Intrebari frecvente
Ce este adopţia?
Conform art. 451 din Codul Civil, «adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.»
Care este diferenta intre adoptie interna si adoptie internationala?
Potrivit legii române:
– adopţia internă este adopţia în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au reşedinţa obişnuită în România;
– adopţia internaţională este adopţia în care adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce urmează să fie adoptat au reşedinţa obişnuită în state diferite, iar, în urma încuviinţării adopţiei, copilul urmează să aibă aceeaşi reşedinţă obişnuită cu cea a adoptatorului;
Ce se înţelege prin noţiunea de reşedinţă obişnuită, în accepţiunea legii adopţiei?
Conform legii adoptiei prin reşedinţă obişnuită în România a adoptatorului/familiei adoptatoare se înţelege situaţia:
a) cetăţenilor români sau cetăţenilor români cu multiplă cetăţenie, după caz, care au domiciliul în România, care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare; la stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc 3 luni şi nici cele determinate de şederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenţei unor contracte de muncă impuse de derularea unor activităţi desfăşurate în interesul statului român, precum şi ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de România;
b) cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European sau străinilor care au drept de rezidenţă permanentă ori, după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României.
Prin reşedinţă obişnuită în România a copilului se înţelege situaţia:
a) copiilor cetăţeni români cu domiciliul în România care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviinţare a adopţiei;
b) copiilor cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ai statelor membre ale Spaţiului Economic European sau străini care au drept de rezidenţă permanentă ori, după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României şi care au locuit în mod efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviinţare a adopţiei.”
Cine poate adopta?
Pot adopta atât familiile (persoane căsătorite – soţ şi soţie), cât şi persoana singură (necăsătorită) care obţin atestatul de familie/persoană aptă să adopte.
Cine nu poate adopta?
Art. 459. din Codul Civil al Romaniei prevede că “Persoanele care nu au capacitate deplină de exerciţiu, precum şi persoanele cu boli psihice şi handicap mintal nu pot adopta”.
(1) Persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri nu poate adopta.
(2) Persoana ori familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este decăzută din drepturile părinteşti nu poate adopta.
(3) Interdicţia se aplică şi persoanelor care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic, au handicap mintal sau se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2).
Care sunt costurile oficiale ale adoptiei?
Potrivit legii române, nu sunt prevăzute nici un fel de taxe pentru a urma procedura de adopţie internă sau internaţională. Totusi, trebuie sa aveti in vedere costuri pentru constituirea dosarului, pentru eventuala reprezentare in instanta s.a.m.d. Pentru cetatenii romani cu domiciliul in strainatate atestarea trebuie sa se realizeze in tara in care locuiesc, iar acolo atestarile sunt realizate de organisme private si costurile sunt semnificative, ridicandu-se la mai multe mii de euro.
Cine are prioritate la adopţie?
Au prioritate la adopţia copilului:
a) rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv;
b) persoana/familia alături de care copilul s-a bucurat de viaţă de familie o perioadă de minim 6 luni;
c) persoanele/familiile care au adoptat fraţi ai copilului;
În accepţiunea legii adopţiei, prin noţiunea de „persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţă de familie” se înţelege: tutorele, asistentul maternal profesionist, persoana/familia de plasament sau, după caz, alte persoane care au convieţuit/convieţuiesc împreună cu copilul, dacă aceştia s-au implicat direct şi nemijlocit în ingrijirea şi educarea lui, iar copilul a dezvoltat relaţii de ataşament faţă de ei.
Care este procedura adopţiei interne?
1. Obţinerea atestatului de familie/persoană aptă să adopte;
2. Potrivirea între adoptator şi copilul adoptabil;
3. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei;
4. Încuviinţarea adopţiei;
5. Monitorizarea postadopţie
Ce presupune obţinerea atestatului de persoană aptă să adopte?
OBŢINEREA ATESTATULUI DE PERSOANĂ APTĂ SĂ ADOPTE (atestatul nu este necesar în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, ori de către concubin – în cazul copilului deja adoptat – şi nici în cazul adopţiei persoanei majore).
Persoanele/familiile cu reşedinţa obişnuită în România care îşi exprimă intenţia de a adopta se pot adresa, pentru obţinerea informaţiilor referitoare la documentaţia necesară, demersurile şi durata procedurilor adopţiei interne, Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau organismelor private autorizate conform legii.
Documentele care însoţesc cererea privind evaluarea în vederea obţinerii atestatului sunt:
a) copie dupa buletinul/cartea de identitate, permisul de şedere pe termen lung/permisul de şedere permanentă sau după caz, cartea de rezidenţă permanentă;
b) declaraţie autentică pe proprie răspundere, cu privire la locuirea efectivă şi continuă pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de evaluare, neexistând absenţe temporare care cumulat depăşesc 3 luni;
c) copie legalizată dupa certificatul de naştere;
d) copie legalizată dupa certificatul de căsătorie/hotărâre de divorţ, daca este cazul;
e) copie dupa titlul de proprietate sau alt document care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei;
f) certificatul de cazier judiciar;
g) adeverinţe de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului/solicitanţilor;
h) certificat/adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate şi eventualele boli cronice, însoţită de rezultatul evaluării psihiatrice;
i) minimum două caracterizări de la ultimul loc de muncă pentru fiecare solicitant;
j) declaraţia soţului care nu se asociază la cererea de adopţie cu indicarea expresă a motivelor neasocierii;
k) declaraţie autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul/solicitanţii nu sunt decăzuţi din drepturile părinteşti precum şi referitor la faptul că nu au copil/copii în sistemul de protecţie specială;
l) certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuieşte solicitantul;
m) certificat/adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care locuieşte solicitantul, cu menţionarea eventualelor boli cronice, însoţită de rezultatul evaluării psihiatrice.
Documentele prevăzute la alin.(1) lit.f), h), k) şi m) se solicită şi pentru soţul adoptatorului, în situaţia în care acesta nu se asociază la cererea de adopţie.
Pentru soluţionarea cererii de evaluare, pot fi solicitate orice alte documente şi informaţii considerate relevante.
Urmeaza apoi procesul de evaluare sociala si psihologica care se realizeaza de catre specialistii directiei si dureaza maxim 120 de zile de la data inregistrarii cererii de evaluare.
Procesul de evaluare a adoptatorului/familiei adoptatoare cuprinde următoarele etape:
a) evaluarea socială, realizată de responsabilul de caz;
b) evaluarea psihologică, realizată de psihologul desemnat ca membru al echipei de evaluare;
c) pregătirea pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte, realizată de compartimentul de specialitate sau după caz de organismul privat autorizat
Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare reprezintă procesul prin care se realizează identificarea abilităţilor parentale, se analizează îndeplinirea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum şi pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoştinţă de cauză, a rolului de părinte.
Pe tot parcursul procedurii de evaluare precum şi pe durata valabilităţii atestatului, adoptatorul/familia adoptatoare are obligaţia de a informa direcţia cu privire la eventualele schimbări intervenite în situaţia sa socio-psiho-medicală, anexând după caz acte doveditoare
Procesul de evaluare se realizeaza prin întâlniri şi discuţii cu adoptatorul/familia adoptatoare, cu membrii familiei extinse a acestora, cu alte persoane care pot furniza informaţii relevante precum şi prin întâlniri în grup, în cadrul etapei de pregătire.
Numărul minim al întâlnirilor necesare pentru evaluarea socială este de 6 întâlniri iar cel pentru evaluarea psihologică de 4 întâlniri, în funcţie de particularităţile fiecărui caz urmând a se aprecia cu privire la necesitatea realizării unor întâlniri suplimentare.
În cadrul procesului de evaluare întâlnirile cu adoptatorul/familia adoptatoare se pot realiza atât la domiciliul acestora cât şi la sediul direcţiei, iar cu celelalte persoane care pot furniza informaţii relevante întâlnirile pot avea loc, după caz, la domiciliul membrilor familiei extinse, în comunitate sau la locurile de muncă ale adoptatorului/familiei adoptatoare.
Pregătirea adoptatorului/familiei adoptatoare se desfăşoară pe parcursul a 3 sesiuni organizate la un interval de minim 5 zile.
În cazul familiei adoptatoare, participarea ambilor soţi este obligatorie la toate sesiunile de pregătire, cu excepţia situaţiei în care unul dintre aceştia nu se asociază la cererea de adopţie.
Sesiunile de pregătire sunt organizate la sediul direcţiei sau după caz, la sediul organismului privat autorizat, în săli de curs corespunzătoare, cu participarea a minim 3 familii/6 persoane şi maxim 8 familii/16 persoane. Calendarul sesiunilor de pregătire este stabilit de comun acord cu participanţii, durata minimă a fiecărei sesiuni fiind de 4 ore.
Ulterior parcurgerii celor 3 etape ale procesului de evaluare, membrii echipei de evaluare întocmesc raportul final de evaluare a capacităţii de a adopta a adopatorului/familiei adoptatoare.
Raportul final conţine sinteza informaţiilor psiho-sociale, concluziile echipei de evaluare, profilul copilului pentru care adoptatorul/familia adoptatoare poate îndeplini adecvat rolul de părinte şi recomandarea privind acordarea/neacordarea atestatului. si se comunică adopatorului/familiei adoptatoare în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobarea acestuia de către directorul direcţiei
Atestatul eliberat de direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare este valabil pentru o perioadă de un an. Valabilitatea acestui atestat se prelungeşte de drept până la încuviinţarea adopţiei, în situaţia în care a fost introdusă pe rolul instanţei judecătoreşti cererea de încredinţare în vederea adopţiei, precum şi în situaţia în care persoana/familia atestată are deja încredinţaţi, în vederea adopţiei, unul sau mai mulţi copii.
Ce presupune potrivirea între familia/persoana adoptatoare şi copilul adoptabil? După obţinerea atestatului, adoptatorul/familia este informat cu privire la copilul pentru care au fost selectaţi ca fiind cea mai potrivită persoană/familie, nevoile şi caracteristicile lui, prezentându-i-se şi fotografii recente ale copilului.
Dacă adoptatorul/familia adoptatoare acceptă continuarea potrivirii practice, stabilesc împreună cu responsabilul de caz al acestora şi cu cel al copilului, de comun acord, data primei întâlniri cu copilul.
Prima întâlnire are loc în mediul de viaţă al copilului, fără a i se aduce la cunoştinţă scopul acesteia. Copilul este asistat în mod obligatoriu de persoana sa de referinţă.
În maxim 3 zile de la data primei întâlniri cu copilul, adoptatorul/familia adoptatoare îşi exprimă în scris opinia cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică.
În situaţia în care se decide continuarea procedurii de potrivire practică, se stabileste de comun acord cu adoptatorii programul şi modul de desfăşurare a următoarelor întâlniri, precum şi participanţii la întâlniri. Psihologul participă la cel puţin una dintre întâlnirile stabilite.
Întâlnirile au drept scop realizarea treptată a acomodării cu adoptatorul/familia adoptatoare si pot fi realizate atât în mediul de viaţă al copilului, cât şi în afara acestuia.
Numărul întâlnirilor necesare pentru constatarea compatibilităţii dintre copil şi adoptator/familia adoptatoare se stabileşte de către cei doi responsabili de caz, în funcţie de particularităţile şi evoluţia cazului. Numărul minim al întâlnirilor este de 4.
La finalul potrivirii practice, responsabilul de caz al copilului şi cel al adoptatorului/familiei adoptatoare întocmesc raportul de potrivire.
Dacă se constată acomodarea copilului cu adoptatorul/familia adoptatoare, direcţia de la domiciliul copilului, prin intermediul compartimentului de specialitate, sesizează instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.
Ce presupune încredinţarea în vederea adopţiei? ÎNCREDINŢAREA COPILULUI ÎN VEDEREA ADOPŢIEI (nu este necesară în cazurile: adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, adopţiei de către concubin-în cazul copilului deja adoptat, adopţiei persoanei majore şi nici în cazul adopţiei copilului de către tutore ori de către persoana la care a fost plasat, dacă a trecut o perioadă de cel puţin 2 ani de la instituirea tutelei/plasamentului).
Este o etapă premergătoare încuviinţării adopţiei, durează minim 90 de zile, în care copilul se află la domiciliul adoptatorilor în îngrijirea acestora, iar reprezentanţii direcţiei efectuează vizite bilunare pentru a urmări evoluţia copilului încredinţat în vederea adopţiei şi a relaţiilor dintre acesta şi adoptator/familia adoptatoare.
Prima vizită în acest scop având loc în prima săptămână de la mutarea efectivă a copilului la adoptator/familia adoptatoare.
Specialiştii direcţiei sunt obligaţi să ofere sprijin adoptatorilor/familiilor adoptatoare, în vederea facilitării integrării copilului în noul mediu de viaţă. Suportul acordat adoptatorului/familiei adoptatoare poate consta în informarea şi consilierea acestora şi, după caz, a copilului, organizarea de cursuri pentru dezvoltarea capacităţilor parentale, organizarea de grupuri de suport pentru copii şi părinţi.
La sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, direcţia întocmeşte un raport final, în care se evidenţiază modul în care copilul s-a adaptat noului mediu de viaţă şi daca evoluţia a fost favorabilă sesizeaza instanţa judecătorească pentru ÎNCUVIINŢAREA ADOPŢIEI (IV).
Ce presupune monitorizarea post-adopţie? MONITORIZAREA POSTADOPŢIE – durează o perioadă de cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei.
Raţiunea monitorizării post adopţie este de a crea premisele unei integrări reuşite a copilului adoptat în noul său mediu familial, precum şi identificarea unor eventuale probleme de relaţionare, sprijinirea familiei, prevenirea unor eventuale crize familiale.
Pe durata perioadei de monitorizare post-adopţie se asigură asistenţă de specialitate specifică problemei cu care se confruntă familia, sugestii de soluţionare a situaţiilor problematice şi încurajare.
Monitorizarea postadopţie reprezintă etapa ulterioară încuviinţării adopţiei prin care se urmăreşte evoluţia copilului adoptat şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii adoptatori, în vederea integrării depline a copilului în familia adoptatoare şi identificării precoce a eventualelor dificultăţi ce pot să apară în această perioadă.
În cazul adopţiei interne, monitorizarea postadopţie se realizează de către direcţia de la domiciliul copilului, care are obligaţia întocmirii unor rapoarte trimestriale, pe o perioadă de cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei.
În perioada de monitorizare postadopţie, adoptatorii au obligaţia de a colabora cu direcţia pentru a înlesni realizarea rapoartelor trimestriale şi de a o informa cu privire la schimbarea domiciliului ori modificări intervenite în structura familiei.
Nerespectarea de către adoptatori a acestei obligaţii (despre care adoptatorii iau cunoştinţă încă din momentul demarării procedurilor de adopţie-de la momentul pregătirii pentru atestare) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei.
La încheierea perioadei de monitorizare postadopţie, direcţiile întocmesc un raport final de închidere a cazului, pe care au obligaţia să îl transmită Oficiului. În situaţia în care, ulterior încuviinţării adopţiei, prenumele copilului adoptat este schimbat pe cale administrativă, raportul va fi însoţit şi de copia actului care a stat la baza schimbării prenumelui.
În situaţia în care adoptatorul/familia adoptatoare îşi stabileşte domiciliul/reşedinţa în raza administrativ-teritorială a altei direcţii decât cea care a iniţiat procedura de monitorizare, aceasta are obligaţia de a notifica direcţiei în a cărei rază administrativ teritorială se află noul domiciliu/noua reşedinţă a adoptatorului/familiei adoptatoare necesitatea preluării obligaţiei de monitorizare postadopţie.
În situaţia în care adoptatorul/familia adoptatoare, împreună cu copilul adoptat, îşi stabilesc domiciliul/reşedinţa în altă ţară, direcţia de la domiciliul acestora realizează continuarea monitorizării postadopţie cu sprijinul Oficiului. în aceste cazuri, la solicitarea direcţiei, Oficiul facilitează obţinerea rapoartelor trimestriale prin contactarea serviciilor sociale competente publice sau private din statul în care adoptatorul/familia adoptatoare şi-a stabilit domiciliul/reşedinţa.
Care sunt activităţile post-adopţie?
Activităţile postadopţie se realizează planificat şi vizează acordarea de suport şi asistenţă de specialitate adoptatului şi adoptatorilor, care să răspundă nevoilor identificate în timpul perioadei de monitorizare postadopţie sau semnalate direct de către cei adoptaţi ori de către persoana/familia adoptatoare.
Obligaţia realizării activităţilor post adoptie revine direcţiei de la domiciliul solicitantului. Aceste activităţi pot fi realizate şi de către organisme private, precum şi de către cabinete individuale, cabinete asociate sau societăţi civile profesionale de asistenţă socială şi/sau de psihologie, care au încheiat convenţii cu Oficiul.
Activităţile postadopţie pot consta din:
a) informare şi consiliere pentru copii şi părinţi;
b) organizarea de cursuri pentru dezvoltarea capacităţilor parentale;
c) constituirea de grupuri de suport pentru copii şi părinţi;
d) sprijinirea adoptatorilor în vederea informării copilului cu privire la adopţia sa.
Pe perioada monitorizării postadopţie, participarea la activităţile post adoptie este obligatorie pentru adoptatori, dacă rapoartele întocmite pe această perioadă consemnează o propunere motivată în acest sens. O astfel de propunere poate fi formulată în situaţiile în care se apreciază că există riscul compromiterii relaţiei dintre părinţi şi copilul/copiii adoptaţi ori ar putea determina, în timp, eşecul adopţiei.
În situaţia în care adoptatorii, în mod nejustificat, refuză să dea curs propunerii de a participa la aceste activitati sau refuză să informeze copilul cu privire la adopţia sa, responsabilul de caz poate propune prelungirea perioadei de monitorizare postadopţie peste termenul minim prevăzut de lege.
Care sunt condiţiile adopţiei copilului de către tutorele său? Copilul să aibă statutul juridic de copil adoptabil – în situaţia copilului pentru care a fost instituită tutela, acţiunea de deschidere a procedurii adopţiei interne este promovată de către direcţia de la domiciliul copilului la solicitarea tutorelui, cu administrarea unui probatoriu din care să rezulte dacă acest demers răspunde interesului superior al copilului. Solicitarea tutorelui este instrumentată de compartimentul de specialitate, fiind desemnat pentru copil un responsabil de caz. Acesta identifică elemente necesare în măsură să susţină că adopţia răspunde interesului superior al copilului şi întocmeşte un raport care urmează a fi anexat cererii de deschidere a procedurii adopţiei interne. Tutorele să obţină atestatul de persoană/familie aptă să adopte (în cazul în care adoptă împreună cu soţul, respectiv soţia).
Să existe raportul favorabil vizând evoluţia relaţiilor dintre copil şi tutore, întocmit de către direcţie, care se depune la instanţa investită cu judecarea acţiunii privind incuviinţarea adoptiei interne a copilului de către tutorele său. Încredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară dacă a trecut o perioadă de cel puţin 2 ani de la instituirea tutelei. Monitorizarea post adopţie nu se realizează în cazul adopţiei copilului de către tutorele său..
Cum se realizează adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv? Este întemeiată pe relaţiile ce se dezvoltă între copil şi soţul părintelui său (acesta din urmă comportîndu-se, în fapt, ca un părinte adevărat), pe afecţiunea reciprocă dintre aceştia, pe dorinţa de a i se conferi copilului un mediu securizant, fiind normal să se oficializeze prin adopţie o situaţie deja existentă-să dobândească valoare juridică o realitate socială, adică, un copil să se bucure de grija şi afecţiunea ambelor persoane (a părintelui şi a soţului acestuia) sub a căror protecţie şi îngrijire se află în fapt.
Acest tip de adopţie este în acord cu dezvoltarea armonioasă a copilului şi cu garantarea dreptului său la o familie.
Condiţii privind admisibilitatea cererii de încuviinţare a adopţiei copilului de către soţul părintelui său:
– existenţa consimţământului la adopţie al părinţilor biologici (indifierent dacă sunt căsătoriţi sau dacă copilul provine din căsătorie sau din afara căsătoriei); se aplică şi aici dispoziţiile privind situaţiile legale când este suficient consimţământul unui singur părinte, precum şi cele referitoare la refuzul abuziv de a consimţi;
– existenţa raportului de consiliere a părinţilor biologici în vederea exprimării consimţământului la adopţie, întocmit de direcţie, document care însoţeşte cererea de încuviinţare a adopţiei;
– adoptatorul să aibă calitatea de soţ al unuia dintre părinţii biologici ai copilului;
– pentru adopţia copilului născut în afara căsătoriei, de către soţia tatălui său, filiaţia trebuie să fie confirmată prin rezultatul expertizei realizată prin metoda serologică ADN, costurile fiind suportate de familia adoptivă.
Cum poate fi adoptată o persoană majoră? Adoptatorul se adresează în mod direct la tribunal cu acţiune privind încuviinţarea adopţiei persoanei majore. Potrivit art.455 din Codul Civil al Romaniei, “poate fi adoptată persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte”. Dovada că persoana majoră a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte se poate face în faţa instanţei judecătoreşti cu orice mijloace de probă admis de lege (martori, înscrisuri, etc.). O altă condiţie de fond este prevăzută de art. 460 din Codul Civil conform căruia: “(1) Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul. (2) Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este mai mică decât 18 ani, dar nu mai puţin de 16 ani”. Părţile la procesul de încuviinţare a adopţiei majorului sunt adoptatorul şi persoana majoră a cărei adopţie se solicită. Părinţii biologici ai persoanei majore nu au calitatea de parte la acest proces şi nici nu este necesar consimţământul acestora la adopţia persoanei majore.
Este posibilă adopţia succesivă? (Încuviinţarea unei noi adopţii în cazul unui copil adoptat) Copilul poate fi adoptat succesiv, în următoarele situaţii:
-
Când adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat. În acest caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii
judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii.2) Adopţia anterioară a încetat- adopţia poate înceta prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii sale; în ambele situaţii trebuie să existe o hotărâre judecătorească privind desfacerea, sau, după caz, declararea nulităţii.
3) Când noul adoptator are calitatea de soţ al părintelui copilului (deja adoptat)
4) Când noul adoptator are calitatea de concubin al părintelui copilului (deja adoptat) şi sunt întrunite următoarele condiţii:
– copilul să fi fost adoptat de către o persoană singură (necasatorită);
– părintele copilului deja adoptat sa fie necăsătorit la momentul la care se instrumenteaza cererea de adoptie formulată de către concubinul său
– părintele copilului deja adoptat să se afle intr-o relatie stabilă şi să convieţuiască cu o persoană de sex opus, necăsătorită (concubin/noul adoptator)
– noul adoptator să nu fie rudă până la gradul al IV-lea cu părintele copilului deja adoptat-
– noul adoptator să fi participat direct si nemijlocit la creşterea şi îngrijirea copilului, pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani.
La acţiunea privind încuviinţarea adopţiei se va anexa şi actul notarial autentic al părintelui copilului prin care declara că noul adoptator a participat direct şi nemijlocit la creşterea şi îngrijirea copilului, pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani.
Condiţia vizând existenţa relaţiei stabile şi a convieţuirii se verifică de către instanţa judecatorească investită cu judecarea cererii privind încuviinţarea adopţiei, şi poate fi dovedită cu orice mijloc de proba”.
Dispoziţiile legale privitoare la adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, precum si cele privitoare la nume, domiciliu, drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii, exercitarea autoritatii parintesti, drepturile succesorale, actele de identitate, aplicabile pentru copilul născut în afara căsătoriei cu filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi se aplică prin asemănare.
Raţiunea reglementării constă în necesitatea de a proteja copilul în sensul de a avea posibilitatea legală să fie ocrotit de doi părinţi chiar dacă aceştia nu sunt căsătoriţi între ei. (pe cale de consecinţă dreptul a stabili legături de filiaţie şi respectiv de rudenie atât pe linie maternă cât şi pe linie paternă). Prin această reglementare se asigură egalitatea de tratament juridic în raport cu copilul născut în afara căsătoriei, cu filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi.
