Mult mai mult decat inca un website. Implicare si ACTIUNE colectiva, empatie si SPRIJIN concret!

Archive for May, 2010

Dl. Cristian Irimie, Secretar de Stat in Ministerul Sanatatii, a acordat ieri un interviu pentru RealitateaTV, unde, printre alte subiecte de dureroasa si trista actualitate (infectiile intraspitalicesti, exodul medicilor, spitale in pragul falimentului, …), este abordat si subiectul legii privind reproducerea umana asistata medical:

REALITATEA.NET: Legea pentru fertilizare in vitro în ce stadiu mai este?
.

C. Irimie: Legea este în discuţie la Parlamentul României, există un grup de lucru în care sunt cooptaţi şi specialişti din MS, se lucrează acum la un proiect de lege care va fi introdus în Parlament cât de curând şi cred că va ieşi o lege bună. Multe spitale de stat au închise secţiile de profil de anul trecut, iar cererea de FIV a crescut la privat. Spitalele sunt închise pentru că nu îndeplinesc condiţiile, dar şi la stat şi la privat, tot se plăteşte, dar cei de la stat nu îndeplineau condiţiile pe care trebuie să le respecte.

.

Transcrierea integrala a interviului o puteti citi aici.

Va reamintim ca initierea in Romania a unui cadru legislativ privitor la reproducerea umana asistata medical este unul din obiectivele pentru care Asociatia “SOS Infertilitatea” militeaza de doi ani – si iata ca nu in van. In weekend-ul trecut, o delegatie a Asociatiei a participat la o noua sedinta de lucru pe marginea proiectului de lege RUAM la sediul Comisiei de Sanatate a Camerei Deputatilor, sub coordonarea dnei deputat Mihaela Sandru. Proiectul de lege este in stadiu final si, asa cum se declara si in interviu, va fi introdus in curand in procesul legislativ.

Asociatia “SOS Infertilitatea” este in selectia finala a Galei Societatii Civile, la categoriile “Sanatate” si “Buget -, eficienta +”. In cadrul festivitatii de acordare a premiilor Galei Societatii Civile 2010, care a avut loc la Ateneul Roman, au fost premiate proiectele castigatoare ale editiei a VIII-a.

Printre personalitatile care au anuntat castigatorii premiilor pe sectiuni se numara: Aurora Liiceanu – Educatie si cercetare, Mircea Toma – Arta si cultura, Marian Voicu – Apararea drepturilor individuale si colective, Ionut Sibian – Comportament civic si participare publica, Val Vilcu – Sanatate, Andreea Marin Banica – Servicii sociale pentru categorii defavorizate, Cosmin Alexandru – Protectia mediului, Corina Alexandrina Gatej – Dezvoltare economica si sociala, Catalin Stefanescu – Buget -/ Eficienta +, Dumitru Sandu - Marele Premiu.

La eveniment au participat, alaturi de reprezentantii sectorului non-profit, reprezentanti din sectorul privat – companii romanesti, initiatoarele programelor de responsabilitate sociala, reprezentanti ai administratiei  publice centrale – potentialii parteneri ai organizatiilor neguvernamentale in proiectele pe care le implementeaza, oameni care activeaza in mediul politic, lideri de opinie si personalitati recunoscute in diferite domenii de activitate si reprezentanti mass-media.

.

Ca de obicei, participarea la evenimente de acest tip reprezinta pentru “SOS Infertilitatea” un excelent prilej de networkig,  awareness & advocacy pentru cauza luptei cu infertilitatea.

Lista castigatorilor Galei Societatii Civile poate fi consultata aici.

Fertility Europe, asociatia care regrupeaza organizatiile de fertilitate din Europa, organizeaza Special Families Campaign, cu ocazia Congresului ESHRE (European Society of Human Reproduction and Embryology) de la Roma. Asociatia “SOS Infertilitatea”, membru-candidat al Fertility Europe, se implica in acest proiect paneuropean, lansand in Romania Campania Familiile Sperantei, care isi doreste sa puna in evidenta importanta notiunii de familie, sa transmita un mesaj de speranta pentru ceilalti si sa reliefeze faptul ca exista multe moduri in care o familie se poate implini.

Fotografii ale familiilor care au luptat sau continua sa lupte cu infertilitatea din diverse tari europene, insotite de un scurt mesaj, vor fi publicate in format de carte postala si vor fi expuse si distribuite la Congresul ESHRE, care va avea loc la Roma la sfarsitul lui iunie 2010. La acest eveniment vor fi prezenti peste 8000 de participanti din toata Europa, este important ca si “povestea” familiilor sperantei din Romania sa fie spusa.

Daca doriti sa va implicati, va rugam sa ne trimiteti un scurt mesaj si o fotografie cu familia voastra. Familia poate fi un cuplu – tu si el/ea, voi si copiii vostri (conceputi natural, cu ajutorul tehnicilor de reproducere asistata, adoptati, …) sau chiar voi si animaluţele voastre.  Pentru ca respectam confidentialitatea, puteti trimite o fotografie in care feţele nu se disting (dar fotografia trebuie sa fie de buna calitate si sa transmita un mesaj, totusi)  sau chiar o imagine reprezentand amprentele mainilor voastre.

Mesajul trebuie sa fie o scurta explicatie (maximum 300 de semne) care sa arate de ce familia voastra este speciala. Un exemplu de mesaj de la colegii nostri finlandezi:

Suntem o familie formata din doi membri. Eu si sotul meu am asteptat barza timp de opt ani. Nu a venit, insa ne-a fost daruita multa iubire. Anna & Juha from Finland.

Sau un alt mesaj din Olanda:

Am luptat sase ani pentru a obtine o sarcina. Fiica noastra are acum trei ani si este dovada ca a meritat sa nu ne pierdem speranta. Kate & Jonas & Grace.

Un alt exemplu de la colegii nostri bulgari:

Suntem un cuplu care incearca de doi ani sa aiba un copil. Continuam tratamentele si suntem convinsi ca in curand se va intampla minunea. Stela & Viktor, Bulgaria.

Dupa cum vedeti, mesajul este simplu iar ansamblul lor simbolic. Va rugam sa ne scrieti la contact@infertilitate.com, trimitandu-ne un scurt mesaj despre familia voastra, insotit de o fotografie (conform instructiunilor de mai sus – poate fi o fotografie neexplicita). Va multumim!

Duminica, 30 mai, este Ziua Parintilor de Ingeri, care va fi celebrata simultan, la 17:30,  in 19 orase din Romania si nu numai, prin aprinderea de lumanari si inaltarea de baloane colorate catre cer.

Sub coordoonarea Organizatiei EMMA, al carei presedinte este Bianca Brad, se va marca un moment de reculegere in amintirea copiilor pe care i-am fi putut avea alaturi de noi, daca viata ar fi fost mai dreapta. Din pacate, si multi dintre membrii si simpatizantii Asociatiei “SOS Infertilitatea” au motive sa participe la aceasta ceremonie.

Amanunte concrete despre organizarea evenimentului puteti afla din videoanuntul urmator:

.

Odihniti-va in pace, ingerasi! Mami si tati nu va vor uita niciodata!

Asociatia “SOS Infertilitatea” a participat la Gala Medica, organizata de Colegiul Medicilor, la categoria “ONG-uri de sanatate”.

Gala in sine a avut loc aseara la Teatrul Odeon si am avut surpriza ca Asociatia noastra sa fie nominalizata, o reprezentanta a noastra a urcat pe scena pentru a primi diploma, ceea ce constituie pentru noi o indeplinire a obiectivului propus: sutele de persoane prezente – personalitati din lumea medicala, din sfera asociativa, din presa medicala etc. – au aflat de existenta noastra si a cauzei pentru care luptam.

De asemenea, acest tip de manifestari constituie pentru noi un excelent prilej de a ne crea o retea, de a comunica la nivel informal cu factorii de decizie din domeniu. Putem spune ca in ultimii doi ani am fost omniprezenti, nu am ratat mai nimic  dintre evenimentele societatii civile pe “nisa” noastra, dupa cum puteti vedea pe pagina “premii si participari”. Aceaste participari constante contribuie la cresterea “brand”-ului SOS Infertilitatea, ne aduc – fara investitii bugetare, aspect esential pentru noi – notorietate si recunoastere, de care avem nevoie in lupta noastra.

Multumim tuturor celor care ne sustin!

Ministerul Sanatatii a oferit in presa precizari privind programul FIV. Desi se alocase un buget de 500.000 € iar la inceputul anului dl. ministru Attila Cseke declara ca programul FIV este una din prioritatile Ministerului Sanatatii in 2010, iata ca realitatea de peste cateva luni arata altceva: programul nu va fi implementat in acest an.

La nivel naţional, în ultimii ani a crescut cu aproximativ 2-3% proporţia cuplurilor care apelează la reproducerea asistată. Programul Naţional de Fertilizare, care trebuia să înceapă de luna aceasta şi care oferea şansa de a avea copii unui număr de 250 de cupluri, s-a amânat pentru anul viitor.

Rata de fertilitate a populaţiei din ţara noastră a scăzut în ultimii ani, astfel încât tot mai mulţi români apelează la procedurile de reproducere asistată, cum este fertilizarea in vitro. Potrivit statisticilor, unul din cinci cupluri suferă de infertilitate.

Este timpul ca infertilitatea să fie recunoscută de către autorităţi ca o problemă medicală ce produce suferinţă şi care necesită compensare. Este corect ca şi pacienţii români să aibă acces gratuit la tratamente medicale dovedite utile”, declara profesorul doctor Adrian Streinu-Cercel anul trecut, când se puneau bazele Programului Naţional de Fertilizare.

Programul trebuia să fie pus la punct şi să înceapă din această lună, însă „nu s-a putut materializa şi a rămas la nivel de intenţie, urmând să fie concretizat anul viitor”, a precizat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Puteti citi articolul integral in Adevarul.

Asociatia “SOS Infertilitatea”, care a facut tot ce a tinut de ea in aceasta campanie, regreta ca aceasta promisiune ferma facuta  de catre Ministerul Sanatatii cuplurilor infertile din Romania nu a fost onorata, insa anunta este mai motivata decat oricand sa continue aceasta lupta.

Spre deosebire de zilele anterioare, voluntarii nostri (si ai celorlate organizatii) de duminica, ultima zi a ONGFest, au fost departe de a avea parte de conditii optime – a plouat. A plouat mult, tare si peste tot. Inclusiv in corturi, peste hartiutzele noastre pregatite cu grija. Inutil sa precizam, nu avem fotografii din aceasta ultima zi, voluntarii au fost prea ocupati sa salveze de la potop ceea ce se putea salva – propriile persoane si documentele. Ilustram insa acest articol cu cateva fotografii de sambata dupa-amiaza:

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Per ansamblu, evenimentul a fost insa o reusita.  Am participat la ONGFest, deci “existam” in societatea civila romaneasca. Am intrat in contact cu alte asociatii, probabil vom reusi sa concretizam si niste parteneriate. Am reusit sa atragem la fata locului cateva noi directionari a 2% din impozitul pe venit (nu multe – concurenta era mare, tot pe publicul nostru tinta trebuie sa contam, intre o asociatie care lupta pentru copiii bolnavi de cancer si asociatia noastra prima va avea, in mod absolut inteligibil, prioritate pentru publicul general). Dar marele castig ramane faptul ca Asociatia “SOS Infertilitatea” a avut peste douazeci de voluntari prezenti la stand in aceste trei zile, ca ne-am cunoscut, ca ne-am imprietenit, ca ne simtim mai uniti in lupta individuala si in cea comuna.

Pentru mai multe detalii si fotografii, urmariti topicul dedicat de pe forum.

Asociatia “SOS Infertilitatea” si-a continuat activitatea de prezentare in cadrul ONGFest.

Ne-am bucurat foarte mult ca  au aparut chipuri noi (in realitate au fost mai multe decat veti vedea in fotografii), conteaza foarte mult pentru noi, membrele “nucleului fondator”, ca nu suntem singure, ca putem conta pe mobilizarea voluntarilor din baza de date atunci cand avem nevoie. Ne-a facut placere sa ne cunoastem, vom continua si maine!

.

Voluntarele Asociatiei “SOS Infertilitatea” – carora le multumim din suflet, existand printre ele persoane care au venit pentru acest eveniment din Buzau sau din Iasi! – au fost prezente in Parcul Unirii pentru a participa la ONGFest. Dupa ceva aventuri (organizatorii au uitat sa repartizeze cort/stand unui ONG. caruia dintre cele doua sute de ONG-uri?! noua, desigur.), am reusit sa obtinem standul 63, amplasat pe aleea centrala, langa scena unde au loc spectacolele.

Spre deosebire de ONG-urile profesioniste, care au putut dedica un buget important acestui eveniment si au organizat evenimente, animatii si alte elemente de atragere a publicului, noi am reusit sa ne prezentam decent, dar fara excese: din resurse/contributii proprii, am imprimat un banner al Asociatiei/campaniei (pe care il vom folosi la evenimentele viitoare) si am tiparit cinci mii de flyere “Directionati 2% pentru cauza luptei impotriva infertilitatii”. Pe langa acestea, voluntarele au printat, pe cont propriu, prezentari si pliante ale campaniei, pe care le-au distribuit persoanelor interesate de la ONGFest.

In vizita la standul nostru, dna Roberta Anastase, Presedinta Camerei Deputatilor, a declarat ca Asociatia noastra are “cel mai frumos stand din intreg targul”. Si am crezut-o. Pentru ca, spre deosebire de alte ONG-uri, noi suntem niste voluntari fara bani si nu am avut multe atractii organizate la standul de la ONGFest; au fost insa acolo “mascotele” noastre, Ana si Matei, dovada ca infertilitatea poate fi invinsa. And this is priceless.

.

Va asteptam sambata si duminica la standul 63 din Parcul Unirii. Doar impreuna putem face cunoscuta cauza luptei impotriva infertilitatii. Iar daca nu o facem noi, nu o face nimeni.

Asociatia “SOS Infertilitatea” participa in perioada 7 – 9 mai  la ONGFest, eveniment ce va avea loc in Parcul Unirii din Bucuresti.

Din putinii banuti pe care ii avem, am platit taxa de participare la acest eveniment, vom avea cort/stand propriu, am tiparit fluturasi si un banner. Este indispensabil pentru mediatizarea cauzei noastre sa fim prezenti la acest eveniment, unde se afla tot ce misca si conteaza in societatea civila romaneasca. Evenimentul va fi foarte mediatizat, va fi o  excelenta ocazie sa facem lobby pentru cauza luptei impotriva infertilitatii si sa convingem cetatenii sa directioneze 2% din impozit pentru a sustine cauza noastra.

Daca doriti sa veniti fie si pentru cateva ore, in oricare din zile, la acest eveniment, scrieti-ne un mesaj la contact@infertilitate.com sau veniti direct la standul nostru din Parcul Unirii (in fata magazinului Unirea).  Deja 12 voluntare si sase membre ale “nucleului fondator” SOS Infertilitatea  (venind din Bucuresti, dar si din Ploiesti, Buzau sau Iasi) si-au anuntat prezenta, este o excelenta ocazie sa ne cunoastem. Va asteptam cu drag.

Pentru amanunte si fotografii, urmariti subiectul pe forum.

Harta evenimentului, aici – Asociatia “SOS Infertilitatea” se afla la standul 63A.

Campania de advocacy desfasurata de catre Asociatia “SOS Infertilitatea” la sediul Parlamentului European isi continua efectele.

Va reamintim ca o delegatie a Asociatiei “SOS Infertilitatea” a avut intrevederi si a obtinut sprijin din partea a nu mai putin de 11 eurodeputati: Monica Macovei, Theodor Stolojan,  Norica Nicolai, Oana Antonescu, Ioan Mircea Pascu, Traian Ungureanu, Daciana Sarbu, Catalin Ivan, Marian-Jean Marinescu, Sebastian Bodu, Victor Bostinaru.

Pana in prezent, ca urmare a campaniei noastre, am primit raspuns oficial la petitia pe care o adresasem in 2008 Parlamentului european, raspuns in care se afirma ca “infertilitatea ar trebui recunoscuta ca o problema de sanatate publica si sociala”; de asemenea, de curand, dnii eurodeputati Sebastian Bodu si Traian Ungureanu au depus in Parlamentul European un proiect de rezolutie pe tema infertilitatii, dupa ce anterior dnul Bodu adresase deja o scrisoare Ministerului Sanatatii din Romania in care isi exprimase sprijinul pentru cauza luptei impotriva infertilitatii.

O noua evolutie in campania de advocacy pentru cauza luptei impotriva infertilitatii in Romania este marcata de catre dra eurodeputat Oana Antonescu,  care se adreseaza dlui Attila Cseke, Ministrul Sanatatii, exprimandu-si sprijinul pentru cauza noastra si solicitandu-i detalii despre programul FIV:

[...]Deşi în România procedurile de reproducere asistată se efectuează cu succes, multe cupluri care se confruntă cu dificultăţi în a obţine o sarcină pe cale naturală nu au acces la ele. Ştiu că ministerul pe care îl conduceţi derulează în 2010 un program pilot prin care susţine, de la bugetul de stat, costurile necesare procedurilor de fertilizare in vitro pentru 250 de tinere cupluri. În actualul context economic, a limita numărul de beneficiari poate fi o soluţie de înţeles, chiar şi pentru cei mai puţin norocoşi ce nu vor prinde lotul celor 250. Cu toate acestea, îmi doresc şi sper să fiţi în asentiment cu mine, că această situaţie trebuie să fie una temporară. De aceea, fac pe această cale un apel către dumneavoastră pentru a acorda acestui program importanţa majoră pe care o are şi îmi exprim convingerea că veţi face tot ceea ce vă stă în putinţă pentru ca el să fie extins cât mai repede posibil.

Pentru a putea veni cât mai prompt şi mai eficient în întâmpinarea solicitărilor, rugăminţilor şi întrebărilor care îmi sunt adresate de către foarte mulţi români şi reprezentanţi ai societăţii civile, vă rog călduros să îmi oferiţi câteva informaţii despre stadiul în care se află la ora actuală programul-pilot FIV. [...]

Textul integral al scrisorii il puteti citi pe forum sau mai jos:

In februarie 2010 Asociatia “SOS Infertilitatea” a demarat o campanie de advocacy la sediul Parlamentului European, pentru a semnala politicienilor romani care ne reprezinta in plan european existenta unei grave si ignorate probleme de sanatate in Romania: lupta cu infertilitatea.

Dl. eurodeputat Sebastian Bodu a adresat in februarie 2010 o scrisoare catre Ministerul Sanatatii prin care isi exprima solidaritatea cu cuplurile infertile si solicita acestei institutii sa se implice in ajutorarea acestor contribuitori la sistemul de asigurari de sanatate.

Mai mult decat atat, de curand dl. eurodeputat Sebastian Bodu, impreuna cu colegul sau, dl. eurodeputat Traian Ungureanu, au depus in Parlamentul European o propunere de rezolutie referitoare la instituirea unui cadru comun de reglementare a tratamentului impotriva infertilitatii, al carei text il puteti citi si pe site-ul oficial al PE, aici.


Asociatia “SOS Infertilitatea” este constienta ca foarte probabil, ca si in cazul petitiei, raspunsul va fi unul in cel mai fericit caz ambiguu, respectiv ca da, infertilitatea este o problema paneuropeana dar ca fiecare  stat-membru isi reglementeaza propria politica de sanatate asa cum doreste, dar consideram ca acest proiect de rezolutie are rolul de a atrage atentia asupra inegalitatii de sanse si de acces la tratament dintre cetatenii europeni.

Le multumim initiatorilor proiectului de rezolutie si vom continua campania prin care atragem sprijin politic pentru cauza luptei cu infertilitatea.