Asociația SOS Infertilitatea:

Studiu RAND demografie

Scăderea fertilităţii şi îmbătrânirea populaţiei

Cauze, consecinţe şi opţiuni politice

Autori: Jonathan Grant, Stijn Hoorens, Suja Sivadasan, Mirjam van het Loo, Julie  DaVanzo, Lauren Hale, Shawna Gibson, William Butz

Pregătit pentru Comisia Europeană

© Copyright 2004 Comisia Europeană

Cercetarea  din acest raport a fost realizată de RAND Europa. Conţinutul acestei publicaţii nu reflectă în mod necesar opinia sau poziţia Comisiei Europene.

Preluat de pe www.rand.org

Rezumat:

Provocarea demografică a Europei

Aproape toate naţiunile europene se confruntă, pe termen lung, cu scăderea fertilităţii şi, în consecinţă, cu îmbătrânirea populaţiei. Rata fertilităţii se află acum sub nivelul de înlocuire în aproape toate ţările (2.1 copii/cuplu). Ca rezultat, ratele de creştere naturală a populaţiei intră în perioade de scădere sau de indiscutabil declin. Proporţia populaţiei vârstnice continuă să crească, în timp ce populaţia muncitoare este în declin, în raport cu restul populaţiei. Pe deasupra, imigraţia, care ar putea contrabalansa declinul populaţiei muncitoare, rămâne scăzută în majoritatea ţărilor europene.

Privind în ansamblu, aceste tendinţe demografice pot avea consecinţe nefaste asupra economiilor europene. De exemplu:

• Pe măsură ce populaţia muncitoare scade, ţările se confruntă cu reducerea capitalului uman, care poate afecta productivitatea;
• Sistemele de pensii şi de asigurări sociale pot deveni împovărătoare;
• Capacitatea de a avea grijă de populaţia vârstnică scade pe măsură ce dimensiunile gospodăriei se micşorează;
• Vârstnicii se confruntă cu nevoia de îngrijire medicală şi cu cheltuielile pe care le presupune aceasta.

În schimb, este puţin probabil ca aceste evoluţii să constituie bariere semnificative în calea atingerii scopurilor agendei Uniunii Europene (UE): locuri de muncă pentru toţi, creştere economică şi coeziune socială. Preocuparea legată de aceste tendinţe a trezit dezbateri intense cu privire la politicile cele mai eficiente de a le inversa sau, cel puţin, de a le atenua consecinţele. Au fost luate în considerare trei politici majore:

1. încurajarea căsătoriei sau a concubinajului şi a cuplurilor tinere să aibă copii;
2. creşterea imigranţilor din rândul populaţiei muncitoare în ţările care au nevoie de forţă de muncă;
3. reformarea politicilor sociale, astfel încât consecinţele negative ale acestor tendinţe să fie diminuate – aceste măsuri ar putea include creşterea vârstei de pensionare sau încurajarea femeilor să intre pe piaţa muncii.

Totuşi, informaţiile bazate pe cercetarea cu privire la această dezbatere rămân schematice. Multe aspecte ale relaţiei dintre politicile naţionale şi tendinţele demografice nu sunt încă bine înţelese şi rămân dificil de separat efectele iniţiativelor politicilor specifice de efectele condiţiilor sociale, politice şi economice.

Scopul studiului şi abordarea:

Acest studiu are intenţia de a îmbunătăţi înţelegerea legăturilor dintre politici şi schimbarea demografică. Studiul cercetează relaţiile dintre politicile guvernamentale europene şi tendinţele şi comportamentul demografic, precum şi apreciază care politici pot preveni sau atenua consecinţele defavorabile ale scăderii fertilităţii şi îmbătrânirii populaţiei.

Pentru a desfăşura această cercetare, echipa a creat un cadru care reliefează relaţiile dintre politicile guvernamentale, condiţiile de la nivelul naţional(macro) (precum tendinţele economice, descoperirile medicale şi progresul tehnologic) şi comportamentul demografic de la nivelul local(micro), toate, combinate, influenţează factorii de populaţie, precum migraţia şi structura pe vârste a populaţiei. Urmărind acest cadru, au fost desfăşurate trei cercetări:

1. literatura de cercetare a fost trecută în revistă cu privire la relaţia dintre politicile de la nivel naţional şi (a) tendinţele demografice la nivel naţional(macro) şi (b) comportamentele la nivel local (micro);
2. datele au fost examinate pe baza tendinţelor demografice europene;
3. au fost realizate studii de caz pe cinci ţări: Franţa, Germania, Polonia, Spania şi Suedia.

Concluzii şi implicaţii pentru politică:

Studiul a ajuns la cinci mari concluzii:

1. imigraţia cu scopul de a înlocui forţa de muncă nu poate preveni îmbătrânirea populaţiei sau consecinţele acesteia.
2. politicile naţionale pot încetini declinul fertilităţii în circumstanţe favorabile.
3. un singur tip de intervenţie politică nu va încetini neapărat scăderea fertilităţii.
4. ceea ce funcţionează într-o ţară poate să nu funcţioneze în alta. Contextul social, economic şi politic influenţează impactul politicilor. Prin urmare, politicile care nu sunt îndreptate către aceasta, dar care vizează îmbunătăţiri în condiţii mai largi, pot avea efecte benefice asupra fertilităţii.
5. politicile referitoare la populaţie au un efect mai lent şi, de aceea, pot fi mai puţin atractive din punct de vedere politic.

Mai jos sunt discutate pe larg aceste concluzii şi sunt analizate implicaţiile lor pentru politici. Această discuţie trebuie văzută în contextul complexei dezbateri care este asociată cu politicile care îşi propun să influenţeze comportamentul demografic. Este un lucru îndreptăţit acela de a întreba dacă statul are dreptul să intervină şi să influenţeze discuţiile particulare dintre indivizi şi partenerii lor în luarea deciziilor cu privire la propria fertilitate şi întemeierea unei familii.

Îmbătrânirea populaţiei nu poate fi remediată prin imigraţie

Imigraţia nu oferă o soluţie fezabilă pentru problema îmbătrânirii populaţiei. Numărul total de imigranţi necesar să contrabalanseze îmbătrânirea populaţiei în Uniunea Europeană şi statele membre ar fi inacceptabil în climatul socio-politic actual. Anual, ar fi necesar un număr record de imigranţi pentru a contrabalansa îmbătrânirea –   într-un moment când UE şi statele membre încearcă să prevină imigraţia. Astfel, ar fi mai adecvată discuţia despre cum poate imigraţia să fie folosită eficient pentru a încetini îmbătrânirea populaţiei, şi nu să o prevină. Trebuie menţionat că, şi dacă i    s-ar permite unui număr mare de imigranţi din categoria muncitoare să intre în statele UE, rămâne incert dacă acest lucru ar încetini îmbătrânirea populaţiei, pe termen scurt, sau doar ar amâna-o, pe termen lung. Aceşti imigranţi ar îmbătrâni la rândul lor, provocând, astfel, aceleaşi dezechilibre în structurile de vârstă naţionale.

Totuşi, acesta nu este neapărat un subiect încheiat. Întrebări importante rămân fără răspuns. De exemplu, Statele Unite şi politicile de imigraţie europene se diferenţiază începând din anii 1980. SUA au adoptat o poziţie mai deschisă referitoare la imigraţia muncitorilor calificaţi, comparativ cu atitudinea închisă a statelor membre ale UE. În aceeaşi perioadă, a existat o creştere a ratei productivităţii în SUA, care a contribuit la creşterea ratei economice comparativ cu UE. Astfel, ar fi util de înţeles dacă politicile de imigrare deschise ale SUA ajută la explicarea creşterii ratei economice.

Politicile guvernamentale pot încetini declinul ratelor fertilităţii

Politicile guvernamentale pot avea un impact asupra fertilităţii. De exemplu, studiile arată că în ţările în care politicile pronatalitate nu au fost atât de intense s-a înregistrat un declin al fertilităţii. Două foste naţiuni din „Cortina de fier” – Polonia şi Republica Democrată Germană (RDG) – au avut o scădere a fertilităţii după ce politicilor pronatalitate nu li s-a mai dat atâta importanţă. RDG oferă exemple în care introducerea unor politici care vizau familia au avut rezultate variate. În 1986, pachetul politic din RDG a avut un impact mic, în timp ce măsurile din 1972 au redus fertilitatea. Stimulentele pur economice date de Germania de Est, în 1976, par să fi avut un impact imediat asupra numărului de naşteri. Rata totală a fertilităţii a crescut de la 1.54 în 1975 la 1.94 în 1980. Totuşi, pe termen lung, efectele acestor politici sunt mai puţin vizibile, probabil pentru că afectează mai mult sincronizarea decât numărul de naşteri.

În Polonia, introducerea politicilor care încurajau natalitatea în anii 1970 a inversat fertilitatea în scădere până la mijlocul anilor 1980. Deşi fertilitatea s-a aflat din nou în declin la sfârşitul anilor 1980, în timpul anilor 1990, acest declin a fost amplificat de începutul schimbărilor economice, sociale şi politice.

În momentul actual, Spania este a doua ţară cu cea mai mică rată a fertilităţii din cele membre ale UE (după Italia) şi duce lipsă de o politică clară cu privire la populaţie. Totuşi, cu o generaţie în urmă (în 1971), Spania a fost a doua ţară europeană cu cea mai ridicată rată a fertilităţii. Această scădere dramatică de atunci a fost asociată cu trecerea de la regimul lui Franco, care încuraja natalitatea – interzicerea contracepţiei, respectarea familiilor mari, etc. – la regimul democratic cu o politică pasivă privind populaţia.

În opoziţie cu Spania, Franţa are acum a doua cea mai ridicată rată a fertilităţii din Europa (după Irlanda) şi are una din politicile cele mai active referitoare la încurajarea familiilor să aibă copii. Unii ar putea găsi surprinzătoare rata crescută a fertilităţii din Franţa, pentru că aceasta a fost prima ţară din Europa care a înregistrat o scădere a fertilităţii. Totuşi, declinul pe termen lung al fertilităţii a trezit o profundă preocupare pentru populaţie, care a dus la schiţarea Codului Familiei în 1939. De atunci politicile familiale au fost o prioritate în agendă, ducând la rate relativ mari ale fertilităţii.

În majoritatea ţărilor, politicile care afectează fertilitatea au, de obicei, alte obiective. De exemplu, în Suedia, politicile familiale şi cele privind angajarea sunt legate de obiectivul principal de a îmbina întemeierea unei familii cu munca. Deşi ar fi greşit ca scopul principal al politicilor, precum concediul de maternitate, îngrijirea copiilor, etc. să fie numit creştere a fertilităţii (sau prevenire a scăderii acesteia). Impactul asupra fertilităţii este secundar.

În schimb, scăderea fertilităţii şi inversările ulterioare pot fi atribuite mai puţin schimbărilor politice, cât celor din mediul social şi economic. În Spania, de exemplu, ratele scăzute ale fertilităţii au fost justificate (printre altele) de rata mare a şomajului în rândul oamenilor sub 30 de ani, de cheltuielile mari de întreţinere a caselor şi de tendinţa tinerilor de a locui cu părinţii mai mult timp decât în alte ţări europene. Astfel, o politică indirectă, care să stimuleze creşterea economică, poate reduce şomajul, să crească veniturile şi să le permită tinerelor cupluri să îşi întemeieze un cămin. Un efect asemănător l-ar putea avea dacă ar deveni mai accesibile locuinţele.

Nu funcţionează o singură politică

Intervenţia unei singure politici nu va anula fertilitatea scăzută în toate cazurile. Din punct de vedere istoric, guvernele au avut succes în încetinirea scăderii fertilităţii printr-o varietate de intervenţii. De exemplu, în ultimele decenii, Franţa a avut succes axându-se pe naşterea celui de-al treilea copil sau a încă unuia. Totuşi, literatura sugerează că acest lucru se datorează mai puţin unui singur mecanism, cât abilităţii de a crea un mediu care încurajează conceperea copiilor. Acest mediu este creat dintr-o combinaţie de politici care servesc împreună acest scop.

Suedia a avut succes în inversarea declinului fertilităţii printr-un set diferit de politici. Politica sa cu privire la concediul de maternitate, din timpul anilor 1980, le-a permis multor femei să aibă copii şi să rămână pe piaţa muncii. În Suedia, nici calitatea îngrijirii acordate copiilor, nici concediul de maternitate din raţiuni economice nu par a fi responsabile de ratele relativ mari ale fertilităţii de la începutul anilor 1980. Se pare că o combinaţie a politicilor care au ca scop împărţirea egală a responsabilităţilor bărbaţilor şi femeilor, ca salariaţi şi ca îngrijitori, şi binele copiilor, a fost esenţială pentru formarea familiilor şi pentru calitatea vieţii familiale.

În fosta RDG, introducerea unei politici familiale în 1976, care curpindea concediu de maternitate prelungit, concediu de studiu plătit, împrumuturi fără dobândă pentru cuplurile proaspăt căsătorite, sporuri substanţiale pentru naşteri, alocaţii lunare mai mari şi creşe îmbunătăţite, a avut un impact ulterior asupra fertilităţii. Din nou, nu o singură măsură, ci generozitatea întregului pachet a avut un efect asupra întemeierii familiei. Totuşi, un pachet similar, care a fost introdus în 1986, nu a avut efectul dorit.

În concluzie, ceea ce funcţionează într-o ţară poate să nu funcţioneze în alta. Literatura din domeniu a arătat că există o corelaţie între mărimea transferurilor sociale către familie şi nivelul fertilităţii în unele ţări, iar în altele nu există, dar trebuie subliniat că acest lucru nu implică neapărat o cauzalitate. Prin urmare, politicile familiale pot fi necesare, dar nu sunt suficiente pentre a afecta nivelul fertilităţii.

Deşi ţările menţionate mai sus au folosit o suită de politici, nu există o dovadă că această abordare a fost coordonată sau a avut intenţia de a afecta fertilitatea. Totuşi, dacă UE doreşte să prevină (şi nu să atenueze) îmbătrânirea populaţiei şi declinul capitalului uman în următoarea generaţie, va fi necesar să ia la cunoştinţă şi să răspândească politicile privind populaţia. Acest lucru continuă să însemne că guvernele pot folosi politicile fie prin intervenţii directe, fie indirecte, dar consecinţele primare şi secundare ale acelor intervenţii vor fi explicitate.

Contextele politice, economice şi sociale influenţează impactul politicilor

Diferite intervenţii au efecte variate din cauza contextelor politice, economice şi sociale în care sunt implementate. Acest lucru este, probabil, ilustrat mai bine de schimbările politice din RDG, Polonia şi Spania. Declinul fertilităţii în fosta RDG, după unificare, nu poate fi atribuit unei politici specifice, ci mai degrabă unui mediu social aflat în schimbare. Femeile care se confruntau cu grija pentru situaţia lor economică erau mai puţin dispuse să aibă copii în următoarele luni. De asemenea, trecerea la o economie cu piaţă liberă, în Polonia, a schimbat mediul economic şi motivaţia de a face copii, precum a făcut mai neclare ideile şi valorile occidentale pentru un segment larg din populaţie. În Spania, un declin dramatic al fertilităţii a fost asociat cu legea democrată, care a succedat dizolvarea regimului lui Franco.

Franţa a demonstrat o grijă pe termen lung pentru faptul că declinul fertilităţii reprezintă o ameninţare pentru economie. Ca rezultat, francezii au devenit mai deschişi la intervenţia statului în viaţa de familie decât cetăţenii din alte ţări europene, precum Spania. Deşi nu au fost identificate studii care se axează pe măsura în care acceptarea generală a unei politici familiale sporeşte eficienţa acelei politici, se speculează că deschiderea la intervenţia statului în viaţa de familie poate mări eficienţa politicii asupra fertilităţii.

În Suedia, contextul economic este un determinant important al fertilităţii. Acolo, nivelul câştigurilor (femeilor) este legat de numărul sarcinilor. Astfel, politicile care încurajează participarea forţei de muncă feminine ajută la creşterea economică, dar vor reduce fertilitatea, dacă nu sunt însoţite de politici care le permit femeilor să îmbine creşterea copiilor cu slujba.

Politicile cu privire la populaţie au efect în timp

Politicile guvernamentale care îşi propun să inverseze declinul fertilităţii, direct sau indirect, tind să aibă un obiectiv pe termen lung şi au nevoie de mulţi ani pentru a fi implementate. Din acest motiv, au tendinţa de a fi tratate cu lipsă de interes şi nu sunt considerate de succes. Unele politici pot avea un impact imediat (de exemplu, politica privind avortul), dar acestea sunt excepţii. În ultimul stadiu al politicilor privind populaţia, astfel încât acestea să influenţeze fertilitatea, este nevoie de o generaţie anterioară pentru a modifica numărul începătorilor de pe piaţa muncii.

Acest lucru are două implicaţii. Primul, există o discrepanţă între ciclurile electorale (de obicei, 4-5 ani) şi ciclul mai lung al politicilor privind populaţia. Aceasta însemnând că politicienii au stimulente limitate pentru a implementa astfel de politici, mai ales când capitalul politic ar putea fi cheltuit într-un domeniu politic care aduce satisfacţie. Al doilea, ca rezultat parţial al primului punct, politicienii au tendinţa să se axeze pe politici care se aplică mai repede. Acestea includ, de exemplu, reformele de securitate socială, care îşi propun să reducă povara economică cu care se confruntă statele când resping contribuţiile achitabile în timp. Există o dezbatere, în literatura de specialitate, cu privire la dezirabilitatea, fezabilitatea şi eficienţa acestor politici.  Legată de aceasta există nevoia de reducere a costului bunăstării pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, mai ales raţionalizarea îngrijirii medicale. O modalitate de a atenua consecinţele fertilităţii scăzute şi ale îmbătrânirii populaţiei este creşterea capitalului uman prin încurajarea oamenilor să lucreze mai mult. Acest lucru poate să însemne promovarea prelungirii vieţii salariate şi încurajarea unor noi categorii să intre pe piaţa muncii, precum femeile. Legată de acest lucru este nevoia de a dezvolta politici pentru vârstnici, care să îi încurajeze să fie membri activi şi productivi ai forţei de muncă.

În ultimul rând, politicile de angajare care încurajează femeile să se alăture forţei de muncă pot avea un efect contrar asupra fertilităţii, dacă acestea aleg cariera în defavoarea familiei. Totuşi, Suedia oferă contraexemplul acestei generalizări: politicile de angajare şi cele familiale au mers împreună. În timpul anilor 1970 şi 1980, Suedia a creat condiţiile în care efectele negative pe care le avea întemeierea unei familii asupra participării la muncă au fost diminuate şi împărţite egal între parteneri. Aceste condiţii au permis ca rata crescută a fertilităţii să coincidă cu rata crescută a participării femeilor pe piaţa muncii, lucru unic în Europa. Totuşi, din studiul de caz al Suediei reiese că acest echilibru poate fi instabil, deoarece se pare că depinde de un mediu economic înfloritor.

Arii de cercetare ulterioară

Studiul a identificat arii în care există goluri şi unde creşterea înţelegerii ar putea oferi îndrumare în luarea deciziilor politice. Studiul propune o scurtă agendă de cercetare:

• Examinarea relaţiei dintre imigraţie şi creşterea nivelului economic în SUA şi dintre politica strictă de imigraţie şi creşterea relativ mică a nivelului economic din Europa.
• Identificarea experimentelor naturale care pot oferi lămurire cu privire la impactul particular al schimbărilor politice şi colectarea datelor care permit comparaţii de tipul „înainte/după”.
• Studierea rolului factorilor contextuali în schimbarea demografică. Este important să fie înţeleasă mărimea efectelor diferitelor politici care vizează populaţia în diverse contexte, atât la nivel regional, cât şi naţional.
• Revizuirea existenţei şi calităţii datelor pentru a studia relaţia dintre schimbarea demografică şi politici şi oferirea unei taxonomii pentru politicile directe şi indirecte.
• Aprecierea eforturilor susţinute de a atenua consecinţele socio-economice negative ale îmbătrânirii populaţiei.

Observaţie finală

În concluzie, migraţia de înlocuire şi politicile de creştere a fertilităţii nu pot opri îmbătrânirea populaţiei Europei, deşi o pot încetini. Astfel, este important ca  statele membre şi aderente la Comisia Europeană să ia în considerare alte mijloace de a îndeplini agenda socială de angajări, creştere economică şi coeziune socială.

Nota: Existenta acestui studiu ne-a fost semnalata de catre FertilityJourney, site ce ofera informatii extinse, sfaturi si suport in drumul pe care cuplurile il parcurg pentru a deveni parinti.