sa plang… si nu este invidie! e un sentiment pe care orice femeie in situatia mea il poate avea!
Imi e foarte greu sa raspund la intrebarea “Voi cand faceti un copil?” Am ajuns sa ma port urat cu persoanele in cauza, sa par o ciudata!
Imi e foarte greu sa ma uit la o gravida fara sa ma gandesc de ce eu? ea ce are si eu nu?
Nimeni, (in afara sotului si a prietenelor de suferinta intalnite pe forum), nu ma intelege in adevaratul sens al cuvantului! Recunosc ca pana sa ma confrunt cu dificultatea asta, infertilitatea nu mi se parea o mare problema!
Oricum, fara sa exagerez, ma simt ca o persoana cu handicap! un handicap care nu se vede!
Singurul aspect pozitiv este ca nu fac parte din categoria persoanelor care fac un imprumut pt a face un FIV. Fac cu greu fata factorului emotional si nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa mai am si problema banilor! Dar ma gandesc daca nu iese primul fiv, al doilea, voi mai avea oare resurse financiare pentru a continua?
Meritam sa fim tratati cu respect, asa cum sunt tratate toate fiintele intr-un stat civilizat! Nu ne putem alinia la cerintele Uniunii Europene decat in ceea ce priveste obligatiile! Trebuie sa avem si garantia respectarii unor drepturi!
Speram sa ne auda cineva!
Da, avem nevoie de o abordare sincera a acestui subiect. La noi, la romani, e o rusine sa nu poti avea copii, esti catalogata ca stearpa iar comentariile rautacioase, inclusiv din partea familiei, nu mai contenesc. Am suferit ani de zile de stigmatul ‘femeii sterpe’ iar pe mine infertilitatea m-a afectat mai mult psihic decat fizic. Indur orice tratament, orice analize, oricat de dureroase ar fi, dar va implor sa opriti aluziile caci acestea sunt mai dureroase ca o operatie laparoscopica fara anestezie!
Am trecut prin experienta unui FIV si recunosc ca suntem printre putinii fericit ce au reusit de la prima incercare. Dar, din toata familia asta mare a noastra (si eu si sotul suntem cate 4 copii la parinti), doar 2 persoane stiu cum am ramas insarcinata! Mi-e frica de ce comentarii ar putea sa mai apara, iar psihicul meu e prea fragil!
Ce sa mai spunem de suportul Statului roman care e absolul nul! Atata timp cat nu vom vorbi deschis despre infertilitate, nici autoritatile nu vor recunoste gravitatea si importanta luarii unor masuri.
Suntem un cuplu care avem probleme de infertilitate.
Povestea noastra a inceput acum trei ani cand ne-am decis sa avem un copil.
Eu aveam atunci 25 de ani iar sotul meu avea 28 ani.
Eram un cuplu tanar si nerabdator sa isi stranga copilul in brate.
A trecut o luna doua trei dar testul cu doua liniute se incapatana sa apara.
Dupa vreo 7 luni de incercari am inceput sa ne alarmam si sa cautam cauza pt care nu reusisem.
Astfel eu am fost la doctor si totul era in ordine atunci doctorul a decis sa ca ar fi cazul sa faca si sotul meu analize
Le-a facut si am descoperit ca sufera de Oligoastenoteratospermie adica spermatozoizii lui sunt putini si au mobilitate zero.
Atunci am aflat ca singura noastra sansa de a avea un copil este fertilizarea in vitro.
A fost un soc pentru noi dar dorinta de a avea un copil ne-a facut sa mergem mai departe
Din pacate sterilitatea masculina nu este foarte studiata si din aceasta cauza tramente nu prea sunt.
Am incercat cred toate tratamentele care ne-au fost recomandate de catre medici dar din pacate fara rezultat iar ce este mai rau ca boala se agraveaza si numarul spermatozoizilor tot scade.
Atunci am inceput sa ne pregatim pentru fertilizarea in vitro.
Am facut imprumut in banca si am inceput sa ne facem dosarul de analize apoi tratamentul de stimulare si apoi fiv-ul.
Din pacate nu a fost unul reusit.
Eu avand ovare micropolichistice tratamentele de stimulare nu sunt prea indicate.
Dar din pacate in Romania nu exista tratamente personalizate pentru fiecare caz in parte astfel eu am facut un tratament de stimulare la fel ca si o femeie care sufera de sterilitate desi la mine nu erau probleme.
Am facut hiperstimulare ovariana o complicatie care apare uneori din cauza tratmentului de stimulare ovariana.
Tratamentul cel mai scurt de stimulare este de 10 zile sau cel putin asa mi s-a spus dar eu nu am ajuns pana acolo.
Dupa sapte zile de stimulare durerile de burta erau groaznice iar eu eram foarte umflata. Abia in a 8 a zi am fost la doctor pentru monitorizare pentru ca atunci am fost programata. Desi se stia de la bun inceput ca eram predispusa la a face hiperstimulare nu s-a luat nici o masura in acest sens. Ar fi trebuit sa fiu monitorizata mai des nu aproape de finalul tratamentului dar traim in Romania iar banii sunt mult mai importanti decat pacientul.
Am fost nevoita sa opresc tratamentul pentru ca ar fi fost periculos sa il continui si am fost programata pentru punctie iar dupa 3 zile am fost programata pentru embriotransfer. Dupa punctie durerile sunt si mai groaznice nici sa stai in sezut nu poti nici culcat practit nu iti gasesti nici o pozitie mai comoda. Am stat la pat o saptamana si am indurat toata durerea fara sa ma plang pentru ca aveam la mine in burtica doi embrionasi iar visul de a deveni mama ma facea sa suport orice.
Din pacate acel vis nu s-a implinit iar eu am ramas cu durerea sufleteasca dar si cu cea fizica si cu 3000 de euro datorie la banca.
Dorinta noastra de a avea un copil e atat de mare incat reusesti sa te aduni si sa o iei de la capat si acum astept cu nerabdare rezultatul celui de al doilea FIV. Sper sa fie rezultatul dorit si tot acest calvar sa se sfarseasca.
Pot spune ca ne numaram printre cei norocosi ca am reusit sa facem o fertilizare in vitro chiar daca am facut un credit pentru asta si ca am reusit sa il facem si pe al doilea e drept ca tot cu un credit la banca.
Nu mi se pare corect ca atata timp cat muncesc si platesc la stat asigurari sociale sa nu beneficiez de ele.
Le platim pentru a beneficia de ele atunci cand suntem bolnavi.
Infertilitatea e boala noastra si nu e corect ca noi sa nu beneficiem de asigurarile pentru care platim.
Dorinta noastra de a avea copilul nostru nu este un moft desi multi cred asta.
Si eu am dreptul sa simt cum creste in mine o fiinta si eu am dreptul sa traiesc bucuria unei nasteri. An dreptul sa ma simt femeie.
povestea noastra: cuplu tanar, 28 respectiv 30 ani, cu probleme de infertilitate; ne luptam de patru ani cu aceasta “boala” si nu am invins-o inca; analize nenumarate, spermograme, monitorizari, inseminari, histerisalpingografie (din cauza durerii – criza spasmofilie), laparoscopie (trompe obturate), histeroscopie pentru desfundare (una din trompe desfundata – sfat doctor :
6 luni sa incercam natural; nu s-a intamplat…)acum suntem in tratament pentru FIV.
Toti acesti ani si-au pus foarte serios amprenta asupra noastra.Daca nu treci prin aceste stari de fapt nu ai cum sa intelegi…lumea ne priveste ca pe niste ciudati sau chiar nebuni…este o lupta foarte grea,si pe deasupra mai trebuie sa luptam si mai mult pentru partea financiara,fara de care nu am putea merge inainte…si uite asa tinerii din ziua de azi au alte preocupari decat ar trebui sa aiba tinerii la varsta noastra…lumea se schimba,e normal…dar daca este nevoie ajutor pentru probleme de genul acesta,si inca foarte repede,sincer, eu cred ca este BOALA SECOLULUI!!! si toata lumea ar trebui sa lupte pentru sprijinirea tinerilor cu probleme pentru ca intr-un fel sau altul afecteaza pe toata lumea!!!
Nu este corect si uman ca pentru femeile cu probleme tubare sa nu se acorde compensarea medicamentelor!!!este tot o problema de infertilitate la fel de grava ca si celelalte!dar cum spuneam,daca nu suferi de aceste afectiuni nu ai cum sa intelegi,si implicit nici cum sa sprijini persoanele afectate!
sper din tot sufletul sa fim auzite de cine trebuie!!! contributiile care se platesc lunar ar trebui conteze,nu?
Luca multumim pentru initiativa!
Desi am o fetita, incerc sa va inteleg problema, pentru ca atunci cand o puteam avea nu am dorit-o, iar apoi, cand am dorit-o, a trebuit sa ne chinuim foarte mult. Numai cineva care nu a tinut un copil in brate si nu l-a auzit gangurind poate sa ignore suferinta unui OM care nu poate avea urmasi.
Va doresc succes in demersurile voastre! Dar in opinia mea, trebuie sa priviti si in urma la cauzele care au dus la aceasta infertilitate, pentru ca, daca pentru voi nu mai pot fi indreptate, pentru viitoarele cupluri sau pentru cuplurile tinere ar trebui sa fie o problema de evitat.
Nu vreau sa condamn pe nimeni, de nicaieri, dar trebuie analizate cateva probleme care pot duce la infertilitate (despre care am scris si eu):
- in primul rand analizele acelea facute inainte de casatorie sunt foarte importante si trebuie facute(spun asta deoarece si eu am evitat sa le fac si am obtinut certificatul medical printr-o mica spaga);
- barbatii trebuie sa fie constienti ca fumatul creste riscul infertilitatii (este scris si pe pachetele de tigari), dar nici femeile nu trebuie sa neglijeze asta;
- cred ca ar trebui sa mai credem si in zicala batraneasca – “daca l-a dat Dumnezeu, sa fie…” – si sa nu mai asezam cariera pe primul plan (cred ca nici pe noi nu ne-au crescut parintii in conditii de belsug abundent, dar am supravietuit)
- abstinenta sexuala duce, cu timpul, si la o viata sexuala neregulata si, cred eu, la infertilitate (asa ca e bine sa o facem de cate ori noi sau partenerii nostri au chef)
- metodele contraceptive moderne nu sunt tocmai prietene ale fertilitatii, desi sunt mult mai sigure.
Cam astea ar fi sfaturile mele, din experienta mea, dar mai puteti adauga si altele.
Ca o completare/modificare a mesajului anterior: Asa este, norocosi sunt si cei ce pot face un imprumut pt FIV. Mai grav e in cazul in care nu poti face acest imprumut pentru ca pur si simplu nu iti permiti! Si stii ca fericirea ta depinde de bani, traiesti tot timpul cu gandul ca daca ai avea bani ti-ai indeplini visul! Te uiti la altii si vezi ca pentru ei e asa de usor …si nu intelegi cu ce ai gresit!
Buddy, multumim mult pentru sfaturi. Ai dreptate. Din pacate insa, la cele mai multi dintre noi – femei si barbati – cauzele infertilitatii sunt mai profunde decat nerespectare regulilor esentiale de igiena a vietii.
Nu vei sa stii in ce masura au putut sa isi schimbe ritmul de viata unele cupluri care isi doresc un copil – lasatul de tigari a fost doar inceputul. Conteaza aceste aspecte pentru o sanatatate mai buna in general, insa nu fac diferenta in a invinge infertilitatea.
Se mai intampla si minuni – sarcini spontane dupa ce se pusese diagnostic de fiv sau dupa ce unul sau mai multe fiv-uri esuasera. Insa acest noroc este rar.
Discutia despre cauzele infertilitatii este lunga, observatiile interesante se fac acum pe ritmul alarmant in care aceasta creste in zilele noastre. Si la ce poate conduce.
Iti multumim pentru mesaj si solidaritate, bucura-te de fetita ta.
Nu putem nega durerea pe care o vedem pe chipurile sotiilor nostre cand le este refuzat miracolul de a fi mama! Da, infertilitatea este o boala, numai eu cunosc 3 cupluri care incearca de ani buni sa faca un copil, bani cheltuiti cu carul, durere multa, inutilitate pe fata pamantului si NEPUTINTA.
Atunci cand constati ca ti-ai vandut si masina si casa ca sa poti face tratamente pentru a tine puiul tau in brate, si nu reusesti, trebuie sa mergi si la psihiatru!!! Macar tratamentul pentru bolile mintale se compenseaza, doar fac parte din bolile de masa!
Bine v-am gasit si ma bucur ca acum reusim sa ne strangem gandurile si dorintele aici.
Felicitari celei care a reusit sa puna in practica acest lucru.
In tarile civilizate, infertilitatea este considerata o boala si tratamentele pentru aceasta, FIV-ul, IA sunt suportate de Casele de Asigurari de Sanatate. Poate nu in proportie de 100%, dar exista un ajutor in acest sens.
Asa cum cineva inaintea mea a spus, a trebuit sa imi vand masina, sa fac nenumarate imprumuturi in banca pentru a-mi indeplini visul…de parca acest vis al meu ar fi fost un lux.
Inteleg, cand e vorba de operatii estetice e normal sa nu existe nici un fel de compensatie,dar in cazul in care o persoana sufera de infertilitate nu se pune problema de alegere.
Eu am decis sa plec din Romania si sa aleg tara in care sa locuiesc tocmai pornind de la aceasta premisa. Aici, Casa de Sanatate deconteaza intre 80 – 100% acest tip de interventii.
Sper ca in curand sa reusesc sa imi implinesc visul, lucru pe care vi-l doresc si voua.
Si poate intr-o zi autoritatile din Romania se vor trezi din somnul pe care-l doarme si nesimtirea care ne omoara.
Au trecut ani multi de cand tot incercam sa avem un copil. In primul an dupa casatorie am avut extrauterina care s-a soldat cu scoatrea trompei dr, 2 ani mai tarziu s-a intamplat din nou, extrauterina cu extirparea trompei stg si asa am ajuns ca FIV-ul sa fie singura noastra solutie de avea copii pe cale naturala. De atunci tot perseveram , dar minunea inca nu s-a intamplat. Nu vreau sa socotesc cat ne-au costat in 8 ani, cele 5 FIV-uri, chiar 6 pe care le-am facut, doar ii multumesc lui DD ca am avut resursele necesare atat financiare cat si psihice sa continuam . Totul costa si nu putin, dar faci eforturi: analize, drumuri (deoarece suntem din provincie), medicamente, proceduri, totul inseamna bani, iar sansele de reusita sunt maxim 25%.
‘Statul ocroteste familia” asa spune ofiterul starii civile in ziua casatorie, iar eu ma intreb oare cu ce?
As vrea ca statul intr-o zi intr-adevar sa faca ceea ce promite, iar relatia dintre noi si el sa fie una reciproca. Nu numai noi sa fim obligati sa platim impozite , ci si el statul sa aiba obligatii fata de noi. Sper ca asta sa se intample cat de curand, iar visele noastre sa se implineasca.
cristinici
E foarte greu sa nu poti sa iti ti puiul in brate si mai ales e foarte greu sa nu ai bani sa faci ceva pentru asta. stai si astepti sa treaca timpul si te gandesti ca poate luna viitoare vei avea bani de tratament. si uite asa trec lunile si sansele scad cu fiecare zi. statul roman nu face nimic pentru aceste cupluri. pur si simplu sunt marginalizate.
Buna tuturor!Salut aceasta initiativa, si sper ca se va materializa cit mai curind!
Despre mine , ce sa spun, ma regasesc ,cel putin emotional in toate posturile de mai sus!Suntem un cuplu care isi doreste cu ardoare un copil, eu 32 ani sotul 33, pina in prezent fara nici unul dintre noi nu a fost diagnosticat cu vreo pb ce ar putea impiedica conceptia. Am inceput lupta cu multi ani in urma, le am si pierdut numarul, drumuri de sute de km pt un ctrl la medic (ctrl. de citeva minute,asa cum bine spunea cineva, dar dupa ore de asteptare la usa medicului) , pt ca in orasul tau nici macar un medic decent nu este care sa stie ceva despre infertilitate,HSG, laparoscopie, analize hormonale, tratamente de stimulare hormonala, ecografii etc, si toate astea suportate din banii proprii desi contributia lunara la sanatate nu este deloc neglijabila.Acum ultima mea speranta se indreapta tot spre FIV, dar recunosc ca din motive financiare nu ne am adresat inca nici unei clinici, si in caz de nereusita (Doamne fereste!), oricum o alta interventie de genul asta nu mi voi mai putea permite.In rest, despre implicatiile emotionale, sociale nu mai are sens sa vb, numai cei care trec prin asa ceva inteleg si unii dintre ei au fost mult mai elocventi decit mine in posturile deja afisate aici.
Intr adevar speranta noastra este doar in Dumnezeu, si asta ne ajuta sa luam lupta de la capat in fiecare luna, iar daca putem face ceva sa atragem atentia clase politice, cu atit mia bine!
Da…cam tot ce s-a scris aici este cuprinzator si pt mine.M-am plimbat, caci nu pot spune altfel,printre doctori ani de zile, mai exact 5 ani.M-am plimbat printre sume mari de bani, de fiecare data cu alte sperante…si mai mari, si mai multe. Dupa 2 laparascopii eu sunt bine (cica).Sotul este si el bine….aproape bine.Problema acestor operatii in care iti pui atatea sperante,este ca se fac intr-o repeziciune si intr-o iresponsabilitate totala. Am crezut in ele, dar in ultimul timp asta este cuvantul IRESPONSABILITATE. Multi doctori de care stim ca sunt genii au inceput sa te trateze de sus, iar tu avand increderea oarba pe care ar trebui s-o ai in asa oameni capabili, faci lucruri pe care le regreti.Este o valtoare care te ia si din care te trezesti mai devreme sau mai tarziu. Raspunsul unui doctor la intrebarea mea : cate inseminari ar trebui sa fac(sa nu fac la nesfarsit) a fost : LA INFINIT. Nu se fac alte analize, nu se analizeaza cauza esecurilor la inseminari la FIV…si asa mai departe. Banii curg pentru ca speranta nu moare, si de fiecare data te ridici si iar incepi sa cotizezi. De bani este ultimul lucru de care imi pare rau.Dar de lipsa de interes DA, imi pare rau. Nu stiu daca in alta parte e mai bine,dar pot sa sper ca da! N-are rost sa mai spun ce tratamente am tinut :pentru toxoplasmoza,pentru ovulatie, pentru chisturi…etc.Aproape toate facute degeaba, si chiar mi-au facut mai rau.
Poate ne va citi si pe noi cineva si macar strictul necesar ni se va acorda – analize corecte si cu un minim de responabilitate,pretul lor si a medicamentelor sa fie mai mic avand in vedere cate cazuri de infertilitate exista.
Doar la Dumnezeu ne mai putem ruga,stim ca el ne asculta si putem sa ne incredem in el.
Cand vrea el o sa se intample – la concluzia asta am ajuns.Dar poate mai adaugati si voi, doctorii, o sansa la acest infinit !
Salut si eu aceasta initiativa extraordinara si din nefericire ma alatur si eu celor care se confrunta cu chinul de a-si dori un copil si a nu-l avea.
Povestea noastra nu are nimic deosebit in ea, suntem unul din miile de cupluri care nu pot avea copii.
Initial m-am lasat de anticonceptionale(luate doar 2 ani) pentru a face o pauza dar sotul meu a venit cu propunerea sa incercam sa avem un bebe. Se intampla asta in ian 2006. N-am avut niciodata probleme de sanatate grave, am fost mereu la medic si am avut grija de mine si de aceea nu mi-am pus nicio secunda problema ca nu s-ar putea intampla minunea.
Dupa jum de an vazand ca nu se intampla nimic am inceput sa merg la medic care mi-a spus ca nu am nimic si mi-a dat niste duphaston pt sustinere.dupa alte trei luni faceam prima spermograma care iesise bunuta, dar nu f buna. a facut un tratament naturist si situatia s-a indreptat dar bebe tot n-a aparut.
am schimbta si medicul, si orasul, am facut si hsg si atatea alte investigatii. am fost mereu optimisti, ne-am incurajat unul pe altul dar dupa ce o doctorita din bacau m-a tratat ca ultimul rahat am cedat. am zis ca nu mai merg nicaieri, ca nu mai fac nimic si nu mai las pe nimeni sa ma umileasca in halul asta.dar n-am putut sa renunt.
ultimul medic mi-a spus ca nu avem nimic, nici eu nici sotul meu si ca la varsta noastra (29 de ani) avem toate sansele sa avem pe cale naturala un copil normal, dar sa avem rabdare.
dar cat sa mai avem, toti prietenii nostri sunt insarcinati sau au deja un copil. prietena mea cea mai buna tocmai a nascut si i-am botezat fetitza.ne bucuram pentru toti si ne face placere sa ne jucam cu copii lor, dar numai noi si voi, cei ca noi, stim cat de mult doare sa tii in brate un copil care nu e al tau.
si cat e de greu sa raspunzi la intrebarea “dar voi cand faceti un copil”, cum trebuie sa te prefaci indiferent ca nu ai asta acum in plan, in timp ce sufletul tau urla.
toata lumea care are deja copii si i=a facut usor are impresia ca e ceva banal, ca si cum ai bea apa. si pentru unii chiar e, dar pentru altii e atat de greu, si atat de frustrant.
numai cei care trec prin asta stiu cat e de greu sa faci dragoste in ziua 12, 23, 14, ect, vrei,nu vrei, ai chef nu ai, pentru ca trebuie, ca poate de data asta se prinde. cum e sa te agiti la fiecare jum de ora de intarziere a menstruatiei si cat e de dureros cand iti dai seama ca nici de data asta nu s-a intamplat.
o sa facem tot ce e posibil si imposibil pentru a ne indeplini visul.o sa si infiem pentru ca nu ne putem imagina viata fara macar 2 copii.
dar nu ma pot lasa de servici ca sa ma duc la medici in alt oras, pentru ca fara bani nu imi pot plati consultatiile si pastilele. nu mai zic de posibilitatea unei fertilizari in vitro pentru care, clar, trebuie sa fac credit.
as vrea sa spun atat de multe, dar cu totii stim ca durerea se poate exprima in putine cuvinte.
vom trai totusi visand la ziua in care vom auzi spunandu-ne cineva “mami, tati” si ne vom lupta cu toate puterea pentu asta.
Suntem un cuplu de 40 de ani care … de 20 de anii ne luptam cu INFERTILITATEA. portofele golite, sperante pierdute,… suflete golite… psihic .. la pamant…
Nu mai avem putere sa mergem cu fruntea sus, nu mai putem merge in parc , eu nici nu mai am curaj sa ma uit intr-un carucior sa vad fatzuca de bebelus..
Lumea se uita la noi cu mila… cu sila… si nu stiu prin cate suferinte pshihice , prin ce trauma trecem… cati banii am cheltuit in zadar… cate credite avem… iar in casa nu avem nici un zambet de copil…
Doamne … cat ne dorim….
Suntem pedepsiti de statul roman …
Dumnezeu sa va ajute !!! Sa se rezolve ceva… Sa nu mai existe cupluri infertile cu lacrimi pe obrajii!!!
Din pacate si noi facem parte din aceasta categorie,a cuplurilor cu probleme de infertilitate.
De cand suntem impreuna am incercat sa ne protejam,ca nu cumva sa se intample “ceva neplacut”, cand noi nu eram pregatiti si nu puteam face fata situatiei si apoi,dupa ani,cand am stiut ca este momentul potrivit am incercat si incercat ,fara rezultate!Dupa aceste incercari au inceput vizitele la medic si la mine totul parea normal,in schimb era ciudat ca nimic nu se intampla,pana cand medicul ne-a sfatuit sa facem o spermograma si la rezultatul acesteia am avut un soc,cel mai mare soc a fost al sotului care, cred ca, niciodata nu s-a gandit ca poate fi o problema din partea lui.
De atunci am facut incercari,prima a fost o biopsie testiculara si am fost fericiti cand au gasit spermatozoizi, dsi foarte putini,dar eram optimisti ca macar unul o sa fie de buna calitate si sa ne implinim visul,am urmat si eu tratamentul de rigoare,puregon si apoi ce urmeaza,ecografii si analize ale sangelui zilnice timp de o saptamana,ca am reactionat foarte bine la tratament,dar in final am facut FIV+ICSI ,dureri,chinuri,insa trecem peste,ca doar asteptam un final fericit,insa la 10 zile dupa acestea,rezultatul negativ…si sperante nu mai aveam,spermatozoizi nu mai erau congelati…discutii cu medicii si stabilim o noua biopsie,asta la 6 luni ca nu se pot face oricand si cu o alta speranta,insa din nou chinuri pentru sot,cu operatia si reazultatul vine asa pe neasteptate :”nu s-a mai gasit nimic de aceasta data”…nu mai spun ce simti in acele clipe,ca nu se poate exprima in cuvinte!
Acum ce sperante ne mai putem face?! Am incercat si nu am reusit sa avem ceea ce ne dorim!
Succes celor care mai au sperante!
si noi…la fel suntem un cuplu de 31, respectiv 47 ani, ne straduim de 5 ani cu vizite si plimbari pe la medici renumiti din Bucuresti, intr-un final dupa toate investigatiile si monitorizarile posibile(HSG,histeroscopie, laparoscopie, spermograme…), sotul oligoastenoteratozoospermie severa, eu ovare polichistice, trompe permeabile dar foarte incalcite, deci sanse 0 natural. FIV iese din discutie din lipsa banilor, ne-a ramas ca speranta IA cu toate ca sunt sanse minime cu diagnosticul sotului, dar n-avem incotro, prima IA din luna octombrie rezultat 0. Mai incercam… Multumiri din suflet celor care au avut initiativa si au inceput aceasta lupta si mult succes!!!
sunt alaturi de voi cu sufletul si inima si sper sa reusiti sa fiti ascultate,niciodata n-am cum sa uit cei 7 ani de tratamente,lacrimi si suferinta pana a venit pe lume puiul meu mic!totusi am avut noroc intr-o tara in care nu este a mea sa fac 5 inseminari si 2 fiv-uri gratuite prin stat,n-am reusit dar mi-au dat o sansa,daca eram in romania nu-mi permiteam ca nu aveam de unde sa scot atatia bani,sper sa aveti mult noroc si sa fie bagata si aceasta “boala”in sistemul de sanatate cum este aici,binenteles ca nu se fac nici aici zeci de fiv-uri `prin stat dar au o limita de 3 si cine are putin noroc reuseste asa ar trebui sa faca si in romania!am semnat si sunt alaturi de voi.
[...] puteti citi asta si [...]
Povestea noastra incepe in urma cu 12 ani, cand eu aveam 24 de ani si sotul meu 28, cand prima noastra dorinta de cuplu a fost sa avem 3 copii. De-abia asteptam…
Intre timp am facut sute de analize, am fost la sute de consultatii, la zeci de doctori, nenumarate ecografii, investigatii dureroase, ni s-a pus diagnosticul de sterilitate inexplicabila, am facut o operatie, doua inseminari, 3 fertilizari in vitro. Este vorba despre foarte multi bani dar nu a contat. Mi-am pus toate sperantele in fiecare tratament care mi s-a recomandat, in fiecare luna din acesti 12 ani. De fiecare data am crezut ca minunea de a avea un copil se va intampla. Si intr-o buna zi ne-am trezit ca cheltuisem 7500 de euro numai pe FIV (n-am adunat niciodata banii dati pe doctori, analize, investigatii, alte medicamente), stand tot la socri si cu casa inceputa acum 10 ani tot neterminata.
Poate fi un adevarat maraton sa-ti programezi vizitele la doctori cand trebuie sa mergi neaparat la un job care pentru tine inseamna banii pentru alte analize si investigatii ca sa ai un copil. Poate n-ai avut de cativa ani concediu pentru ca ti l-ai folosit ca sa mergi la doctori.
De ce daca nu au trecut prin asta oamenii nu pot intelege? Si de ce si privitul la televizor sau cititul unei reviste devine un chin? Orice chip de copil poate fi dureros. “Dar voi cand aveti de gand sa faceti un copil?” vine cand te astepti mai putin. De la un vecin, de la un coleg, de la un prieten, de la cineva de pe strada. Zilnic ai ochii in lacrimi si sufletul chinuit. “De ce ti se intampla toate astea? Tu n-ai gresit cu nimic. Esti credincios. Te-ai rugat mereu la Dumnezeu si ai fost un bun crestin. De ce?” Vezi o gravida pe strada. Sau, si mai greu, cineva din familia ta va avea un copil. Vei avea un nepotel. Nu te poti bucura complet, pentru ca sufletul tau plange. Plangi pentru ca nu vrei ca cumnata ta sa-ti vada durerea. Aici e vorba de DURERE. Durerea data de aceasta boala numita infertilitate/sterilitate.
E greu sa spui lucruri mari cand traiesti o astfel de drama.
Probabil ca exista un singur cuvant care sa defineasca toate luptele si incercarile: SPERANTA! Fiecare incercare aduce cu ea o speranta: ca de data asta vei reusi sa ai bebe dorit; speranta ca cineva care poate nu sa miste muntii din loc, ci doar sa contribuie prin gesturi mici, dar care cantaresc greu, va intinde o mana, speranta ca statul va incepe sa se implice si poate nu vom avea maine dimineata 5 fiv-uri suportate din bugetul de stat, dar va fi facut un prim pas; speranta ca de aceasta data nu te vei mai simti al nimanui si vei vedea ca zbuciumul tau a rezonat undeva…
Se apropie Craciunul….Fericiti aceia care pot sa astepte acesta minunata sarbatoare cu un copil in casa, sa impodobeasca bradul impreuna, sa cante colinde impreuna… Copii sunt cei care insufletesc spiritul acestei sarbatori si care dau viata unei case. Daca stam sa ne gandim, Craciunul este celebrarea nasterii, a acestei minuni interzise unora dintre noi. De ce? Este intrebarea pe care ne-o punem toti cei care ne confruntam cu aceasta boala. Suntem si noi unul dintre miile de cupluri cu probleme. Casatoriti de 6 ani, ne plimbam pe la doctori doar de doi ani dar in acest timp am avut parte de internari in spital, 2 histerosalpingografii, o histeroscopie (interventii invazive, dar necesare in diagnosticul infertilitatii), tratamente costisitoare, spagi la doctori, asistente, milioane date pe analize (tot setul de analize hormonale se repeta din 6 in 6 luni) si pot continua….si pana acum nu am avut parte decat de sperante desarte. Cine nu sufera de aceasta boala cumplita de cuplu nu isi poate imagina cu cata emotie te culci seara stiind ca maine dimineata trebuie sa faci testul, si cat de greau trec cele trei minute (in care iti si imaginezi cu cata emotie va primi iubitul tau vestea cea mare, cum se va bucura soacra ta ca in sfarsit poate da si ea un sens batranetii si cum mama ta care a murit iti da un semn sa este acolo sus si te vegheaza ) …si cum se sparge in mii de farame lumea ta cand a doua liniuta de pe test se incapataneaza sa nu apara. Si totusi te ridici, si mergi mai departe cu capul cat poti de sus, cu speranta abia palpaind gandindu-te ca poate luna viitoare… Si mai trece o luna, si mai trece un Craciun si mai vine o noapte de Anul Nou in care iti promiti ca pana la urmatorul Craciun iti vei tine puiutul in brate (sau macar vei fi insarcinata) si viata ta va capata in sfarsit un sens, si speri….
……..urmeaza iarasi un Caciun trist,au trecut 5 ani de cand ne dorim un copil,5 ani de suferinta ,interventii chirurgicale,inseminari,etc!5 ani in care multi s-au uitat ciudat la mine si m-au vorbit pe la spate,5 ani in care au unii au spus ca eu sunt sterila,ca nu vreau sa fac copii pt ca ma ingras,5 ani de lacrimi in fiecare luna cand testul de sarcina era negativ!!!!!!!!
5 ani in care am platit doctorilor o groaza de bani pentru a deveni si eu mamica dar fara nici un rezultat……
nu inteleg de ce desi avem asigurari de sanatate nu ni-se deconteaza absolut nicio o analiza,intervenite,etc!poate cineva in aceasta tara va face si pt noi cuplurile cu probleme ceva……….
imbratisez toate fetele si le doresc un AN NOU PLIN DE BUCURII!
In fiecare sfarsit de an mi-am zis: daca anul acesta nu s-a putut,anul ce vine sigur va fi mai bun si voi avea un bebe. se apropie CRACIUNUL si sufletul meu plange,orice am avea nimic nu ne poate face sa ne simtim impliniti ca atunci cand am avea un copil!
Si noi ne chinuim de 5 ani sa facem un copil,sa ne vedem visul cu ochii dar din pacate pana acum nu s-a intamplat.am ovare micropolichistice ,am facut nenumarate stimulari dar nimic.la inseminare sau fiv inca nu am apelat din cauza banilor si, de ce sa nu recunosc ,si din cauza ca mi-e teama ca si dupa un fiv voi avea un test negativ si atunci chiar o sa innebunesc.
Simt ca nu mai am putere sa lupt,simt ca nu mai vine odata ziua aia cand eu voi spune in gura mare SUNT GRAVIDA.
Acum de sarbatori,cand toata lumea este fericita alaturi de familiile lor,cand toate mamicile cumpara cadouri pt puii lor eu sunt la fel de trista ca in ceilalti ani si totusi imi spun: POATE ANUL CE VINE VOI AVEA UN BEBE!
va pup si numai bine !
RALUCA.
Luca multumesc pentru aceasta initiativa…este extraordinar ceea ce faci.
Poate intr-o zi cineva se va gandi si la noi
Povestea noatra e aici :
http://silvia777.wordpress.com/
Am adaugat pagina si la mine la Blogroll.
Succes tuturor fetelor.
Poate la anul vom avea si noi sub brad un Bebelus dulce si frumos,numai Dumnezeu ne mai poate ajuta.
Ma alatur voua.Povestea mea incepe acum acum 5 ani.In incercarea de a avea un ingeras in viata noastra. Dupa o intarziere a menstruatiei binenteles ma prezint in fata unui medic ginecolog care imi spune ca nu sunt insarcinata.Urmez un tratament hormonal prescris de acest medic si astept 6luni 7,8,9 nimik.Incep sa intru un pic in panica si ma intorc la acest medic alt tratament cu anticonceptionale care binenteles nu a dat nici un rezultat.Aici as vrea sa mentionez faptul ca aceste tratamente le-am facut fara nici un fel de analize ci doar printr-o banala vizita ginecologica nici macar o ecografie.Trec alte 3 luni dupa care ma decid sa iau problema mai serios.Si binenteles incep cu analizele.Ecografii.analize la sange…….Nimeni nu a vazut nimik in ecografii totul era k doar sa mai astept ca va veni.Vreau sa va spun ca nu ma gandeam nicidecum la o fertilizare din moment ce imi imaginam niste costuri imense la care cu siguranta nu le faceam fata.Intre timp anii au trecut si am inceput sa caut cazuri de infertilitate pe internet.Urmez anumite tratamente naturiste si iar nimik…Pana aici poveste se desfasoara in Romania.De aici incolo in alta tara.
In final ajung sa cau centre de specializare in tratarea infertilitatii nestiind binenteles care e cauza.Fiind intr-o tara straina ne hotaram sa mergem la un anumit centru macar sa stim cam care sunt preturile si mai apoi vom vedea.La primul centru ne cere 2500 de euro fara factura doar ptr diagnosticarea infertilitatii.Lasandu-ne un pic singuri in cabinet hotaram sa mergem mai departe aceasta fiind o cauza extrem de nobila si ne spuneam unul altuia o sa rezolvam intrun fel sau altul si problema banilor care sincer nu e asa o mare suma din moment ce ai un servici bun aici, dar pentru ca de fiecare data tre s afie si un “dar” daca pui si problema ratelor si a chiriei si sa mai si traiesti e mare lucru.Incepem analizele din care incep sa apara problemele.La histerosalpincografie (cred ca asa ii zice in romaneste ma iertati daca gresesc dar cum ca am facut-o aici are un pic altfel denumirea)eu am dedus ca asa se numeste in romaneste,se vad trompele infundate.Rezultat idrosalpinge bilateral.Cosmarul incepe.Imi propun o fertilizare care nu va spun cat de scumpa este si anume 7500 de euro.Am plecat de acolo plina de lacrimi si zapacita ca am gresit si drumul spre casa asa incat am ajuns prin locuri prin care nu mai fusesem niciodata. Intr-un final ajung si acasa.A ici o vecina romanca si ea imi spune daca tu crezi ca te face sa te simti mai bine si vrei sa faci aceasta fertilizare eu te imprumut de bani….Va dati seama ce era in sufletul meu…..De unde voi da banii inapoi chiar daca nu toti odata, sunt prea multi exagerat de multi pentru posibilatatile mele si totusi vreau sa fac aceasta fertilazare….In cele din urma apare o alta prietena care de fapt nu stia cu ce ma confruntam dar care afla atunci si spre surprinderea mea avea o cunostinta la un alt centru care se ocupa de asa ceva.Vorbeste cu ea si nici una nici doua imi face programare.Ajung in ziua programarii ma duc la acest medic si incep sa ii povestesc iar istoria mea..In finalul discutiei se hotaraste sa imi scoata trompele si dupa aceasta laparoscopie operatorie sa facem o fertilizare.O alta lovitura sub centura….Alte lacrimi dar care pnana la urma imi dadeau o speranta. Doctorul imi spune sa ma incred in el ca sansele de reusita sunt mai mari daca le scot spunandu-mi ca oricum nu imi folosesc la nimik.Ma programeaza la o laparoscopie si asa ajung in curs de o luna sa scot aceste trompe (ceaa ce vreau sa spun este ca in celalalt centru a durat un an sa imi faca anlize)…in schimb aici totul decurge foarte repede..Dupa laparoscopie 3 luni de recuperare si trec la primul fiv.Dupa 14 zile de paranooie si vise si alte sentimente ajung sa iau rezultatul negativ.Plansete urlete si suferinta ce nu se poate exprima in vorbe.Ma incurajeaza doctorul binenteles cu un discurs pe care il stiam inainte de a vb cu el dar cert este ca trebuia sa merg mai departe..si mentionez prina fertilizare costul-4000 euro…Ajung si la ce a dea duoa la care iar imi fac sperante si pe care o suspenda din cauza estrogenului care a crescut enorm si care poate aduce dupa el alte complicatii.Iar durere iar suferinta si iar mergem mai departe ca altceva nu avem ce face.Nu ne putem impotrivi sortii….Acum dupa a treia fertilizare vreau sa va spun ca rezultatul este pozitiv dar beta este foarte mic adica la limita.Dupa 3 zile beta dublate dar tot in limita si este posibil sa am o dezamagire iar …..voi reface joi 18 decembrie si atunci se va decide…Voi avea un ingeras cu mine de aceste sarbatori frumoase sau voi plange si voi suferi.??????As vrea din tot sufletul sa va fiu de ajutor tuturor celor care trec peste aceste lovituri ale vietii si sper ca autoritatile care de fapt nici macar nu se gandesc sa puna pret pe ceea ceinseamna pentru noi un ingeras sa se trezeasca…Aici in tara unde sunt tratamenutl l-am avut gratis doar costul monitorajului,pick-upului si transferului l-am platit din cauza ca a m facut la privat dar la stat sunt gratuite….(Nu le-am facut la stat din cauza listelor de asteptare care sunt foarte mari)Dar se fac gratuit la stat ceea ce la noi nu exista…..Va pup pe toate care sunteti in situatia mea si vadoresc din tot sufletul succes…..
Buna ziua. Ceea ce vreau eu sa spun este ca din pacate pe mine infertilitatea m-a impins spre a emigra in State, banuiala ca o sa am nevoie de fiv si de servicii medicale de calitate, certitudinea ca in Romania niciodata nu o sa pot avea resursele financiare prin munca cinstita. Desi aici fivul este mult mai scump ca in Europa, am 4 incercari gratuite de fertilizare in vitro si inseminari intrauterine nelimitate. Nu am reusit din prima incercare, ne este greu psihic oricum dar macar viata noastra are sens, daca eram in Romania eram o disperata, aveam credite la banca si fara nici o speranta sa ne vedem copiii vreodata. Ma alatur acestor Doamne cu sufletul mare care cer subventionarea tratamentelor de fertilitate. Oameni buni, daca citeste cineva care are o putere de decizie, este imposibil sa determinati tineri cu studii de calitate(eu sunt medic, barbatumeu programator) sa isi gandeasca viitorul departe de casa, constransi de nevoile financiare pentru ingrijiri medicale!Luca, fetelor va multumesc pentru timpul vostru si ma rog zilnic ca eforturile voastre sa nu fie in zadar, miilor de femei din Romania sa le fie redata speranta!
numele meu este diana, sunt din bacau si am 21 de ani. Problema mea incepe de acum 6 ani, cand menstruatia mi s-a oprit timp de un an si o luna. Nu m-am alarmat atunci, dar pe masura ce timpul trecea si eu observam ca nu am menstruatie decat sub anticonceptionale, am inceput sa merg la doctori si sa imi fac analize. In octombrie(2008), adica cu 2 luni in urma, dupa ce am stat internata la o clinica de endocrinologie pentru investigatii, mi s-a spus ca sufar de o insuficienta ovariana prematura…in traducere, sunt la menopauza. Tin sa repet ca am 21 de ani. Mi s-a mai spus ca o cauza posibila a problemei mele este poluarea. Asadar, sperantele mele de a avea un copil s-au epuizat. Mi-am propus sa merg in germania la o clinica privata, bineinteles, si sa fac acolo demersurile necesare pentru un FIV sau o inseminare artificiala. Revoltator este faptul ca platesc cotizatii la CASS, dar pana in prezent nimeni nu mi-a facilitat nimic. Nici macar la spitalul unde am fost internata! …tot am fost nevoita sa platesc unele analize…ca sa nu mai vorbesc de “tratamentul” ulterior….Sustin din toata inima aceasta campanie.Poate asa deschid ochii si burtosii care ne conduc si vad care este realitatea.
e o durere mare sa nu poti da viatza unui copil.nu o poate intzelege decat cel ce trece prin aceasta situatie.eu nu am facut inca fiv dar cred ca asta e pasul urmator.ma gandesc cu groaza de unde scot banii necesari…singura solutie e sa cred in Bunul D-zeu,sa sper de la o luna la alta ca se va intampla…e foarte greu.
felicitari pentru initziativa si sa speram ca cineva se va destepta si va baga in seama si strigatele noastre de ajutor.
Infertilitatea este o bola fizica care te doboara psihic
Acum 3 ani medicii mi-au spus dupa cateva luni de investigatii ca am intrat in menopauza. Avem 30 de ani. A fost un soc, cateva zile n-am stiut pe ce lume eram. Ma simteam pedepsita si nu stiam de ce. Am avut o viata sanatoasa in permanenta, am facut sport de performanta, nu beau, nu fumez, merg pe munte, imi respect si ajut prietenii si cunostintele. Ma gandeam de ce EU…de ce nu pot avea ceea ce imi doream cel mai mult pe lume. Am sperat ca e o eroare insa diagnosticul a fost confirmat de cativa medici. Concluzia a fost crunta pentru mine: nu voi mai putea avea copii decat in vitro, ovarele intrasera deja in regresie. Eram o femeie singura, necasatorita, fara copii. Urmatoarea perioada a fost crunta din punct de vedere psihic. Ma simteam “hadicapata” in fata altor femei, mi-era teama sa intru intr-o relatie caci pana la urma trebuia sa spun ca eu nu mai sunt femeie – cel putin asa gandeam atunci -, cand in cercul meu de prieteni se nastea un copil evitam sa merg sa il vad. Iubesc copii la nebunie, insa nu voiam sa stric bucuria nimanui cu lacrimile sau cu fata mea lunga…caci era posibil sa nu ma pot controla. Mergeam in parc, vedeam mame, tati sau bunici cu copii si ii invidiam pentru fericirea care mie imi era refuzata. Daca vedeam un adult bruscand sau jignind un copil imi venea sa ii strig: Esti un inconstient care nu stie ce bucurie ii sta in brate in fiecare zi. Protejeaza-l, nu-l pedepsi pentru greselile tale de educatie! Lista ar putea continua. Dupa aproape doi ani am inceput sa merg la psiholog.Binenteles tratament privat, desi platesc de 10 ani contributii la sistemul de sanatate. Fratii mei si tatal meu au fost alaturi de mine, insa mama desi a adus pe lume 3 copii nu reausea sa inteleaga ce se intampla cu mine. Imi spunea mereu ca e vina mea, ca ea m-a nascut completa, insa eu am facut ceva sa nu mai fiu femeie. Am urmat o serie de sedinte care m-au mai linistit. Psihologui a refuzat de la inceput sa numeasca infertilitatea o boala. Am inceput sa imi accept destinul si sa caut solutii sa imi indeplinesc visul. Asa am ajuns la fertilizarea in vitro. Totul a fost frumos pana cand am aflat costurile. Am inteles foarte repede ca desi sunt stabila finaciar nu mi le voi permite si am inceput sa caut informatii despre adoptie. Din ianuarie anul trecut am avut curajul sa intru si intr-o relatie. Desi vindecata la suprafata, infertilitatea si-a pus amprenta asupra relatiei mele. Barbatul din viata mea a stiut de la inceput , insa nu se grabea sa aiba un copil si a incercat atat cat a stiut sa ma sprijine. Urma sa intemeiem o familie anul viitor in aprilie sau mai.. In august insa ne-am despartit. Eu am simtit acesta despartire, desi a fost decizia mea si ca un esec bazat pe faptul ca “nu sunt intreaga”. Din fericire povestea mea se incheie cu un happy end, cel putin pana in prezent. Acum o luna de zile am simtit ca ceva este in neregula cu mine. Incepusem sa ma ingras, si nici o masura pe care o luam nu dadea roade. Alergari de 1 ora in parc seara, dieta echilibrata bazata pe fructe si legume. Totul parea ca nu mai ajuta sa ajung la greutatea mea normala. Diferenta nu era mare, cam 2 kg peste greutatea normala, pe perioada de iarna insa nu voiam sa scap lucrurile de sub control. Inloc sa slabesc, acul cantarului o lua in sus, usor usor pe masura cetimpul trecea. Nici un sutien nu imi mai venea, si ma ingrasam ciudat, mai mult in jurul taliei. Am decis in final sa merg la medic, sa vad ce se intampla, de ce abdomenul devine usor umflat si tare. Cu o seara inainte de contriol, am luat la sugestia surorii mele un teste de sarcina. Surpriza testul a iesit pozitiv. A doua zi am mers la urgenta, la spitalul floreasca. Medicul ginecolog, dupa ce a ascultat povestea mea cu menopauza si ingrasarea subita plus testul de sarcina mi*a facut un test la ecograf. Nu voi uita toata viata clipa in care a intors ecranul aparatului catre mine si am vazut copilul. Sarcina la 19 saptamani, normala, cu un copil vioi pe care acum il port cu mandrie. Este mica mea minune. Au trecut doar doua saptamani, eu sunt una din mamicile fericite cu un prim trimestru de sarcina care a trecut fara simptomele obisnuite, fara greturi de dimineata, fara ameteli, fara somnolente. Acum, deja in 20 de saptamani puiul meu se misca iar eu incet incet ma vindec sufleteste. Sunt femeie si in curand imi voi tine puiul in brate. Binenteles ca nu totul e roz. Tatal biologic inca isi cantareste viitorul. Insa indiferent de decizia lui privind implicarea in viata copilului sau si de trecutul nostru, l-am rugat sa ne intalnim si i-am multumit pentru imensul dar pe care mi l-a facut fara sa stie. Acum sunt o femeie singura, insa sunt o femeie fericita si pe drumul catre implinire.
Si cum poate ca lucrurile bune nu vin singure, de 3 luni sunt intr-o relatie cu un om deosebit care nu a luat-o la fuga acum 2 saptamani cand a aflat ca sunt insarcinata cu altcineva, dinainte de a ne cunoaste. Acum facem sarbatorile impreuna si ma sustine enorm, se comporta ca un tatic in devenire. Poate ca vom avea intelepciunea sa devenim o familie si sa avem inca un copil caci acum stiu ca se poate.
Dragele mele va urez mult mult noroc. Ati citi povestea mea, eu inteleg prin ce treceti. Sentimenul de vina ca nu poti sa ii oferi celui pe care il iubesti darul numit copilul nostru e coplesitor. Eu am sperat, Am urmat tratamentul de mentinere hormonala prescris de doamna doctor endocrinolog Magda Bajenaru de la Medlife. Tratametul avea ca scop mentinerea aparatului genital functional in cazul in care optam pentru o fertilizare in vitro ulterior. Costurile nu au fost de neglijat, in jur de 100 euro/luna timp de 2 ani jumate. Nimeni nu mi-a garantat nimic iar acum medicii spun ca e o minune, numai ca sunt a 4 a minune in ultuimii 2 ani pe acest tratament de sustinere. Exista o sansa infim de mica de care nici macar nu am stiut si pe care doamna doctor a preferat sa nu mi-o dezvaluie sa nu imi fac sperante desarte. Ma gandeam la fertilizarea in vitro si de unde voi putea sa fac rost de sumele de care este nevoie mai ales ca nu e garantata reusita din prima incercare. Cand am aflat ca statul poate suporta 50% din costuri deja incepusem sa vad o luminita de speranta. Nu mai conta cat dureaza, se putea! Speranta moare ultima, eu am sperat in permanenta la o minune, mi-am dorit-o cu tot sufletul si miracolul a venit pentru mine. Mult mult succes si voua si tutur cuplurilor care trec prin asa incercare. Nu e usor insa medicina nu le stie pe toate, nici statul nu le poate face pe toate. Nu sunt o femeie supercredincioasa, insa acum cred ca exista undeva o putere poate in noi, poate deasupra noastra care ne face sa ne gasim drumul si fericirea.
buna ziua,
sper ca eforturile noastre reunite sa duca la rezultate concrete.
eu am facut deja prima inseminare soldata cu nereusita. nu ma voi descuraja si voi mai incerca pana la limita acestora, dar este forte posibil sa ajug si la FIV in cele din urma.
salut si sustin aceasta initiativa!