Bilant. Zece luni de blog si de campanie.
Infertilitatea este un subiect tabu, o problema ignorata la nivel social-politic in Romania. Ne-am propus sa schimbam, atat cat ne sta in putinta, aceasta stare de fapt. Sa tragem un semnal de alarma si sa luptam pentru drepturile noastre.
Acest blog (si campania pe care o mediatizeaza) a fost lansat pe 13 noiembrie 2008, fiind realizat in regim de voluntariat. O cronologie amanuntita a actiunilor noastre puteti citi aici, in acest articol de sinteza vom relua doar principalele realizari ale acestui prim “sezon” de activitate.
Campania “Infertilitatea este o boala” a primit premiul special pentru responsabilitate sociala in sanatate in cadrul Galei Premiile “Carol Davila” 2009. Blogul ce mediatizeaza campania a avut in aceste prime zece luni peste 25 de pagini cu articole, sute de comentarii si peste 75.000 de cititori. Blogul s-a numarat printre castigatorii RoBlogFest 2009, categoriile, “cel mai bun blog colectiv” si “cel mai popular blog”, si s-a calificat in finala categoriei “Company & Brand Blogs” a Webstock 2009.
In plan politic, principalele actiuni desfasurate in aceasta perioada de catre Grupul de Initiativa “SOS Infertilitatea” au fost urmatoarele:
– Intalniri repetate si inceperea colaborarii in vederea elaborarii proiectului de lege cu dna deputat Sulfina Barbu.
– Intalniri repetate si sprijin pentru cauza infertilitatii din partea dlui dr. Cristian Irimie, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.
– Intalnire la Palatul Cotroceni cu dl. Consilier de Stat Bujor Bogdan Teodoriu, seful Departamentului de Politici Economice si Sociale al Administratiei Prezidentiale, si dl. Consilier prezidential dr. Virgil Paunescu, seful Departamentului de Sanatate Publica din cadrul aceleiasi institutii.
– Petitia colectiva (care in prezent, septembrie 2009, numara cca. 5.000 de semnaturi) a fost trimisa catre numeroase institutii nationale si internationale: Presedintiei Romaniei, dlui Presedinte Traian Basescu; Guvernului Romaniei, Dlui Prim Ministru Emil Boc; Secretariatului General al Guvernului; Compartimentului Social-Sanatate din cadrul Cancelariei Primului Ministru; Ministerului Sanatatii; Casei Nationale de Asigurari de Sanatate; Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale; Ministerului Tineretului; comisiilor de specialitate ale celor doua camere ale Parlamentului.
– Grupul de Initiativa “SOS Infertilitatea” a obtinut sprijin politic pentru viitorul proiect de lege din partea urmatorilor parlamentari: Adrian Tutuianu, Alin Popoviciu, Anca Boagiu, Catalin Croitoru, Daniel Barbulescu, Daniel Geanta, Doina Silistru, Dumitru Oprea, Elena Mitrea, Ioan-Nelu Botis, Iulian Badescu, Iulian Urban, Luminita Iordache, Sever Voinescu, Sonia Draghici, Tudor Ciuhodaru, Valeriu Alecu, Victor Boiangiu.
In plan mediatic, campania “Infertilitatea este o boala” s-a facut vazuta, auzita si citita:
– Radio-TV: emisiuni de impact (stiri, reportaje, talk show, dezbateri, majoritatea la ore de mare audienta) la ProTV, TVR1, AlfaTV Pitesti, Radio Romania Actualitati, ArgesTV, Deutsche Welle, B1TV.
– Presa scrisa – articole in cotidiene si periodice, centrale si regionale, precum: Adevarul, Evenimentul Zilei, Cuvantul Libertatii (Craiova), Monitorul de Sibiu, Gazeta de Sud, Observator de Constanta, Foaia Transilvana, Monitorul de Suceava, Opinia (Buzau), Ziarul de Vrancea, Ziua, Viata medicala, Revista Tabu s.a.
– Online: realitatea.net, stirileprotv.ro, antena3.ro, europafm.ro, hotnews.ro, ziare.com, mediafax.ro, desprecopii.com, eva.ro, allpress.ro, babyonline.ro, atitudinea.ro, sanatateatv.ro, info-sanatate.ro, medicalmanager.ro, informatiamedicala.ro, sfatulmedicului.ro, newsreport.ro, severpress.ro, stiri.kappa.ro, topsanatate.ro, superbebe.ro, infopro.ro, gandul.ro, romanialibera.ro s.a.
Dupa doar zece luni, lupta noastra a capatat o asemenea amploare, incat grupul de initiativa a decis sa se constituie in Asociatia “SOS Infertilitatea”, iar blogul existent pana in prezent pe o platforma gratuita se muta pe un domeniu propriu: www.infertilitate.com, unde vom avea si un forum.
Le multumim tuturor celor care, alaturi de nucleul permanent al campaniei, au adus punctual contributii esentiale: articole pentru blog sau intermedieri de articole in presa, participari la intalniri, trimitere de mesaje etc. Speram sa continuam sa atragem voluntari, care sa vina cu idei si energie pentru continuarea acestei campanii.
Asociatia SOS Infertilitatea, infertilitate / hipofertilitate, reproducere umana asistata medical
Felicitari. Si pentru ce ati facut deja si pentru ce va pregatiti sa faceti. E birocratica tare constituirea unei ong, ma bucur ca ati reusit. Sa fie intr-un ceas bun si sa va atingeti obiectivele.