Asociația SOS Infertilitatea:

Cauze genetice

Cauze genetice ale infertilitatii masculine

Aparitia si dezvoltarea tehnicilor de reproducere umana asistata (in special ICSI, IMSI sau P-ICSI) ofera sansa ca barbatii infertili sau subfertili sa aiba copilul lor biologic. Este foarte important insa ca, inainte de a recurge la aceste tehnici, sa fie descoperita cauza infertilitatii. Multe cazuri de infertilitate masculina pot fi atribuite unei etiologii genetice. Consecintele acestui fapt nu sunt deloc de neglijat pentru ca exista riscuri asociate: pierderi de sarcina, copii cu defecte genetice sau cu tulburari de invatare, descendenti masculini cu probleme de fertilitate. Cele mai raspanditecauze genetice ale oligospermiei severe sau ale azoospermiei sunt: anomaliile cromozomiale, microdeletiile cromozomului Y, mutatiile genetice (printre care fibroza chistica).

1. Anomaliile cromozomiale

Se considera ca aproximativ 5-10% dintre barbatii cu oligospermie si 10-15% dintre barbatii cu azoospermie sunt purtatorii unei anomalii cromozomiale, cel mai frecvent la nivelul cromozomilor sexuali. Fiecare persoana are 46 de cromozomi ce contin informatia genetica necesara dezvoltarii si functionarii normale a organismului. Doi dintre acesti cromozomi, cromozomii sexuali, determina sexul unei persoane. Ambii cromozomi sexuali ai femeii sunt cromozomi X (XX). Barbatii au un cromozom X si unul Y (XY). Cei doi cromozomi sexuali determina, de asemenea, fertilitatea si caracteristicile sexuale specifice sexului.

Cea mai comuna anomalie cromozomiala asociata cu infertilitatea persoanele de sex masculin este sindromul Klinefelter. El este cauzat de prezenta in plus a unui cromozom X. Sindromul Klinefelter se intalneste la 1 dintre 500-1000 de nou-nascuti. Cromozomul X in plus poate proveni atat de la tata, cat si de la mama. Existenta acestei anomalii determina formarea anormala a gonadelor masculine ceea ce induce un deficit de secretie a hormonilor sexuali masculini cu hipogonadism, respectiv absenta producerii de spermatozoizi (azoospermie) cu sterilitate masculina primara si definitiva. Deoarece boala nu are semne clinice particulare in timpul copilariei, ea este diagnosticata de obicei la pubertate, din cauza intârzierii dezvoltarii caracterelor sexuale secundare masculine. Dezvoltarea intelectuala este aproape normala, dar pacientii cu sindrom Klinefelter pot prezenta tulburari de invatare. Multi dintre pacienti nu sunt diagnosticati decat in momentul in care intampina dificultati in a concepe un copil si se prezinta la medic pentru evaluarea infertilitatii. Barbatii cu sindrom Klinefelter pot avea copii cu ajutorul tehnicilor de reproducere asistata (ICSI, IMSI, P-ICSI). Se considera ca boala nu se poate transmite la descendenti, dar este indicata consultarea unui medic genetician inainte de a planifica o sarcina, mai ales ca exista posibilitati de diagnostic prenatal.

Exista si alte cauze cromozomiale ale infertilitatii la barbati aparent sanatosi, un exemplu fiind translocatiile. Exista anumite circumstante in care fragmente dintr-un cromozom se desprind si se lipesc pe un alt cromozom – fenomen ce poarta numele de translocatie. In functie de importanta genelor continute de fragmentele translocate, organismul care va lua nastere din celula afectata va putea sau nu supravietui, fiind foarte posibil sa apara un avort spontan. Barbatii care sunt purtatorii unor astfel de anomalii cromozomiale pot avea copii cu defecte genetice sau retard mintal. Exista posibilitatea ca descendentii sa fie doar purtatori ai unor anomalii cromozomiale, ca si parintii lor, sau chiar sa fie perfect sanatosi.

Inainte de a recurge la tehnicile de reproducere asistata se recomanda efectuarea cariotipului (harta cromozomilor unei celule, prin care se pun in evidenta aberatiile cromozomiale – anomalii privind numarul sau structura cromozomilor) si sa fie consultat un genetician.

2. Microdeletiile cromozomului Y

Unii dintre barbatii care doresc sa apeleze la tehnicile de reproducere asistata pot prezenta microdeletii la nivelul bratului lung cromozomului Y, regiune ce contine cei mai importanti factori implicati in desfasurarea normala a spermatogenezei. Frecventa ridicata a deletiilor aparute pe cromozomul Y indica faptul ca acest cromozom este susceptibil la pierderea spontana de material genetic. Unii indivizi sunt mai susceptibili la pierderi de material genetic decat altii. Varsta avansata a parintilor, in special a tatalui, la momentul conceptiei, poate de asemenea sa determine pierderi de material genetic. Fiii barbatilor cu microdeletii ale cromozomului Y pot sa se confrunte cu aceleasi probleme legate de infertilitate ca si tatal, fapt pentru care este necesara analiza genetica moleculara pentru microdeletiile cromozomului Y. In cazul prezentei microdeletiilor la nivelul cromozomului Y se recomanda consultarea unui genetician si diagnosticul genetic de preimplantare.

3. Fibroza chistica

Fibroza chistica este o afectiune congenitala determinata de mutatii genetice la nivelul genei CFTR. Forma clasica a acestei maladii se caracterizeaza prin complicatii la nivelul aparatului respirator si pancreasului. Se estimeaza ca aceasta afectiune apare cu o frecventa de 1/2.500 nou nascuti. Este mai frecventa la rasa caucaziana, fiind mai rara la alte rase. Unele mutatii de la nivelul genei CFTR sunt implicate in infertilitate la barbati. Aceste mutatii pot determina absenta congenitala bilaterala a vaselor deferente (CBAVD), absenta unui canal deferent (CUAVD), obstructii ale canalelor deferente, absenta veziculelor seminale. Acesti barbati sunt considerati cazuri atipice de fibroza. Aceste persoane ajung la 30-40 de ani fara sa prezinte nici un alt simptom al fibrozei chistice, multi descopera aceasta problema abia cand se confrunta cu infertilitatea. Barbatii cu CBAVD sau CUAVD in asociere cu absenta unui rinichi nu prezinta un risc peste medie de a fi purtatori ai fibrozei chistice.

Daca investigatiile arata ca o persoana este purtatoare a genei defective de fibroza chistica este necesara si testarea partenerului. Pentru ca un copil sa dezvolte afectiunea, trebuie ca ambii parinti sa fie purtatori ai genei defective de fibroza chistica. In cazul in care analizele indica faptul ca partenerul nu este purtator al genei defective de fibroza chistica, sunt sanse mici pentru copil sa dezvolte boala. Daca ambii parteneri sunt purtatori ai genei defective de fibroza chistica, atunci sunt 25% sanse ca fibroza chistica sa apara la copil. Pentru a dezvolta fibroza chistica, copilul trebuie sa mosteneasca doua gene defective (patologice) de fibroza chistica (cate una de la fiecare parinte). Persoana care a mostenit doar o gena defectiva a fibrozei chistice se numeste purtator al fibrozei chistice, fara sa dezvolte afectiunea dar putand transmite, de asemenea, statutul de purtator al fibrozei chistice. De aceea, se recomanda testarea ambilor parteneri inainte de a recurge la ICSI. In cazul in care si sotia este purtatoare, se recomanda diagnosticul genetic de preimplantare.

Sursa 1. Sursa 2. Sursa 3.