Asociația SOS Infertilitatea:

Declinul fertilitatii

Despre cat de grava este problema demografica in Romania, cititi aici.

Declinul fertilităţii sau frica socială în România postdecembristă

Paula Livia Nicoleanu

voluntară Asociaţia SOS Infertilitatea

• Aspecte sociologice ale scăderii ratei fertilităţii

Având în vedere previziunile conform cărora, în condiţiile menţinerii ratelor fertilităţii extrem de scăzute şi a tendinţelor nesemnificative de redresare a declinului demografic, România va avea 16,7 milioane locuitori în anul 2050 şi doar circa 11,9 milioane de locuitori în anul 2075, acum, mai mult ca niciodată, se impune o regândire a strategiilor familiale în scopul prevenirii acestei situaţii. Scăderea iminentă şi accelerată a fertilităţii sub nivelul de înlocuire a generaţiilor următoare determină, prin urmare, repercusiuni majore asupra stării economice a României, prin reducerea natalităţii, accelerarea îmbătrânirii populaţiei, diminuarea populaţiei active şi, implicit, creşterea numărului de persoane nonactive dependente de persoanele active.

Un evident obstacol major în stoparea fenomenului diminuării ratei fertilităţii îl constituie natura precară a politicilor familiale, în speţă, reducerea veniturilor familiei concomitent cu creşterea costurilor copilului. Astfel, din ce în ce mai frecvent, în România, decizia de a avea un copil este influenţată de raţionamente de ordin financiar, fiind determinată tranşant de raportul pe care îl percepe cuplul între costurile şi beneficiile purtării sarcinii, naşterii, creşterii şi educării copiilor, ajutorul la boală şi la bătrâneţe. În mod paradoxal, se constată, pe de altă parte, că şi în ţările dezvoltate economic, ratele natalităţii sunt aproape la fel de scăzute. Aici, în schimb, s-a evidenţiat alt aspect care justifică traseul descendent al ratei fertilităţii: dezvoltarea societăţii oferind oamenilor noi opţiuni de viaţă, dincolo de rolurile legate de familie şi gospodărie, familia nu mai este considerată instituţia fundamentală pentru supravieţuirea şi reproducerea societăţii. O explicaţie a acestei realităţi, a evoluţiei familiei şi a relaţiilor intime, o reprezintă teoria individualizării conform căreia individul devine elementul central al vieţii sociale.

În schimb, în România, ideologiile profamiliste care promovează familia de tip tradiţional şi rolul tradiţional al femeii sunt încă puternic valorizate. Aici, familia rămâne în continuare o instituţie fundamentală în societate, comparativ cu celelalte ţări europene, România prezintă o pondere ridicată a gospodăriilor de tip familial, cu excepţia Lituaniei, Slovaciei şi Bulgariei, România are de cel puţin două ori mai multe familii extinse (gospodării cu două sau mai multe nuclee familiale). Olanda sau Elveţia nu au practic familii extinse, iar în Norvegia, Franţa, Irlanda ponderea acestora este sub 1%.

Spre deosebire de locuitorii ţărilor occidentale, românii dezvoltă şi împărtăşesc, prin anxietăţile corelate cu stresul cotidian, diferite forme ale fricii sociale, ca reacţie la pericolele de natură socială care ameninţă siguranţa şi calitatea vieţii, ameninţare reflectată prin înrăutăţirea situaţiei economice, scăderea venitului familiei, creşterea nesiguranţei economice, în special, a costului copilului. Datele Eurobarometrului 68.2 (2007) prezintă o Românie în care pe primul loc sunt îngrijorările legate de preţuri, pensii şi alte aspecte economice. Pe locul doi sunt temerile legate de starea de sănătate şi criminalitatea. Urmează în clasament pierderea locului de muncă (trimiterea în şomaj), lipsa spaţiului de locuire, îngrijorările referitoare la cheltuielile de întreţinere, pentru locuinţă, teama pentru pierderea privilegiilor sau a confortului (eliminarea din funcţiile de conducere, retrogradarea, transferul în alt loc de muncă, incapacitatea de a achita creditele bancare), pe scurt, teama pentru viitorul urmaşilor. Astfel, presiunea economică, problemele materiale limitează opţiunile de formare a familiei şi a modurilor de viaţă pe care românul le valorizează, fertilitatea scăzută reprezentând, aşadar, un indicator negativ al calităţii vieţii.

• Statistici privind ratele fertilităţii în Europa

Ratele fertilităţii se situează sub nivelul de înlocuire a generaţiilor de peste trei decenii. Valoarea medie UE a atins un punct maxim de 2,77 copii pe femeie la mijlocul anilor ’60, apoi mai lent în anii ’80. Cel mai scăzut nivel a fost înregistrat în 1995, ulterior instalându-se o uşoară tendinţă ascendentă.

În România, prin adoptarea Decretului 770/1966, prin care se interzicea utilizarea metodelor contraceptive, inclusiv practicarea avorturilor, liderul politic de atunci al ţării îşi propusese să crească rata fertilităţii, însă acest decret avea să provoace decesul a mii de femei. În perioada 1966-1989, statisticile oficiale atestă un număr de 9452 de femei decedate în urma complicaţiilor medicale provocate de avorturile ilegale, statistici despre care se spune că sunt mult departe de adevăr, numărul acestor femei fiind, în realitate, mult mai mare. Cu acest preţ, ca urmare a politicii demografice legiferate, în 1967 se dublează rata fertilităţii, ajungându-se la un maxim de 3,7 copii născuţi în medie de o femeie. În 1973, rata fertilităţii revine la nivelul de 2,4 copii născuţi în medie de o femeie, în anii ce au urmat menţinându-se aceleaşi cote scăzute. În toată această perioadă, femeia se simte agresată, dezindividualizată, propriul corp devenind un duşman interior. Cu timpul însă, amintirea femeilor decedate în urma complicaţiilor produse de avorturile ilegale s-a şters din memoria colectivă a românilor.

În perioada postcomunistă, studiile statistice indică de asemenea un declin al fertilităţii, cu precădere în statele fost comuniste care au adoptat politici pronataliste. Toate ţările foste socialiste au rate de sub 1,4 copii pe femeie. Modelul dominant îl reprezintă familia cu un copil – trecerea de la modelul familiei numeroase către cel al familiei restrânse, a fost întărită şi de experienţa din perioada dinainte de 1989. Cea mai scăzută valoare este întâlnită în Slovacia, România înregistrând de asemenea una dintre cele mai scăzute valori, cu o medie de 1,30 copii per femeie, în anul 2007. Declinul dramatic al fertilităţii în ţările fost socialiste reprezintă o consecinţă directă a transformărilor socioeconomice rapide şi dificile de după 1990, dar şi a schimbărilor valorilor, similare cu cele occidentale (individualizarea, emanciparea femeii etc.)

Conform statisticilor Eurostat ale Comisiei Europene, în prezent cele mai ridicate rate ale fertilităţii se înregistrează în Islanda, cu o medie de 2,07 copii per femeie, Irlanda, 2,01 copii per femeie, Franţa, 1,98 copii per femeie, şi Norvegia, cu o medie de 1,90 copii per femeie în anul 2007. Dintre ţările occidentale, cele mai scăzute rate sunt remarcate în Italia, cu o medie de 1,35% copii per femeie, Germania, cu o medie de 1,37% copii per femeie, Spania, cu o rată de 1,40 copii per femeie în anul 2007.

• Infertilitatea – o boală cu implicaţii psihosociale

Condiţie medicală cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei şi asupra evoluţiei demografice a României, infertilitatea afectează din ce în ce mai mulţi români, în ultimii ani înregistrându-se o creştere a cuplurilor diagnosticate cu infertilitate şi a cuplurilor care apelează la procedurile specifice reproducerii umane asistate medical. Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, unul din şase cupluri de vârstă reproductivă se confruntă cu probleme de infertilitate cel puţin o dată în cursul vieţii. Referitor la cauzele medicale ale infertilităţii, ESHRE (Societatea Europeană de Medicină Reproductivă şi Embriologie) menţionează pe site-ul oficial că între 20-30% din cazurile de infertilitate au cauză fiziologică masculină, 20-35% sunt de cauză fiziologică feminină, iar între 25-40% au o cauză comună ambilor parteneri. În 10-20% din cazuri, cauza este inexplicabilă.

Deşi statisticile medicale ilustrează o altă realitate, în România, infertilitatea este reprezentată social ca fiind o problemă de sănătate a femeilor – o simplă căutare a înţelesului acestui termen în Dicţionarul explicativ al limbii române (2009) susţine această ipoteză: INFERTILITÁTE f. 1) Caracter infertil. 2) Imposibilitatea unei femei de a concepe un făt viu sau viabil. /<fr. infertilité. Mai mult decât atât, dacă se continuă demersurile de căutare a definiţiei acestei boli, Dicţionarul medical (2007) nu va oferi nici acesta vreo noutate faţă de DEX, deşi aşteptările noastre ar fi fost îndreptăţite ca măcar într-un dicţionar de specialitate să găsim o definiţie exactă, fără diferenţieri de gen. Acest fapt, aparent banal, reprezintă poate modul cel mai relevant în care s-a întipărit infertilitatea în memoria socială a românilor, producându-se astfel o eroare fundamentală de atribuire. Această stereotipie de gen constituie un impediment deloc de ignorat în abordarea adecvată a infertilităţii. Infertilitatea este un subiect tabu şi un stigmat invizibil, provocând femeii emoţii sociale ca ruşinea, jena, sentimentul de vinovăţie, conducând la o scădere a stimei de sine, la apariţia anxietăţii corelate, de cele mai multe ori, cu depresia. Astfel, din condiţie medicală, infertilitatea devine neîmplinire a statusului social dorit, aducând frustrări femeii, frustrări care produc discrepante ale eului la nivelul identităţii sociale. Femeia care se confruntă cu probleme de fertilitate se raportează în mod inevitabil la femeile care s-au bucurat de experienţa maternă, fapt care le intensifică disconfortul emoţional produs de conştientizarea propriei (sau a partenerului) incapacităţi reproductive şi le determină să internalizeze un profund sentiment de auto-învinovăţire. În mod frecvent, partenera îşi asumă ea însăşi problemele de fertilitate şi se supune unor investigaţii medicale care probabil că se vor prelungi cu mult în situaţia în care perspectiva asupra infertilităţii se îngustează şi se limitează doar la cauzele fiziologice feminine.

Aşadar, la nivel de mentalitate, prin informare pertinentă şi eficientă, infertilitatea se impune a fi regândită, reconceptualizată, fără atribuiri rezultate din prejudecăţi, ci gestionată în mod corect şi echitabil de ambii parteneri, în vederea creşterii şanselor cuplului de realizare a visului de a avea un copil.

• Concluzii

Luând în considerare schimbările survenite în societatea românească actuală şi schimbările care se impun la nivel de mentalitate în ceea ce priveşte abordarea infertilităţii, atât reprezentanţilor societăţii civile, cât şi cadrelor medicale cu competenţe în medicina reproductivă, le revine o importantă misiune, şi anume cea de a iniţia şi implementa campanii de informare şi responsabilizare destinate a facilita accesul la o informare corectă şi pertinentă asupra drepturilor reproductive ale femeilor din România şi a egaliza şansele cuplurilor infertile de a accede la tratamente adecvate ale infertilităţii. Startul a fost dat în acest an de către Asociaţia SOS Infertilitatea care a realizat importante demersuri pentru iniţierea Subrogramului pentru Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer, program de care vor beneficia 800 de cupluri din România, cărora li se vor deconta cheltuielile aferente respectivelor proceduri medicale. Urmează de asemenea alţi paşi importanţi atâat în realizarea unui cadru legislativ referitor la reproducerea umană asistată medical, până acum inexistent, cât şi în ameliorarea politicilor familiale, ambele fiind condiţii fundamentale în stoparea fenomenului îngrijorător al declinului fertilităţii din motive socioeconomice şi al creşterii continue a procentului cuplurilor infertile.

Bibliografie :

• Academia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicţionarul explicativ al limbii române (ediţia a III-a, revăzută şi adăugită), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009
• Antoine, C., 2008, Ghid psihologic pentru sarcină şi maternitate, Editura Trei, Bucureşti
• Betea, L., 2004, Interzicerea avorturilor (1966-1989) ca fapt de memorie socială, în Neculau, A. (coord.), Viaţa cotidiană în communism, Editura Polirom, Iaşi

• Chelcea, S., 2009, Piramida fricilor sociale. Fricile sociale în România – o schiţă psihosociologică, revista „Sociologie românească”.

• Iluţ, P. (coord.), 2007, Dimensiuni ale familiei actuale din România, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
• Popescu, R., 2009, Introducere în sociologia familiei. Famila românească în societatea contemporană, Editura Polirom, Iaşi
• Rusu, V., Dicţionar medical, Editura Medicală, Bucuresti, 2007
• http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/ss5610a1.htm
• http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb68/eb68_ro_nat.pdf
• www.eshre.eu
• http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
• http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Fertility_statistics
• http://infertilitate.com/
• http://www.origyn.ro/
• http://www.prb.org/Articles/2007/newfertilityrates.aspx