Nu ne propunem sa smulgem lacrimi. Nu alergam dupa rating sau admiratori. Vrem doar sa vorbim despre aceasta realitate din viata foarte multor romani: neputinta de a avea un copil. “Neputinta” neinsemnand impotenta – simtim nevoia sa precizam, pentru ca, din pacate, aceasta este o conceptie curenta, chiar printre oameni care au mai mult decat bacalaureatul la baza. Infertilitatea este o neputinta in sensul de boala, putand avea cauze anatomice, genetice, infectioase, imunologice, toxice, endocrine sau cauze necunoscute, inexplicabile. Precizam ca, in ciuda unei perceptii comune, nu doar femeile sunt afectate de aceste cauze, ci la nivel european se estimeaza ca in mai mult de o treime dintre cazurile de infertilitate factorul masculin este cel responsabil.
Infertilitatea este, in foarte multe cazuri, o boala vindecabila. Tratamentul este insa lung, greu si costisitor. O procedura de tip fertilizare in vitro reprezinta o experienta dificila pentru un cuplu, in plan fizic si mai ales psihic, care se accentueaza dramatic atunci cand la aceste dificultati se adauga un obstacol insurmontabil de ordin financiar. Posibilitatea de a avea un copil nu trebuie insa sa reprezinte un lux, nu trebuie sa fie conditionata de restrictii financiare - de aceea am initiat aceasta pagina web, pentru a trage un semnal de alarma asupra acestei probleme.
Pentru a ii face sa inteleaga si pe cei care au sansa de a nu avea probleme de fertilitate ceea ce inseamna lupta cu aceasta boala, am creat aceasta pagina de marturii, de istorii personale. Cum spuneam la inceput, nu cautam sa cream un subiect lacrimogen sau sa obtinem audienta. Vrem doar sa incercam sa aducem un subiect dureros pe agenda publica si, poate, sa modificam ceva in privirea de care au parte de obicei cuplurile infertile. Infertilitatea trebuie sa inceteze sa fie un subiect tabu in Romania.
Aici oferim cuplurilor care se confrunta ori s-au confruntat cu probleme de fertilitate posibilitatea de a isi spune povestea (puteti folosi pseudonime). Scopul acestor marturii este INFORMAREA.
Redam pe pagina o selectiune din testimonialele prezente la comentarii:
Felicia:
Povestea noastra este asemanatoare cu a multor cupluri care se confrunta cu aceasta boala. Suntem un cuplu tanar (30, respectiv 33 de ani), cu o casnicie fericita, despre care cunoscutii zic: nu le mai lipseste decat un copil. […]
Infertilitatea iti afecteaza toate aspectele vietii. Un simplu drum la magazin poate deveni un chin emotional (vezi un copil dragalas si iti spui ca ar fi putut fi al tau… intalnesti un vecin binevoitor care te priveste cu subintels: “cand va vad cu un pui de om de mana?”… multe se pot intampla pe drumul scurt pana la magazin!).
Sa programezi vizitele medicale in timp ce trebuie sa faci fata unui job solicitant, sa iti pastrezi zilele de concediu pentru atunci cand trebuie sa mergi la medic si nu stii cat vei sta la coada la usa cabinetelor… Sa faci dragoste la comanda…sa te intrebi daca va mai fi vreodata la fel ca inainte… Sa planifici concediul in functie de tratamente, atunci cand “administrezi finantele” sa nu uiti sa aloci o parte importanta cheltuielilor medicale… – toate acestea si multe altele pot fi foarte dificile.
Infertilitatea intra adanc in suflet, amenintand unele dintre cele mai dragi visuri, asteptari, credinte. Iti simti inima zdrobita, te simti “incomplet”. Credinta poate fi pusa la grea incercare, iar optimismul, greu de pastrat. Zilnic trebuie sa faci fata sentimentului de izolare, de multe ori esti cuprins de manie, invidie, depresie, si aceste sentimente pe care incerci sa le inlaturi, dar nu reusesti intotdeauna, fac stima fata de sine sa scada tot mai mult….
Dupa fiecare esec, iti recompui din ramasite intreaga fiinta, nu stii de unde, dar gasesti puterea de a merge inainte, cu speranta ca poate candva copilul mult asteptat iti va fi daruit…
Felix:
Si noi facem parte dintre cuplurile infertile. Am facut doua inseminari, din pacate nereusite! Din cauza spermogramei nu tocmai bune a sotului meu, probabil vom apela in curand la FIV.
Pe langa tot traumatismul psihic indus de infertilitate, analize, cozi pe la doctori (sunt foarte multe cupluri cu probleme, cine este interesat poate merge la clinicile si spitalele care fac FIV si IA), apare si problema finantarii procedurilor si tratamentului! Unele cupluri isi permit, altele trebuie sa faca diverse credite! Noi romanii, din pacate, suntem doar cu numele in Comunitatea Europeana. Pentru cresterea natalitatii, alte tari comunitare suporta o parte din finantarea procedurilor, la noi nu se suporta ABSOLUT NIMIC! Si asta doare al naibii de tare pentru ca nu ne este permis sa tinem la piept copilul pe care ni-l dorim cu inversunare! Speram din suflet sa ne auda cineva strigatul de disperare, dar…
Kora:
Sunt una dintre femeile pentru care singura sansa de a avea un copil este FIV. Am facut pana acum 4 FIV-uri, nereusite din pacate… Suntem casatoriti de 2 ani si jumatate si in loc ca banii pe care ii strangem sa ii folosim pentru a ne cumpara un cuibusor al nostru candva, noi trebuie sa ii cheltuim pe tratamente, analize si fertilizari in vitro, dar oricum nu ne ajung si fara ajutorul financiar de la parintii mei nu as fi avut cum sa fac cele 4 FIV-uri… Nu am reusit, nu stiu inca sigur ce voi face de acum incolo. Poate am sa mai incerc o data si in paralel am sa incep sa fac dosarul cu actele necesare adoptiei… O multime de medicamente de care avem nevoie nici macar nu se gasesc in Romania si numai cu relatii, rude si o multime de bani poate reusim, unele dintre noi, sa le facem rost din alte tari. Sper ca sa beneficiem si noi, cuplurile cu probleme de infertilitate, cat mai curand de ajutor din partea statului. Nu dorim decat un copilas pe care sa il crestem cu toata dragostea, sa ii oferim o educatie buna si cat mai corecta. Nu numai ca ar spori natalitatea, dar poate ca am avea si viitori oameni de calitate care la randul lor ar face ceva util pentru tara noastra. Nu cerem mila, dar nici bataia de joc care este acum privind costul medicamentelor necesare unei fertilizari in vitro nu poate ramane asa la nesfarsit. Vrem sa fim la fel ca si cetatenii tarilor civilizate? Pai atunci sa luam exemplul lor!
Daria:
Sunt o ex-neinteleasa, care credeam ca e usor sa devii mama, credeam ca important e sa ai unde sa cresti si sa educi un suflet.
Insa cand minunea nu se mai intampla si trec anii, cand toata lumea reusea doar eu nu, cand toata lumea te intreaba tu de ce nu vrei sa ramai gravida, cand singurul lucru pentru care te trezesti e dorinta de a deveni mama, acest gand e singurul care te tine in viata, totul devine o lupta, o lupta cu cei care te cunosc, cu cei care ar trebui sa-ti dea raspunsuri, dar mai ales cu timpul!!!
Pentru unele femei, sa devii mama e o povara, pentru altele e un lucru cat se poate de natural, insa pentru foarte multe femei acest lucru devine imposibil din cauza lipsei de bani. Incredibil ca un vis atat de normal sa fie conditionat de sume enorme, de ordinul a mii de euro!
Sunt alaturi de voi in acesta lupta! Sper ca legislatia din Romania sa i se alinieze celei UE in ceea ce priveste FIV/IA, dar mai ales ca birocratia ce impanzeste toata tara sa nu mai fie un impediment in plus!
Tamamryllis:
Povestea noastra… Tineri (29, respectiv 31 de ani), incercam de doi ani sa concepem un copil. […]
Dupa diagnosticul pus in urma laparoscopiei am plans pana nu am mai avut lacrimi. Practic mi s-a luat si colacul care ma tinea la suprafata: speranta! Asta pentru ca nu mai pot spera niciodata ca poate luna asta o sa fie luna cea mare!
Imi e foarte greu sa ma uit la prietena mea care este insarcinata, nu ii pot privi burta, ma uit doar in ochii ei, pentru ca in caz contrar simt ca imi vine sa plang… si nu este invidie! E un sentiment pe care orice femeie in situatia mea il poate avea! Imi e foarte greu sa raspund la intrebarea “Voi cand faceti un copil?” Am ajuns sa ma port urat cu persoanele in cauza, sa par o ciudata! Imi e foarte greu sa ma uit la o gravida fara sa ma gandesc: de ce eu? Ea de ce poate si eu nu?
Nimeni (in afara sotului si a prietenelor de suferinta intalnite pe forum), nu ma intelege in adevaratul sens al cuvantului! Recunosc ca pana sa ma confrunt cu dificultatea asta, infertilitatea nu mi se parea o mare problema! Oricum, fara sa exagerez, ma simt ca o persoana cu handicap! Un handicap care nu se vede!
Singurul aspect pozitiv este ca nu fac parte din categoria persoanelor care fac un imprumut pt a face un FIV. Fac cu greu fata factorului emotional si nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa mai am si problema banilor! Dar ma gandesc daca nu iese primul fiv, al doilea, voi mai avea oare resurse financiare pentru a continua?
Meritam sa fim tratati cu respect, asa cum sunt tratate toate fiintele intr-un stat civilizat! Nu ne putem alinia la cerintele Uniunii Europene decat in ceea ce priveste obligatiile! Trebuie sa avem si garantia respectarii unor drepturi! Speram sa ne auda cineva!
Bianca:
Da, avem nevoie de o abordare sincera a acestui subiect. La noi, la romani, e o rusine sa nu poti avea copii, esti catalogata ca stearpa iar comentariile rautacioase, inclusiv din partea familiei, nu mai contenesc. Am suferit ani de zile de stigmatul ‘femeii sterpe’ iar pe mine infertilitatea m-a afectat mai mult psihic decat fizic. Indur orice tratament, orice analize, oricat de dureroase ar fi, dar va implor sa opriti aluziile caci acestea sunt mai dureroase ca o operatie laparoscopica fara anestezie!
Am trecut prin experienta unui FIV si recunosc ca suntem printre putinii fericit ce au reusit de la prima incercare. Dar, din toata familia asta mare a noastra (si eu si sotul suntem cate patru copii la parinti), doar doua persoane stiu cum am ramas insarcinata! Mi-e frica de ce comentarii ar putea sa mai apara, iar psihicul meu e prea fragil!
Ce sa mai spunem de suportul statului roman care e absolul nul! Atata timp cat nu vom vorbi deschis despre infertilitate, nici autoritatile nu vor recunoste gravitatea si importanta luarii unor masuri.
Elena:
Dorinta noastra de a avea un copil e atat de mare incat reusesti sa te aduni si sa o iei de la capat, iar acum astept cu nerabdare rezultatul celui de al doilea FIV. Sper sa fie rezultatul dorit si tot acest calvar sa se sfarseasca. Pot spune ca ne numaram printre cei norocosi ca am reusit sa facem o fertilizare in vitro chiar daca am facut un credit pentru asta si ca am reusit sa o facem si pe a doua, e drept ca tot cu un credit la banca. Nu mi se pare corect ca atata timp cat muncesc si platesc la stat asigurari sociale sa nu beneficiez de ele atunci cand AM NEVOIE. Le platim pentru a beneficia de ele atunci cand suntem bolnavi. Infertilitatea e boala noastra si nu e corect ca noi sa nu beneficiem de asigurarile pentru care platim. […]
Dorinta noastra de a avea copilul nostru nu este un moft, desi multi cred asta.
Si eu am dreptul sa simt cum creste in mine o fiinta si eu am dreptul sa traiesc bucuria unei nasteri. Am dreptul sa ma simt femeie.
Ana-Domnica :
Pentru noi, cele care ne luptam pentru a avea copii, drumul pana la realizarea visului pare si chiar este un drum de Sisif. Bolovanul pe care trebuie sa-l urcam tocmai in varf de munte nu isi are greutatea doar in boala infertilitatii, ci si in lipsa sprijinului atat afectiv, cat si financiar. Suntem cetateni ai unei tari careia nu vrea sa-i pese de durerea noastra, o ignora. Durerea insa exista! Astazi ne afecteaza pe noi, maine va afecta o tara intreaga din cauza scaderii natalitatii, care si asa este la pamant. O tara care nu-si sprijina cetatenii atunci cand acestia doresc popularea ei cum o putem numi? Dar tara suntem si noi, noi toti, noi toate. Si ridicam astazi glasul, inaltam plansul nostru pana pe culmile muntelui: VA RUGAM, AUZITI DUREREA NOASTRA! VA RUGAM, FITI ALATURI DE NOI! VA RUGAM SA NE SPRIJINITI!
.
Puteti citi comentariile / testimonialele in intregime mai jos (sunt mai multe pagini, apasati pe “older comments”).
[Un articol despre prejudecatile cu care se confrunta cuplurile infertile puteti citi aici.
Cititi si "un fel de credo"]
sunt si eu alaturi de voi…sa va ajute dumnezeu pe cei care inca nu va bucurati de ganguritul unui copilas, eu am un baietel de 1 an si jumatate si anul asta fac 30ani iar sotul face peste 2 saptamani 34. La baiat nu au fost probleme, speram si pe viitor sa nu fie pentru peste vreo 2 ani ne mai dorim o fetita….doamne ajuta tuturor
Va sustin si eu
Mult succes şi putere de a lupta împotriva acestei cumplite boli!
Tata este infiat de sora tatalui sau natural, pentru ca aceasta nu a putut sa faca copii. Si-a dorit toata viata acest lucru…. si… in final l-a infiat pe tata la 25 de ani. Imi amintesc, de cand eram mica, cum bunica mea isi revarsa toata dragostea asupra noastra, a mea si a fratelui meu. Ulterior, cand am nascut eu baietelul se uita la el, ca la lumina zilei, il considera Soare!
Asa ca… sunt alaturi de voi dragii mei, va sustin si va doresc mult scucces, multa rabdare su putere!
Subscriu si eu !Luptati impotriva sistemului si a mentalitatii din Romania,daca nu ai copil esti privit ca un paria!
Sa luptati ca lupta va va fi rasplatita!Un copil este o minune!
Am mai scris pe blog despre mine si problema mea, urmez o terapie la IVI Barcelona si sa nu credeti ca in strainatate e mai usor, dar am incredere ca voi reusi !
Citesc zilnic acest blog si azi am ramas cutremurata de povestea cu sinuciderea de pe prima pagina: Dumnezeu sa o ierte !
Am fost mereu de convingerea ca a merge si la psiholog in aceasta perioada e de mare ajutor, pe mine si pe sotul meu ne-a ajutat .
Nu ezitati sa cereti ajutorul! A merge la psiholog NU e o rusine!!!
Mult succes şi putere de a lupta împotriva acestei cumplite boli!
Buna,ma numesc Sorin am 35 ani ,sotia 34 .De 12 ani incercam sa avem un copil si inca nu am reusit.Pana acum 4 sarcini pierdute ,una extrauterina ,endometrioza ,multe lacrimi,teste de sarcina nenumarate,zeci de medici,medicamente din strainatate,consultatii in Oradea,Cluj,Debrecen(Ungaria),deocamdata nimic.Neputinta,rusine,handicap,durere.DUMNEZEU sa ne ajute pe toti care NE DORIM UN COPIL,chiar daca statul Roman nu ne ajuta(de 15 ani platim impozite si taxe si nu vrem sa emigram chiar daca am studii superioare si matur in tara nu plec sa imi adun bani pentru tratamente pentru ca -ROMANIA TE IUBESC.
Pe 23 Aprilie s-a nascut Luca Geo Ionut Samoila, un copil sanatos si vioi. Acum avem 3 luni, gangurim, o certam pe mami daca nu e prin preajma, zambim imaginii din oglinda.
Mami e fericita chiar daca simptomele menopauzei precoce au revenit si tratamentul va reincepe curand.
Mesajul meu este unul singur: SPERATI si nu va pierdeti increderea. Nu conteaza cum vine copilul, natural, invitro, adoptat…nu conteaza cate eforturi depui…bucuria de a fi parinte si implinirea nu o poate inlocui nimic altceva.
Acum cateva zile am intalnit o fosta colega de liceu care in final dupa 6 ani de incercari a adoptat un copil…e fericita iar sora sa geamana se chinuie deja de 2 ani cu tratamente si se pare ca va ajunge la aceeasi solutie.
Mult succes!
Multe felicitari, Maria! Esti, intr-adevar, o mare norocoasa! Sa te bucuri de Luca, numai bine!:)
Aveam uneori senzatia ca numai eu sunt in situatia de a nu putea avea copii si ca singura nu voi putea face nimic. Dar impreuna,noi, toate cuplurile care avem probleme trebuie sa facem ceva. Eu si sotul meu ne dorim foarte mult un copil insa eu nu am ovulatie din cauza unor probleme cu hipofiza. Din fericire ovulatia se poate induce prin tratament,si chiar am incercat de doua ori, insa fara nici un rezultat. Eu lucrez in invatamant iar sotul la patron iar salariile noastre sunt modeste. Aceste doua incercari ne-au destabilizat total din punct de vedere financiar. Pe langa asta avem de achitat o rata la banca pentru un apartament. De curand mi s-a spus ca ar trebui sa fac FIV in Ungaria insa avand in vedere situatia financiara nici nu pot sa visez la asa ceva. In fiecare zi ma intreb de ce tocmai eu nu pot sa am un copil si stiu ca gresesc in fata lui Dumnezeu prin aceasta intrebare dar dorinta de avea un copil este IMENSA. Statul roman este total insensibil la problema acestor cupluri si se mai mira ca scade natalitatea. In fiecare an, la scoala un de lucrez, scade numarul de copii.In Franta, Germania, Ungaria cuplurile cu probleme sunt ajutate de catre stat pe cand la noi nici medicamentele care te-ar putea ajuta sa ai un copil nu se afla pe lista de medicamente compensate.
Este foarte dureros sa vezi cupluri de varsta ta iesind in parc cu copiii, este foarte dureros sa fii mereu intrebat cand vei avea un copil si tu stii ce probleme ai. Chiar si mama mea care a ramas foarte usor insarcinata cu mine spune ca deja am transformat dorinta de avea un copil intr-o obsesie. Da, este o obsesie, dar oare gresesc ?
Doresc succes tuturor cuplurilor care isi doresc un copil si sper ca strigatul nostru de ajutor sa fie auzit de cine trebuie.
Va sustin cu tot sufletul.
Salut, am si eu peste 3 luni 27 de ani, sotul are 30…de un an si jumatate ne chinuim sa avem un zambet…un planset in casa…altul decat al nostru de durere… pt ca nu avem alta solutie decat pe cale artificiala…cu toate ca avem amandoi cate o boala cronica incurabila (ar complica o sarcina dar nu atat de mult incat sa fie contraindicata proceerea, sunt in stare 9 luni sa stau la pat) ne dorim din tot sufletul sa avem un sufletel al nostru…am mers si in Ungaria, am luat tot felul de medicamente atat naturiste cat si hormonale si tot nimic…atatea teste ba de ovulatie, ba de sarcina ca sa ni se spuna incercati prin fertilizare sau inseminare…cea mai plauzibila varianta fiind FIV care nu e mai putin de 2500 Euro…bine ca din cele 3 venituri de toata mizeria care le avem, mai bine de jumate din ele merg la stat, ca sa nu ni se deconteze absolut nimic…sincer noi am si abandonat ideea de a mai avea copil…acum speram intr-un miracol la Cel de Sus…doar atat ne-a mai ramas, Speranta…Noi, toti care suntem in aceeasi situatie ne dorim si nu primim…pt alte vile si masini de lux a bugetarilor sunt destule venituri…
eu si sotul meu suntem impreuna de 10 ani.ne dorim foarte mult un copil,dar din pacate amandoi avem probleme.eu trompele infundate si sotul cu motilitatea.ca o ironie a sortii toate prietenele si cunostintele noastre au copii sau urmeaza sa aduca pe lume un copil.locuim in cipru .si dupa lungi si costisitoare tratamente am aflat ca pot face fiv la spital aici ,gratuit.datorita asigurarilor medicale.inca mai am o speranta.suntem alaturi de voi si va multumim ca incercati sa faceti ceva si in romania pt a ajuta cuplurile care nu au posibilitati
Noi facem parte din categoria cuplurilor cu infertilitate din cauze necunoscute. Eu am 30 de ani si sotul 32. De 8 ani ne luptam cu aceasta boala,am facut si noi o groaza de analize,monitorizari,histeroscopie,histerosalpingografie,electrocauterizare a unei rani pe col,o inseminare nereusita si un FIV reusit, dar nu pana la capat.
Ziua in care am primit prin telefon rezultatul beta HCG-ului a fost cea mai fericita din viata noastra.Au urmat 19 saptamani de vis,in care purtam bluzele si rochiile de graviduta cu o mandrie imensa si in care mergeam periodic la biserica pt. a-i multumi Domnului ca s-a indurat de mine si mi-a daruit cel mai de pret cadou.Sotul meu era in culmea fericirii,a dat petrecere si a anuntat toata familia si toti prietenii ca in sfarsit va fi tatic.M-a rasfatat mult si toata familia s-a implicat in treburile gospodaresti astfel ca eu sa stau cat mai mult in pat si sa protejez minunea cea pretioasa,bulgarasul de aur din pantecul meu.
Dar toate eforturile au fost in zadar.
Intr-o zi de joi,3 sept 2009 au inceput niste dureri usoare in abdomenul inferior si cand am vazut ca nu cedeaza cu nospa in jumatate de ora m-am hotarat sa merg la spital.Cand am ajuns acolo verdictul a fost sec: iminenta de avort si m-au internat.Nu se mai putea face nimic pt.bebelusul meu pt. ca punga era coborata in vagin,colul sra aproape inexistent. Sambata dimineata,vorbeam la tel cu sora mea mai mica care era insarcinata in 9 luni si s-a internat imediat dupa mine si a nascut a doua zi o splendoare de fetita de 3,900 gr pe nume Bianca.In timp ce vb cu ea am stranutat si mi s-a rupt apa.Atunci am stiut ca totul s-a terminat.Simteam ca Dumnezeu m-a parasit, cu toate ca eu am sperat pana in ultima clipa si m-am rugat din suflet sa aiba grija de bebelusul meu pe care tot el mi-l daruise.Adormisem cu carticica de rugaciuni in mana cu o seara inainte si cu lacrimile pe obraz,dar n-a fost sa fie.
Voi sari peste partea cu chiuretajul iminent care nu m-a durut fizic deloc fara sa-mi fi facut vreun fel de anestezie pt. ca eram in stare de soc.
Dupa chiuretaj am cerut sa vad copilul…era mult mai mare decat mi-l imaginasem eu,avea unghii,sprancene conturate,era lung si slab si era baiat,ce-si dorea sotul meu.
Am plans pe el si am strigat cat am putut pana am lesinat si m-au luat asistentele sa ma duca in salon.
Pe hol era sotul meu,venise deja,ne-am luat in brate si am plans mult,plang si acum cand va povestesc.
Au trecut 4 luni si de cate ori inchid ochii il vad,asa mic si neajutorat.
Dar am inceput deja sa-mi fac planuri pentru urmatorul FIV si tot sper ca intr-o buna zi voi tine si eu la piept o mica minune.
Suferim enorm dar speranta ne ajuta sa mergem mai departe,poate ingerashul meu i-mi trimite de acolo din cer un fratior sau o surioara care sa-mi mai aline dorul de el.
Va scriu cu o rugaminte. stiu ca aveti lucruri mai importante de facut, dar incerc. sunt reporter si lucrez la un documentar despre inferitilitate.rugamintea este daca ati vrea sa-mi impartasiti experientele dvs in incercarea (incercarile)de a avea un copil. asta ar insemna sa ne intilnim si sa stam de vorba. o sa fie un interviu inregistrat, pt ca documentarul e pt Radio Romania Actualitati.
nu e necesar sa folosesc numele. cred ca e greu sa vorbesti despre asta, dar cred ca poate ajuta, mai ales in conditiile in care se tot fac demersuri pt suportarea cheltuielilor tratamentelor de catre stat.
multumesc
Liliana, o sa iti scriem, suntem interesati de mediatizare, nu ezitam sa vorbim despre infertilitate daca asa ne putem face auziti si putem schimba ceva in Romania in acest domeniu. De alfel, daca te uiti la rubrica “blogroll”, in meniul din dreapta mai jos, am avut multe interventii la radio (pe langa tv, presa scrisa, internet). Iti scriem pe mail, multumim!
offff..de cate ori deschid aceasta rubrica imi vine sa plang de duerere.. caci si noi suntem unul din acele cupluri…cred ca in trei ani am cheltuit peste 4000 E pana acum, pentru tratamente investigatii drumuri dct..operatie..etc..dar calvarul nu s-a terminat..caci din aprilie o voi lua de la capat:
operatie de scoaterea trompelor definitiv, apoi analize ce vor costa peste 1000E si apoi FIV, deci un total de inca 5000 E.
si numai bunul Dumnezeu stie daca vom reusi…
e greu, f greu cu acesta boala numita INFERTILITATE….nu dorim la nimeni sa stie ce inseamna… cate lacrimi au curs pe fata noastra…greu de spus…iar povestea inca nu s-a terminat…
… imi poate spune cineva daca se mai aude ceva legat de primul FIV gratuit?….
Myramar, am scris chiar ieri despre asta, e pe prima pagina: http://infertilitate.com/2010/03/18/raspunsul-ms-referitor-la-programul-fiv/
Noi facem tot ce tine de noi, dupa cumse vede. Dar nu totul tine de noi.